Hoții de iluzii democratice. Copilul aruncat cu apa din copaie

Data:

spot_img

Cine e de vină? Forțele străine, sau deciziile Iohannis-CCR-servicii-PSD-PNL? Întâi strania serie de premiere din istoria de după 1989, toate în anul super-electoral 2024: comasarea localelor cu europarlamentarele, lista comună PSD-PNL la europarlamentare, două schimbări ale datei alegerilor prezidențiale, PSD fără candidat în finala prezidențială și cu scor istoric prost la parlamentarele (22%), și ele intercalate între cele două tururi, între timp CCR decide renumărarea voturilor de la turul 1, dar și stoparea renumărării cu argumentul ca turul 2 să aibă loc la data stabilită, în final, decizia anulării procesului electoral de către CCR, decizie ce conține o interpretare inedită a posibilității prelungirii mandatului prezidențial.

De altfel, Iohannis, în discursul său anterior publicării deciziei, a ținut să arate că știe de cadoul pe care i-l face de Sf Nicolae CCR: o prelungire seacă, neexplicată și ilegitimă a mandatului prezidențial.

Vedem deci că absolut tot ce a ținut de decizii instituționale a fost în interesul Iohannis-PSD-PNL. S-au ignorat legi, Constituție, precedente, minimul bun simț democratic.

Citește și: Percheziții în Brașov la finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok

Singurul element cu adevărat nou în această săptâmână este invocarea de către CCR documentelor primite de la serviciile secrete. Din păcate, credibilitatea întregului demers e discutabilă după cavalcada de decizii arbitrare.

Reluăm aici argumentele CCR:

„Față de cele prezentate în cuprinsul „Notelor de informare” (…) Curtea constată că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice”.

Totul se bazează pe note informative care nu aveau drept scop informarea CCR, ci a CSAȚ, procesul e perfect opac, părțile nu sunt chemate să argumenteze, Curtea însăși nu are capacitatea de a interpreta date tehnice, de a face comparații cu situații similare din alte țări. În plus, argumentele sunt generale, de la ce moment probleme de această natură influențează decisiv rezultatul final, cât de masivă trebuie să fie ilegalitățile? E un precedent care deschide calea ca orice alegeri să fie blocate de un fel de VAR doar aparent decis de CCR, pe fond, iată, integral ghidat de servicii Avem dreptul să privim cu suspiciune inclusiv faptul că s-a așteptat ceasul 25, procesul de vot era demarat.

Președinte, Prim-ministru, clasa politica și presa ce-i susține, plus CCR, își bazează toți demersul pe invocarea serviciilor de informații. Credibilitatea nu vine însă de la ele, ci de la identificarea unui adversar, Rusia. Frica de Rusia, nu încrederea în instituții le permite acestora să credibilizeze un discurs oficial slab în argumente concrete, bazat pe emoție, pe exagerarea unor pericole, pe discurs apocaliptic, pe ceva ce, doar aparent paradoxal, seamănă izbitor de mult cu discursul oficial putinist, care însă are alt adversar.

Continuarea, în Contributors.ro

Citește și: Motivarea CCR privind decizia de anulare a alegerilor prezidențiale: procesul electoral a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
1 COMENTARIU
  1. În Statele Unite ale Americii au existat mii de acuzații, mai mult sau mai puțin fondate, privind imixtiunea Rusiei în procesul electoral. Și în 2016 și în 2020. N-am auzit de nimeni să fi îndrăznit măcar să fi visat să anuleze alegerile. Pentru că Statele Unite ale Americii nu se joacă cu democrația. În ultimul secol nu cred că am auzit într-o țară civilizată de anularea unor alegeri. Prin această substituire a 9 birocrați cu voința a milioane de cetățeni români, România intră în clubul „select” al juntelor militare de tip America Centrală, colonii bananiere, unde o oligarhie militarizată și vândută stăpânilor străini subjugă marea majoritate a oamenilor, instaurând o cleptocrație, care vinde resursele țării la prețuri de dumping pentru corporațiile interesate. Întregul fundament al deciziei CCR este prezumția de veridicitate și infailibilitate asupra unor informații oferite de niște servicii secrete. Practic niște servicii secrete au hotărât în locul cetățenilor. În dreptul comun probele se administrează conform principiului publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității. La CCR s-a mers „pe încredere”. Ambasaroarea SUA, doamna Kathleen Kavalec a spus cu subiect și predicat că nimeni nu trebuie să se substituie voinței poporului. Se pare că regimul cu epoleți de la București aude numai ce îi place să audă, la fel cum citește doar primele două alineate ale articolului 83 din Constituție și pe al treilea se face că nu îl observă. Nu, n-am votat și nu voi vota niciodată Călin Georgescu, Șoșoacă, Simion și alți ciudați. Ceea ce CCR, Președintele și Parlamentul nu au înțeles, pentru că sunt analfabeți din punct de vedere democratic, este că în democrație, voința poporului este suverană și deasupra legilor. Pentru că legile sunt făcute de către reprezentanții aleși de popor. Dacă poporul nu mai vrea o lege, reprezentanții săi o vor modifica. Așa se întâmplă în democrații, dar ce fac toți acești milițieni nu are nicio tangență nici cu democrația, nici cu statul de drept și nici cu separația puterilor în stat. Noi avem stat de drepți, culcat, drepți, culcat, nu stat de drept. De 3 ani bugetul este devalizat de cleptocrați cu nevoia de stabilitate în gură 24 de ore din 24, mai nou nevoia de stabilitate înseamnă anularea alegerilor ca în țări bananiere conduse de analfabeți înarmați. Vă invit pe dumneavoastră și pe securiștii digitali care veghează și cenzurează, să căutați în ce fel de țări din lumea civilizată s-au mai anulat alegerile în ultimul secol. Dacă nu mă credeți, citiți aici în ce fel de țări se anulează alegerile: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_annulled_elections Haiti, Kârgâstan, Guinea-Bissau, Myanmar, Mali, Nigeria, Guatemala, Sierra Leone sau Cuba sunt colegii României în acest club „select” de țări cu alegeri anulate. DACĂ SOLUȚIA DE A SCĂPA DICTATURA PUTINISTĂ, ESTE PAKISTANIZAREA ROMÂNIEI, ÎNSEAMNĂ CĂ N-AM ÎNȚELES NIMIC DIN 35 DE ANI DE „DEMOCRAȚIE” ORIGINALĂ ȘI NICI DIN 17 ANI DE EUROPENISM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related