Hotărâre clară a CEDO: Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal și protejate inclusiv în România

Data:

Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis că țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv România, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex.

Hotărârea istorică, din 17 ianuarie, a fost luată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei și reprezintă deznodământul unui proces îndelungat, al cărui rezultat garantează respectul pentru familiile din comunitatea LGBTI și le poziționează ferm sub protecția CEDO, transmite organizația ACCEPT.

„Astfel, de azi înainte, statele semnatare ale Convenției Europene au obligația pozitiva să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTI, indiferent de opinia unui segment din societate”, menționează organizația.

Decizia contra Rusiei care vizează și România

Procesul a fost intentat de trei familii formate din persoane de același sex – cetățeni ruși care și-au depus dosarele, în vederea căsătoriei, în fața autorităților ruse. Toate cele trei dosare au fost respinse.

Solicitanții au reclamat deciziile în fața justiției. Asociația ACCEPT, împreună cu alte șapte organizații din regiune, s-au implicat în acest proces prin depunerea unui Amicus Curiae, în favoarea petenților.

Hotărârea CEDO a fost luată în lumina Articolului 8 din Convenția Europeană, care protejează viața de familie. 

„În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, toate statele semnatare, inclusiv România, trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri”, arată ACCEPT, într-un comunicat de presă/

În hotărârea pronunțată inițial în 2021, Curtea s-a pronunțat în favoarea petenților, reiterând faptul că familiile formate din persoane de același sex sunt la fel de capabile să aibă relații de familie stabile ca în cazul cuplurilor heterosexuale, în ambele cazuri fiind necesară o formă de recunoaștere și protecție a relației.

Rusia a contestat această decizie, invocând „modul tradițional de înțelegere a căsătoriei în societate”, societate care nu ar fi încă pregătită pentru acest pas. Ca răspuns, Curtea a amintit guvernului rus că în cazul minorităților, recunoașterea drepturilor fundamentale nu trebuie să depindă de acceptarea majorității.

„CEDO a stabilit astăzi că Rusia are obligația să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează familiile formate din cupluri de același sex. Așadar această obligație rezultă din Convenție și se aplică indiferent de tendințele autoritariste, religioase sau pur și simplu conservatoare, care există într-un stat sau altul.

Statul român ar trebui să facă un pas în față în al doisprezecelea ceas și să adopte drepturi egale pentru familii. În perioada următoare așteptam să se pronunțe CEDO în 23 de plângeri care privesc familii din România”, a declarat Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului.

Tot mai multe țări din Europa permit căsătoria între cuplurile de același sex

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a mai pronunțat în trecut în cazuri similare, recunoscând capacitatea persoanelor de același sex de a forma cupluri stabile și funcționale. Hotărârile precedente ale curții au fost favorabile respectării drepturilor acestor cetățeni în privința recunoașterii și protecției legale ale cuplurilor pe care le formează, mai ales în contextul în care nevoile lor sunt identice cu cele ale persoanelor heterosexuale.

În ultimii 10 ani, de la hotărârea Curții în cazul Schalk and Kopf, țări precum Austria (2019), Danemarca (2012), Finlanda (2017), Franța (2013), Germania (2017), Islanda (2010), Irlanda (2015), Luxemburg (2015), Malta (2017), Portugalia (2010), Elveția (2021), și Marea Britanie (2014) au eliminat interdicția pentru cuplurilor de același sex de a se căsători. Anul acesta li se va alătura și Andora.

În plus, alte 12 țări europene au adoptat forme legale de recunoaștere a acestor cupluri, dintre care amintim Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia,  Liechtenstein, Monaco, Muntenegru și San Marino.

Importanța acestei hotărâri CEDO pentru România

Familiile formate din persoane de același sex din România se confruntă în prezent cu probleme identice precum semnalate în cazul Fedotova împotriva Rusiei.

România este una dintre ultimele 6 state membre UE care nu oferă nicio formă de protecție legală pentru familiile bazate pe cupluri de același sex. Pe aceeași listă se mai regăsesc Polonia, Lituania, Slovacia și Bulgaria.

Hotărârea luată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului transmite un semnal clar către toate statele membre ale Convenției, amintindu-le că protecția legală a cuplurilor formate din persoane de același sex nu poate fi o chestiune amânată pentru totdeauna.

Toate țările care eșuează în procesul de a reglementa parteneriatul civil și/sau căsătoria egală pot fi găsite vinovate pentru violarea articolelor 8  – articol care garantează protecția vieții private și de familie. În acest moment, ACCEPT așteaptă soluționarea a 23 de astfel de plângeri:

  • Cazul Buhuceanu și Ciobotaru împotriva României, intentat alături de alte 21 de familii, respectiv 42 de petenţi – cel mai mare număr de persoane gay şi lesbiene care au solicitat vreodată protecția vieții lor de familie într-un caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cele 21 de familii sunt reprezentative și pentru diversitatea etnică a României. Cele 42 de persoane reprezentate în acest caz de ACCEPT vin din 19 județe ale României și se împart în 13 cupluri de femei lesbiene şi 8 cupluri de bărbați gay. Cel mai longeviv cuplu reprezentat de ACCEPT formează o familie de 22 de ani.
  • Cazul Coman și alții și cazul B și K. Ambele cazuri sunt reprezentate de ACCEPT  în fața CEDO și reclamă încălcarea dreptului la viață de familie, acces la justiție și nediscriminare. În cazul Coman, cei doi parteneri au fost recunoscuți ca soți și, implicit, ca familie, de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și de Curtea Constituțională a României (CCR) în vara anului 2018.  Cu toate acestea, ambele decizii au fost ignorate de puterea executivă, legislativă și judecătorească din România și practica autorităților naționale nu s-a schimbat. Tocmai din această cauză, România se află în plină procedură de pre-infringement declanșată de Comisia Europeană în august 2020. Prin procedura de pre-infringement se încearcă un dialog cu statul, înainte de a fi trimis în judecată de către Comisia Europeană.  Procedura de pre-infrigement reprezintă ultimul pas înainte de declanșarea procedurii judecătorești la CJUE pentru încălcarea legislației UE prin neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru.

Citește și: EXCLUSIV Un avertizor face dezvăluiri în scandalul primelor de la Transelectrica. Tudor Cătăniciu, premiat cu 4.000 de euro, a împrumutat 135.000 de euro de la șeful Cancelariei lui Ciucă

„E despre obligația statului român de a proteja familia, toate familiile”

Odată cu hotărârea CEDO în cazul Fedotova împotriva Rusiei, se anticipează o accelerare a soluționării celor 23 de plângeri depuse împotriva statului român. Este timpul ca România să ofere protecție tuturor cetățenilor și tuturor familiilor în mod egal.

„Ne apărăm persoana iubită, relația născută pentru a fi împreună la bine și la rău: acesta e principalul motiv pentru care avem un caz colectiv ce va fi curând decis de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Nu suntem inferiori, familiile noastre nu sunt inferioare în nici un fel.

A putea să-ți vizitezi partenerul la spital, a avea asigurare medicală comună, a te simți protejat legal în toate situațiile cu care se confruntă o familie, nu e un atac împotriva nimănui ori uzurparea unor tradiții locale.

E despre obligația statului român de a proteja familia, toate familiile, asta dacă nu vrem să fim comparați cu Federația Rusă condamnată astăzi la CEDO”, au declarat Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, familie LGBTQIA+ din România, care sunt unul dintre cuplurile care se judecă în fața CEDO împotriva statului român pentru că nu au o formă de protecție și recunoaștere legală.

Citește și: EXCLUSIV Asociația lui George Simion a primit donații de la unități militare ale SPP și SRI între anii 2011-2014. Ce nume din politică i-au mai dat bani

Implicarea Asociației ACCEPT în cazul Fedotova împotriva Rusiei

Asociația ACCEPT a intervenit în acest caz, alături de alte 7 organizații din regiune care militează pentru drepturile persoanelor LGBTI. Împreună au argumentat în favoarea reclamanților și împotriva guvernului rus, subliniind existența unei obligații pozitive de a adopta un cadru legal care să asigure recunoașterea și protecția cuplurilor de același sex (în temeiul Articolului 8 din Convenție).

De asemenea, ACCEPT a susținut faptul că refuzul Rusiei de a construi un cadru legal specific care să prevadă recunoașterea și protecția familiilor formate din persoane de același sex constituie discriminare și încalcă deopotrivă articolele 14 și 8 din Convenție.

ACCEPT a depus acest amicus curiae bazându-se pe experiențele familiilor care nu beneficiază de recunoaștere și protecție legală, luând în considerare studii sociologice și psihologice recente, precum și analize de drept comparat.

Împreună cu ceilalți intervenienți, asociația a demonstrat faptul că lipsa unui cadru legal care să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex, le aduce acestora prejudicii reale în viețile lor de zi cu zi. Totodată, acest tip de excludere legală atrage după sine un nivel și mai ridicat de discriminare și stigmatizare din partea societății, în timp ce recunoașterea egală a familiilor conduce la dezvoltarea vizibilă a întregii societăți.

România este pregătită să înceapă o conversație despre cuplurile de același sex și nevoia de recunoaștere și protecție a tuturor familiilor. Conform studiului sociologic desfășurat de ACCEPT și Cult Research în anul 2021, care a analizat felul în care privesc românii legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, societatea românească devine din ce în ce mai incluzivă.

71% dintre români spun că legalizarea căsătoriei civile pentru familiile de același sex în România nu ar avea niciun impact personal asupra lor. 43% dintre români consideră că familiile de același sex au nevoie de o formă de protecție legală în România. 68% dintre români consideră că toate familiile ar trebui protejate de lege în România, inclusiv familiile formate din persoane de același sex.

„Familiile persoanelor LGBT sunt la fel de reale și legitime ca orice altă familie din România și este nevoie ca statul român să le ofere aceeași recunoaștere și aceeași protecție. Românii înțeleg foarte bine ce înseamnă să dorești să îți întemeiezi o familie alături de persoana iubită, lucru pe care și-l doresc persoanele LGBT.

Hotărârea CEDO de azi ne obligă să oferim o formă de protecție legală tuturor familiilor, atât pe noi, cât și pe celelalte state membre ale Consiliului Europei care nu au făcut-o deja.

ACCEPT se mândrește cu faptul că a intervenit ca amicus curiae în acest caz în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, coordonând un efort regional ce a implicat opt organizații de drepturile omului.

ACCEPT face în continuare toate demersurile pentru ca și familiile LGBT să fie recunoscute, iar căsătoria egală să devină o realitate”, a declarat Florina Presadă, directoare executivă ACCEPT.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related