Când Europa intra în primul război mondial, în Constanța se inaugura cel mai luxos hotel de la malul mării. Orașul dezvolta astfel o infrastructură modernă a jocurilor de noroc și care era atât de ofertantă încât atrăgea ca un magnet marii împătimiți de pe întreg continentul.
E drept, Europa trăia zilele crunte ale războiului, în vreme ce România, încă neutră, oferea liniște, bunăstare, bunătăți culinare și condiții excelente pentru oaspeții săi, oricât de pretențioși ar fi fost ei.
Hotelul „Palace”, căci despre el este vorba, a fost construit în special pentru cazarea iubitorilor de jocuri de noroc care se opreau la Cazinoul de pe faleza orașului. Construit la nici jumătate de kilometru de Cazino, hotelul oferea discreție absolută pentru bogații vremurilor, care își consumau aici aventurile amoroase și patima jocurilor.
Deschiderea Hotelului Palace a marcat, totodată, și începutul unei perioade luxoase și a unui trai foarte bun pentru toți cei care alegeau să își petreacă vacanțele aici. Cel care a ridicat hotelul a fost baronul Edgar de Marcay, care concesionase serviciile Cazinoului în anul 1912.
Prin contract, Primăria Constanța l-a obligat pe baron să ridice în apropierea Cazinoului un hotel care să îi cazeze pe împătimiții jocurilor de noroc. Așa se face că baronul a apelat la planurile arhitectului francez Edgar de Goue care a ales un stil eclectic pentru clădire, fără tușe puternice din curentul Art Nouveau, în care este construit Cazinoul.
Atât exteriorul, cât și interiorul clădirii, la fel și feroneria hotelului amintesc mai degrabă de perioada belle epoque.
În 1916, imediat după intrarea României în Primul Război Mondial, germanii, împotriva cărora românii luptau, au preluat conducerea asupra Hotelului „Palace” și au împărțit bijuteria de clădire între spital pentru răniții în război, o aripă destinată birourilor administrative și o alta care ținea loc de spații de depozitare.
După finalul războiului, în 1918, hotelul a revenit la destinația inițială. Viața de noapte a fost reluată repede la malul mării, ba chiar, în perioada interbelică, a cunoscut o dezvoltare impresionantă.
În 1924, în reclamele publicate în tipăriturile vremii, „Palace” era descris ca fiind „Cel mai luxos și confortabil hotel din Constanța, cu 400 de camere, ascensor, bae, lumină electrică și o splendidă vedere spre mare”.
De fapt, hotelul avea doar 250 de camere, oricum un număr impresionant pentru acea vreme.
Serviciile oferite de ”Palace” erau numeroase și costau mult. Atât doamnelor, cât și domnilor li se puneau oricând la dispoziție mijloace de transport moderne, care îi plimbau prin oraș sau îi puteau duce în capitală sau la altă destinație, contra unor sume importante.
Apoi, doamnele puteau cere la recepție să le fie trimise în cameră coafeze, cosmeticiene, croitorese, un medic sau orice altceva mai aveau nevoie. De la un etaj la altul se ajungea cu liftul, un moft pe care la acea vreme îl mai găseai doar în câteva hoteluri din București. Toate camerele furnizau apă caldă și rece, încălzire centrală, telefonie sau poștă rapidă cu Europa și Orientul Apropiat și Mijlociu.
Apoi, cei care se cazau aici aveau acces la presa franceză, britanică, germană, austriacă, la cofetării și florării. Confortul, luxul și discreția de la „Palace” îi atrăgea pe bogații Europei interbelice care găseau la malul mării condiții de lux pe care le mai întâlneau doar în Occident.
Câteva aspecte din arhitectura hotelului demonstrează că acesta a fost gândit pentru a asigura în principal confort și discreție pentru clienții lui. La parter, scările care duc spre camere sunt despărțite spre stânga și spre dreapta, astfel încât clienții să poată alege dacă sunt văzuți sau nu cu cine urcă la braț spre cameră, ori dacă fiecare o ia pe câte o scară și se întâlnesc abia în fața camerei.
Apoi, pe latura hotelului cu vedere spre mare nu există nicio terasă deschisă, deși priveliștea e superbă. Singura vedere spre mare se reflectă prin niște geamuri mici și o terasă interioară închisă. Apoi, salonul de mese este mic și nu îi putea găzdui nicidecum pe toți cei cazați în cele 250 de camere. Intimitate și discreție pe toate palierele hotelului.
O dovadă în acest sens este și faptul că la Palace nu au fost niciodată organizate întâlniri politice sau de altă natură. Nici intelectualii, nici politicienii, nici familia regală nu alegeau Palace pentru întâlniri oficiale, dineuri sau alte evenimente importante.
Hotelul era ales exclusiv de jucătorii de cărți, împătimiții zarurilor și ai ruletei, cei pe care familiștii nu îi vedeau cu ochi buni. Spre exemplu, dacă un politician sau o persoană publică ar fi petrecut un sejur la malul mării și ar fi ales pentru asta Hotel Palace, atunci e sigur că alegerea lui ar fi stârnit controverse și discuții aprinse în spațiul public.
Zilele frumoase de la Palace au început să apună odată cu Marea Criză din 1929, atunci când bogații Europei nu și-au mai permis să-și arunce ce le mai rămăsese din averi pe rulete și zaruri. Apoi, câțiva ani mai târziu, simptomele tot mai acute ale izbucnirii unei noi conflagrații mondiale erau resimțite tot mai puternic peste tot în Europa.
Anul 1941 a fost critic pentru turismul românesc, iar Constanța a fost puternic lovită de agresiunile sovietice. Bombele care au căzut deasupra orașului au distrus bucăți întregi din faleza Cazinoului și clădirile din jur. Tot atunci, germanii, de data asta aliații noștri, au preluat din nou hotelul și l-au transformat în spații de depozitare și birouri administrative, ori săli de ședințe.
După 23 august 1944, atunci când trupele sovietice au ocupat Dobrogea, în Palace și-au găsit locul ofițerii ruși care au mai plecat de-aici abia în 1956. Din superbul hotel mai rămăsese doar clădirea, jefuită de sovietici sub pretextul ”despăgubirilor de război”.
Nici mobilierul, nici obiectele de artă, nici vesela și nici alte bunuri din hotel nu au rezistat jafului ocupanților sovietici.
Comuniștii au decis apoi ca hotelul să aibă destinația de cămin pentru agricultorii veniți în Dobrogea în timpul cooperativizării. Soarta tragică și ironică a făcut posibil ca cel mai luxos hotel de la malul mării să ajungă, în vremea comuniștilor, adăpost pentru muncitorii câmpului și, în 1964, cămin de nefamiliști. Condițiile de trai din fosta bijuterie deveniseră atât de rele încât muncitorii cazați temporar aici abia așteptau o repartiție într-o locuință din oraș.
Culmea, Hotel Palace a fost salvat chiar de Nicolae Ceaușescu. În 1972 se încheiau lucrările de reabilitare capitală a ceea ce mai rămăsese din locația interbelică. Nimic nu mai amintea însă de luxul și bunul gust de altădată.
Apoi, după Revoluție, hotelul a fost lăsat de izbeliște din nou, mai ales pe fondul degradării accelerate a centrului vechi al Constanței, acolo unde el este amplasat.
În 2006 abia, hotelul începe să primească iar turiști. Doar că întreaga construcție avea nevoie din nou de reabilitări capitale așa că, în 2016, acesta a fost închis după un episod nefericit. Un constănțean care se plimba de-a lungul hotelului a văzut la timp o cărămidă care se desprinsese din clădire și, ferindu-se de ea, a fost lovit de o mașină care traversa zona.
Scandalul a adus în atenția publică soarta clădirilor care stau să se prăbușească în centrul vechi al Constanței. Patronii au închis hotelul și au promis că Hotel Palace va fi reabilitat și redeschis la 1 mai 2017. Lucrurile nu au mers conform planului și, în februarie 2017, hotelul a fost scos la vânzare. Până în prezent niciun potențial cumpărător nu a dus negocierile până la capăt.
Pare că, exact în locul în care altădată bogații Europei își lăsau cu generozitate banii, astăzi, nimeni nu mai este dispus să investească într-o bijuterie care spune una dintre cele mai frumoase și interesante povești din Constanța veche. O poveste despre noroc, aventuri și secrete interbelice.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
