Hoții de lemne monitorizau polițiștii de Crimă Organizată Alba. Liderul grupării este nepotul unui fost procuror-șef

Data:

spot_img

O rețea care tăia ilegal pădurile din județul Alba își acoperea urmele chiar cu ajutorul polițiștilor. În plus, hoții de lemne aveau și un sistem de monitorizare a agenților de poliție care nu „colaborau” și insistau să continue anchete privind tăieri ilegale, susțin procurorii anticorupție.

Astfel, doi agenți de poliție care nu ascultau de ordinele rețelei erau monitorizați de oamenii de afaceri. Afaceriștii susțin că ei sunt victimele „unei anchete politice a DNA”. În plus, de-abia începuse „să exploateze pădurile din județ”.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat pe 20 iunie că anchetează o rețea de mafie a lemnului, tăieri ilegale, formată din oameni de afaceri și polițiști.

Această rețea era coordonată de omul de afaceri Cătălin Gheorghe Narița și mai era formată din două persoane cu afaceri în domeniul forestier: Ștefănuț Ilie și Mihai Ioan Furdui. Oamenii de afaceri au pus la punct o rețea prin care tăiau arbori fără avize legale, conform datelor DNA. Cei trei, dar și reprezentanți ai conducerii Inspectoratului Județean Albă au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție.

Hoții de lemne au lucrat ca niște anchetatori

Rețeaua de tăieri ilegale s-a gândit însă să-și acopere urmele prin metode demne de o anchetă a procurorilor, așa cum reiese din datele adunate până acum de anchetatori.

Membrii rețelei au supravegheat și au căutat informații compromițătoare despre doi ofițeri de poliției pe care îi bănuiau că au pornit o anchetă împotriva lor, potrivit procurorilor anticorupție.

Este vorba de doi agenți de la Brigada de Operațiuni Speciale (BOS) Alba-Iulia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Hoții de lemne afaceriști care monitorizau polițiștii

Potrivit aceleiași surse, în scopul intimidării, omul de afaceri Cătălin Gheorghe Narița i-ar fi urmărit, supravegheat, fotografiat/filmat fără drept și fără vreun interes legitim, pe cei doi agenți de poliție atât la domiciliu, la locul de muncă, cât și în alte locuri pe care aceștia le-au frecventat.

Mai mult, oamenii de afaceri Cătălin Gheorghe Narița, Ștefănuț Ilie, Mihai Ioan Furdui aveau „cârtițe” chiar în rândul polițiștilor. „Cârtițele” ofereau informații despre colegii care îi anchetau pe membrii rețelei mafiei lemnului, conform procurorilor DNA.

Citește și: Mafia lemnului. Condamnare mai blândă la Judecătoria Sebeș

„Sifoanele” din Poliție

În această anchetă, procurorii DNA Alba-Iulia au început urmărirea penală față de mai mulți polițiști din județ pentru o mulțime de fapte penale, pornind de luare mită și abuz în serviciu până la influențarea declarațiilor, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

„Inculpații polițiști ar fi desfășurat mai multe activități nelegale, concretizate în: propuneri/presiuni repetate de schimbare a locului de muncă, transmiterea către oamenii de afaceri a programului de lucru al unuia dintre agenți, efectuarea asupra unuia dintre agenți a două cercetări disciplinare cu încălcarea dispozițiilor legale”, spun anchetatorii.

Astfel, Florin Constantin Dogaru,comisar-șef de poliție și șef al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Alba, este acuzat de abuz în serviciu.

Dan Toma, la data faptelor comisar-șef de poliție și șef al Secției 9 Politie Rurală Câmpeni din cadrul IPJ Alba, este anchetat pentru luare de mită, participație improprie la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, compromiterea intereselor justiției, influențarea declarațiilor și mărturie mincinoasă.

De asemenea, Ioan George Moșneag, subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Alba – Biroul control intern, este cercetat pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și abuz în serviciu. 

Ilie Dan Ciucur, ofițer în cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Alba, este cercetat pentru  complicitate morală la ultraj.

Alexandra Ioana Creț, la data faptei agent de poliție în cadrul I.P.J. Alba – Secția 9 Politie Rurală Câmpeni, este cercetată pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Prinși când doreau să-i transfere pe polițiștii monitorizați

Pentru a fi siguri că scapă de ancheta polițiștilor pe care-i supravegheau, oamenii de afaceri au încercat să obțină transferul acestora în alt județ.

În contextul amintit, „Ștefănuț Ilie, Mihai Ioan Furdui și Cătălin Gheorghe Narița i-ar fi promis unei persoane (martor în cauză) suma de 5.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), și că-i va determina pe aceștia să-l transfere pe celălalt agent într-o altă subunitate de poliție”, susțin procurorii anticorupție.

Șeful rețelei care monitoriza polițiști, nepot de procuror

Omul de afaceri Cătălin Gheorghe Narița este și nepotul lui Ilie Nariță, fostul procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulie. Ilie Nariță s-a pensionat în 2020. Cei doi sunt de origine din comuna Sohodoi, județul Alba.

Omul de afaceri recunoaște că este rudă cu Ilie Narița, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, dar spune că nu îl știe decât din vedere și că nu l-a ajutat niciodată cu nimic.

„Păi suntem neamuri, da. N-am avut niciodată discuții cu el. Nu am legături cu el. Nu am apelat niciodată la el să mă ajute cu absolut nimic. Îl cunosc așa, l-am văzut de câteva ori. Nu am nicio relație cu el apropiată, nici n-am. Știu că e un văr mai îndepărtat. Nu am nicio legătură cu el”, susține Narița.

Am luat legătura cu fostul procuror-șef, Ilie Narița. Acesta ne-a transmis că nu vrea să răspundă la prea multe întrebări. „Sunt pensionat din 2020, nu mai sunt implicat in vreun fel in sistemul juridic si nu am de făcut niciun comentariu cu privire la activitatea vreunui parchet”, ne-a declarat acesta.

Aici trebuie precizat că din discuțiile ulterioare purtate cu Gheorghe Nariță, acesta nu părea să aibă cunoștință că l-am contactat pe unchiul său.

Nariță acuză o „lucrătură politică a DNA”

Gheorghe Narița este sigur că dosarul deschis de DNA este „o lucrare politică”, dar nu știe să spună împotriva cui. Omul de afaceri spune că problemele au apărut când nu le-a mai dat bani polițiștilor care l-au denunțat la DNA.

Omul de afaceri susține că îl cunoaște pe unul dintre cei doi polițiști de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate care îl ancheta. Polițistul ar fi avut o legătură sentimentală cu o rudă de a lui Narița.

El prezintă însă o cu totul altă versiune a celor întâmplate. Omul de afaceri susține că îi știe bine pe cei doi polițiști care l-au denunțat la DNA și are și probe să o dovedească.

„Eu cu polițiștii ăștia am fost prieten apropiat, am mâncat cu ei. Adică vorbesc de polițistul ăla care zice că el ar fi oprit așa numita mafie a lemnului. Adică lemnele astea despre care spun ei ce vă spun? Că eu sunt o firmă nouă, am avut doar o singură partidă de lemne și asta se poate verifica. Eu nu înțeleg cum se exprimă ei că mafia lemnului, când eu am avut doar vreo 500 metri cubi de lemne tăiate, aia înseamnă nimic pentru o societate”, spune Narița.

În plus, acesta ne-a transmis că nu poate fi acuzat de exploatat ilegală a pădurilor pentru simplu fapt că firma sa de-abia obținuse o „partidă” de pădure pe care avea voie să o exploateze.

Suspiciunile procurorilor

Ștefăneț Ilie este cercetat pentru cumpărare de influență, trafic de influență, complicitate morală la ultraj, instigare la ultraj, inducere în eroare a organelor judiciare, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.

Mihai Ioan Furdui este anchetat pentru cumpărare de influență (2 fapte) și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.

Cel de-al treilea om de afaceri urmărit penal în dosar este Cătălin Gheorghe Narița, administrator al Vlad & Andrei Forest SRL, societate care desfășoară activități în domeniul exploatării materialului lemnos.

În sarcina acestuia s-a reținut comiterea a opt fapte penale: dare de mită, cumpărare de influență, ultraj (2 fapte), furt de arbori, mărturie mincinoasă, braconaj (2 fapte din care una în formă continuată), participație improprie la tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate și furt de material lemnos.

În dosar este cercetată și firma Vlad & Andrei Forest SRL pentru tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori.

Tăierile ilegale, fenomen generalizat

În urmă cu mai bine de patru ani, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României pentru tăierile ilegale din ariile de strictă protecție, zona Natura 2000. Deocamdată, România nu este sancționată financiar, dar riscă amenzi de sute de mii de euro pe zi dacă se pronunță Curtea Europeană de Justiție.

Pe lângă cele 18 milioane de metri cubi de lemn tăiat legal din pădurile României, mai dispar încă pe atât, fără acte, conform Inventarului Forestier Național. Ministerul Mediului spune că va face investiții prin PNRR pentru a îmbunătăți sistemul.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!


Logo Journalismfund
Logo Journalismfund
spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.
1 COMENTARIU
  1. Să nu ne îmbătăm cu apă de izvor: situația e similară, chiar dacă la o scară diferită, și în alte părți ale țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related