”Cu o floare nu se face niciodată primăvară”. Am auzit asta 18 ani, perioadă de când scriu prin presa aceasta românească. Am auzit-o din gura mamei. Am auzit și cum sună ea de la oameni din instituțiile statului care, uneori rușinați, mimau neputința de a trăi demn. Ce îi costa să trăiască demn? Fix o decizie corectă. Să aleagă să nu tacă și să nu permită (chiar și indirect) abuzurile și infracțiunile superiorilor. Uneori s-au abuzat chiar singuri prin hotărârile pe care le-au luat.

Cu o floare nu se face primăvară….

Din cauza acestui proverb și a multor altora, despre care cred eu că nu au decât rol manipulator, de menținere a mentalității umane la nivelul ”supusului”, am ajuns să detest tot ce înseamnă capitolul ”proverbe” din tradiția acestui popor.

Ia auziți, ”capul plecat, sabia nu-l taie”, ”tăcerea e de aur, vorba-i de argint”, ”dacă tăceai, filozof rămâneai” și… , și… Nu aud pe nimeni spunând ”buturuga mică, răstoarnă carul mare” sau ”prin adevăr, nici glonțul nu trece”. Acestea din urmă nu există…. Mă rog, acesta este un alt subiect.

Flori sunt… Multe…

Astăzi, pentru că e Duminica Floriilor, mi-am adus aminte de acest ”stigmat floral” sub umbrela căruia mi-am derulat cei 18 ani de jurnalist. Și e un pretext cel puțin potrivit să așez lucrurile sub lumina soarelui.

Așa că, auzind eu de atâtea ori proverbull ”florii”, am hotărât să-mi fac un cadou de majoratul profesional. Voi scrie astăzi aici, pentru… pentru… un copac cu flori. Un copac pe care îl tot aștept. Sper ca acest copac să fie plantat de o anume generație. Una sănătoasă. Și mai sper să fie și udat până face pui. Pui mulți.

Așadar, ce a însemnat cariera mea într-un județ pe care am insistat să nu îl părăsesc?

Un prim episod din HUNEDOARA, un județ în care epoleții au fost confiscați

Poate că nu am ajuns întâmplător să practic această meserie. Cu siguranță însă că, timp de 18 ani, am trăit cam cât o generație întreagă. Am vrut meseria asta. Am făcut-o.

În anul 2003, când eu am debutat în mass-media locală, nu înțelegeam foarte bine fenomenul și mai mult decât atât nici nu mă` putea duce imaginația spre un asemenea tablou sumbru. Istoria ultimilor 18 ani de Hunedoara am descoperit-o  pas cu pas.

Veneam dintr-un domeniu de activitate, educație, în care te cufundai și confundai în / cu interesele copiilor de la clasă. De fapt, din acest domeniu mi se trage dorința de investigație, de adevăr și de dreptate. De la un caz de abuz sexual asupra unor elevi de clasa a șasea care a fost ascuns la acel moment, pentru că ”altfel stricam reputația școlii”. Practică uzuală și astăzi în multe instituții de învățământ. Consiliul profesoral a decis că e mai bine să rezolvăm problema intern. Vă imaginați cam cât de intern a fost rezolvat. A fost cazul care m-a marcat, ca om, și îl resimt și astăzi.

Hunedoara lui 2003….

Era o perioadă, 2002 – 2003, în care Valea Jiului, județul Hunedoara, era dominat de clanuri. Când spui clan, spui interlopi. Doar că acum vă spun că nu știu care era / este interlopul cel mai mare. Cel cu haină a statului, sau cel care îl conduce pe cel cu haină a statului. Oricum, la nivel de 2003, nu aveam dimensiunea lor. Nu aveam detalii din sistem. Știam doar ce mișcă ”pe lângă casă”. În Petrila, acolo locuiam, aveam informații despre niște băieți care făceau ei legea. Când erau arestați, când eliberați. Nu mai înțelegea nimeni ce se întâmplă. Ulterior, mulți au făcut pușcărie sau au plecat din țară. Îmi amintesc – vag – că la un moment dat ”bubuise orașul”. Un scandal ”clan – polițiști” a escaladat atât de mult încât în centrul orașului Petrila era totul blocat. Nu mai știa nimeni dacă polițiștii sau acei băieți, puiuți de interlopi, manipulau / manevrau NINO-NINO și  pulanele și pistoalele.  Era un talmeș-balmeș.  Totul era ”wow”.  Pe bune, nu știai care sunt reprezentanții autorității – polițiștii sau interlopii. Cert este că după multe minute, mie mi s-au părut ore în care m-au trecut fiorii pe șira spinării, a apărut un ”șef al polițiștilor”. Am aflat ulterior că era responsabilul polițiștilor de la Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, pe Valea Jiului, Ioan David. Polițistul despre care, la acel moment, am aflat citind în singurul ziar existent în Valea Jiului, ”Zori Noi sau Matinal”.

După ce am devenit jurnalist, am scris despre acest polițist. Mi-a și marcat existența profesională acest caz, pentru că era peste puterea mea de înțelegere – la acel moment – ca un șef de poliție (la Poliția Deva) poate să fie arestat pentru complicitate cu grupări infracționale. Nici cu denumirile de clanuri nu eram foarte bine familiarizată. Și aveau clanurile acestea tot felul de denumiri de nu puteai să le uiți: Spumă și Bibanul, de exemplu.

Astăzi, după 18 ani, vă pot spune – cu siguranță – că orice dosar sau orice cap ”picat” în acest județ a picat pe o răfuială internă între clanuri instituționale. Adică s-au lucrat ei pe ei și s-au anihilat într-un fel. Dar rădăcina a rămas, iar județul Hunedoara este bine agățat într-o ancoră infracțională care rezistă și astăzi.

Să vedem ce spun cei 18 ani de presă

Rămân astăzi doar în zona NINO-NINO. În acea zonă a organelor statului care nu numai că nu au fost eficiente, dar s-au demonstrat, mi-au demonstrat, că sunt și tributare unor clanuri și unor structuri economice și de tot felul de interese care au dezvoltat o struțo-cămilă locală, teritorială, încât orice Mafie consacrată ar fi invidioasă.

Ce scriu astăzi mot-a-mot, am dezvoltat în mai multe materiale, poate nu atât de clar, dar am și informat de fiecare dată organele statului, pe cele superioare, într-un cadru specific meseriei mele. Acela de jurnalist care a documentat și investigat mai multe cauze. Așadar, de fiecare dată am sesizat, prin documentarea mea organele statului și am cerut sprijin pentru rezolvarea cauzelor. Spre știință, informațiile ajungeau și la București, la ministerele de resort, fiindcă apelam la intervenția externă atunci când simțeam ”corupția din sistemul hunedorean”. Inclusiv astăzi, când scriu, pot să vă asigur că miniștrii în funcție au aflat direct de la mine ce se întâmplă în județul Hunedoara. Au aflat, nu au și acționat pentru soluționarea faptelor indicate. 

Ce au făcut ei, așadar, ca Hunedoara să nu ajungă aici, în această stare, poate îi va întreba…. la un moment dat… ”copacul cu flori”.

Mă întorc în anul 2003.

Perioadă în care, Valea Jiului avea ”mineri nervoși”. Spun nervoși, pentru că erau mulți încă și în jurul lor se învârtea cam tot ce înseamnă comunitate și zonă. Dacă e să emit o părere personală, lucrurile arată negru. La umbra acestui domeniu de activitate s-au dezvoltat întregi grupări infracționale și de interese. Tot, sau aproape tot mediul de afaceri, se hrănea din această activitate subterană. Subterană și la propiru și la figurat. Mediul politic a trăit și trăiește încă din această actvitate, și ca activitate – vezi activitatea și ”strategiile politice” vehiculate în jurul acestui domeniu.

Mineritul a reprezentat hrana economică pentru susținerea activităților electorale, prin firme de casă sau căpușă, dar și pentru rezolvarea obligațiilor de partid. Totul pe sacrificiul comunității locale, județene, pe subminarea economiei naționale și pe trădarea autonomiei energetice.

Mineritul a fost distrus cu sprijinul nemijlocuit al polițiștilor, serviciilor, procurorilor, politicienilor, tehnicienilor din județul Hunedoara. Evident că la comanda și sub bagheta celor de la București.

Astăzi, ca o paranteză, ministrul este Virgil Popescu, un ”băiat” fotogenic – care, între noi fie vorba, mi-a ucis retina cu fotografiile lui postate pe Facebook împreună cu reprezentanții minerilor. Un ”băiat” care conduce cu mâna unor sindicate (după 18 ani de presă vă pot sublinia că ”flagelul sindical Miron Cozma trăiește) și la comanda unor interese care nu au nimic în comun cu interesul local, cu realitatea locală sau cu siguranța energetică a României. Înaintea lui au fost tot ”băieți” așezați ”cu mâna” un Toma Petcu – omul care a purtat mască, înainte ca pandemia să lovească România. Nu e o glumă, din cauza unor problleme medicale, Petcu a fost ”nevoit” să lucreze cu protecție suplimentară la birou – o mască realizată uneori și dintr-un unguent aplicat în jurul gurii pentru a nu contracta viruși. Atât de ”neînlocuit” era omul pentru acest stat român, lovit de infractori. Au fost în stare să-l țină ”cu tot CPAP” în sistem. Pe la minister au mai trecut niște nume pe care hunedorenii nu ar trebui să le uite, dar despre acest domeniu voi scrie în alt material din seria acestui demers memorialistic pe care îl demarez astăzi.

Nu am amintit degeaba  despre minerit. Nu voi scăpa din vedere nici zona energiei. Prin el / ele și la umbra lui / lor s-au dezvoltat monștrii care au călcat în picioare dezvoltarea acestui județ.

Sub stigmatul mineriadelor au apărut și grupările despre care vreau să scriu azi. Cele legate de NINO-NINO. Evident că ați dedus că e vorba despre organele statului.

HUNEDOARA, județ roșu. Și la propriu, și la figurat.

Pentru că era marcat pe ”harta de securitate a României” ca un județ cu probleme multiple, social- economice, ”minerii erau răi și veșnic nemulțumiți”, în această zonă s-au dezvoltat și organele. În acest mod, inclusiv Serviciul Român de Informații a ajuns să aibă structură – birou și pentru Valea Jiului. Serviciul de Siguranță care întotdeauna s-a lovit cap în cap cu ”Doi și-un Sfert”, renumita structură DIIPI, cea care trebuia să aibă în obiectiv activitatea polițiștilor astfel încât județul să nu poată aluneca pe panta infracțională.

Sigur că nu s-a întâmplat așa și asta și pentru că tentaculele acestor structuri s-au atins și prelungit în zona procurorilor și judecătorilor, și într-o horă mare totul a devenit o mare prietenie sau, după caz, o mare răfuială. Ori s-au pupat de nu au mai putut, ori s-au lucrat de le-a ieșit fum din activitate. Oricum, ori că una, ori că alta, județul nu a fost eliberat de influența și de cangrena care a crescut de la un an la altul.

Iar, astăzi, în anul 2021, Hunedoara stă pe un butoi de pulbere, cu niște organe ale statului pe care nu știi cum să le definești: autoritate sau grup infracțional.

Brănișteanu și Miclea, părinții Văii Jiului….

Am început activitatea jurnalistică în vremea în care Nicolae Brănișteanu era șeful DIIPI și spaima locală. La propriu. Spaimă chiar și pentru Mircea Iosif Miclea, șeful SRI din Valea Jiului. Legăturile celor doi au fost ”atât de puternice”, atât de mult s-au lucrat (motiv pentru care nu au avut timp să lucreze pentru protejarea intereselor reale ale județului Hunedoara) încât unul a fost transferat la Baia Mare și unul a rămas la Petroșani.

La Baia Mare a plecat Miclea. La Petroșani a rămas Brănișteanu. Oamenii și-au creat structuri solide. Nu se luptau corp la corp, ci prin echipele antrenate bine din mediul public. Asta ca suport demonstrativ pentru bucătăria lor internă.

Ce s-a văzut pe taraba publică…

Acum, ca să reamintesc, nici în plan personal, nu le-a mers chiar rău. Odată cu extrădarea lui Mircea Iosif Miclea la Baia Mare și soția acestuia a fost transferată de la Compania Națională a Huilei la REMIN Baia Mare, iar la momentul ieșirii acestuia din sistem, a fost adusă înapoi la CEH. Și astăzi este activă la Mina Lupeni.

Fiii lui Brănișteanu au fost angajați în două instituții cu viitor. Unul la Salvamin Petroșani (unitate subordonată Companiei Naționale a Huilei) și celălalt la INSEMEX Petroșani structură ale cărei venituri, în proporție covârșitoare la acel moment, erau asigurate din contractele cu CNH)). Ambele angajări au fost cu cântec. Nu pentru că erau copiii lui și nu ar fi avut dreptul la viață proprie, ci fiindcă au fost realizate cu presiuni / influențe și cu disimularea legii și cu încălcări flagrante ale normelor acestor companii. Puneți un pic pe pauză cititul acestui editorial și căutați în arhivele media, pentru că am scris – în detaliu despre aceste subiecte.

Cum și-au antrenat echipele din teren…

Să începem cu Brănișteanu. Acesta a fost cel care avea la degetul mic ”grupările interlope”. Cu ei lucra și îi lucra, în funcție de interes, atât pe polițiștii incomozi, cât și pe orice alt personaj influent care trebuia anihilat. A fost omul din sistem care a dat cu subsemnatul și în cazul Alin Simota.

Într-una dintre procedurile de reținere ale omului de afaceri Alin Simota, și Brănișteanu a fost ridicat și condus la audieri. Nicio instituție a statului nu a recunoscut oficial această implicare. Toate informațiile au fost pe surse, iar tatonarea pe care mi-a făcut-o Brănișteanu în toată cariera mea – monitorizare, urmărire, amenințare – mi-a confirmat minut de minut veridicitatea informațiilor pe care le dețineam.

Unde mai pui că, în urma unui accident rutier în urma căruia acesta a intrat cu mașina instituției într-un cap de pod din zona Livezeni, omul sistemului a fost transferat noaptea de la Spitalul din Petroșani la cel din Deva ca să i se șteargă urmele. Mașina evident că a fost ascunsă.

Știți ce a însemnat această documentare? O luptă surdo-mută cu niște organe corupte. Da ați citit bine, organe care au făcut tot ce au putut ca să ascundă adevărul. Credeți că a vrut cineva să acționeze și să oprească ”această mașinațiune infracțională”? Nu. Și o spun responsabil, pentru că tot ce scriu, am documentat și am scris atunci, la acel moment, nu scriu din poveștile culese de la gura sobei.

Știți cum am aflat? Ca să înțelegeți mecanismul. Printr-un telefon de la un anonim. Un apel care m-a trezit noaptea la ora 4 și mi-a dat informația. Anonim a rămas doar pentru o perioadă a carierei mele,, pentru că ulteiror i-am depistat vocea. Nu vă voi cine a fost, pentru că îmi protejez sursele. Ceea ce vă pot spune doar este că dacă băieții aceștia nu se lucrau unii pe alții, nu aflam nici cât știm astăzi. Și ceea ce vă mai pot spune este că veți avea ocazia să citiți în GDD despre faptele tuturor celor care au contribuit direct sau indirect la distrugerea acestui județ și care au trecut prin documentarea mea. Pentru că, da, nu se face primăvară cu o floare, dar eu voi insista să prezint situația județului și prin acest mod – ”memorii jurnalistice” – dacă anchetele nu au fost pe placul instituțiilor statului.

Revin la subiectul accident. Nu s-a făcut niciodată ”lumină” în acest caz. Și asta și pentru că presa nu avea curaj să scrie despre astfel de subiecte fierbinți. Omul avea presă prietenă, dar mai ales era recunoscut prin activitatea lui cu ”băieți” pe care i-a cultivat și care – printr-un mod infracțional (amenințări, hărțuiri, intimidări, șantaje) îi țineau sub teroare  pe toți cei care ”mișcau în front”.

Unul dintre aceștia este contemporanul Ștefan Adrian Jurca, omul crescut de Nicolae Brănișteanu. Un sindicalist din zona minieră, care avea mare influență în rândurile maselor de ortaci. Ce înseamnă asta? Omul conducea ”destinele minerilor”. Uneori, sună macabru, dar realitatea nu poate fi mințită.  Uneori, așadar, le conducea până la ultima haltă: cimitirul sau distrugerea efectivă a viitorului lor.

Omul liniștea minerii, dar îi și agita. De ce? Nu de puține ori ca să creeze acel tablou de nesiguranță socială pentru Valea Jiului. De ce? Ca să înțeleagă Bucureștiul că aici nu e ușor și că e nevoie de intervenție – de cele mai multe ori de un aport financiar pentru a fi hrănite grupările economice și infracționale”. Din care făcea și el direct parte. Vezi condamnarea lui pentru afaceri inexistente cu compania huilei.

Acest lider de sindicat, condamnat în cele din urmă – de ochii lumii, cu o pedeapsă la câteva luni de pușcărie cu suspendare, a reușit să contribuie la ținerea sub teroare a zonei. Brănișteanu a însemnat pentru el doar un învățător, fiindcă Ștefan Adrian Jurca a devenit repede prietenul unor comandanți de poliție, vezi Titel Brăgaru – ieșit din sistem de la Poliția Petroșani (despre legăturile polițiștilor cu infracționalitatea vă povestesc în alt episod), sau al unor procurori prin birourile cărora acesta zăbovea (vezi Dumitru Ilinca, procuror pensionar și el la acest moment).

Tot agățat de numele acestui personaj, Ștefan Adrian Jurca – omul creat de Nicolae Brănișteanu, veți regăsi și legăturile cu mediul economic. Omul ”lucra” cu oamenii de afaceri, dar și cu numiții în funcții cheie în, evident, CompaniaNaționale a Huilei. Compania despre care v-am spus că a menținut  întreaga zonă infracțională. Prietenia acestuia cu șefii din minerit (vezi Nicolae Drăgoi, mâna dreaptă a senatorului PSD, Cristian Resmeriță, vezi Viorel Stancu, director la Mina Livezeni, plecat din sistem din funcția de director Complexul Energetic Hunedoara, vezi Laurean Nădășan – inginer șef electromecanic Mina Livezeni) era iminentă și indispensabilă. Avea vad, pentru că liderii de sindicat sunt cei care au condus întotdeauna mai mult decât un director general această companie. Legăturile lui erau în strânsă legătură și cu oameni sus-puși în lumea sindicală, Vezi Marin Condescu, liderul ortacilor din Gorj, prieten cu Traian Băsescu, în perioada în care Băsescu era președinte, nu doar politician. Vezi prietenia lui cu Ioan Popescu, președintele Confederației Meridian. Acesta din urmă, mâna dreaptă a veșnicului ”specialist în energie” Iulian Iancu, omul din PSD care în mai multe medii era descris ca omul care lucrează împotriva intereselor naționale. Evident, că nimeni nu l-a demonstrat vreodată. E treaba cu corbul și cu ochii. Un alt proverb găunos.

Ioan Popescu și Adrian Ștefan Jurca au derulat și un proiect pe fonduri europene în Valea Jiului. Au școlit minerii. În realitate, au completat niște documente din pix și i-au dus la câteva ieșiri în zone montane din România. Cel puțin așa s-a derulat acțiunea legată de participanții din Valea Jiului.

Prin influența omului crescut la sânul lui Bărnișteanu, despre același Adrian Ștefan Jurca este vorba, au venit în Valea Jiului o serie de firme care au trăit din seva mineritului. Vezi Romprest, firma de curățenie și al ei Florian Walter. Jurca a fost și judecat de instanțele din Prahova pentru fapte legate de acest subiect..

Vezi susținerea lui Ștefan Adrain Jurca și a lui Brănișteanu pentru firma de pază Protector Internațional, condusă la acel moment de Cristian Balint. Omul care treptat a creat și o structură media, la care a lucrat și Adrian Jurca, la ieșirea la pensie. Ca moderator de emisiuni TV de unde executa direct tot ce mișca pe ”frontul grupării de interes” pe care îl reprezenta la acel moment. Și oamenii executați de gruparea acestora erau reduși la tăcere și nu mai avea nimeni curaj să acționeze conform realității și nevoii județului.

Astăzi, după 18 ani de presă, flagelul creat în atâția ani încă rezistă și ține sub teroare Valea Jiului și județul Hunedoara. Doar că astăzi, Ștefan Adrian Jurca, omul sistemului, este protejat de polițiști și procurori și lucrează pentru un grup actual de influență, cel reprezentat, de exemplu, la vedere, de Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara. Omul care dincolo de faptul că își apără propria piele, trebuie să protejeze și activitatea lui Mircea Ioan Moloț, fost președinte al Consiliului Județean Hunedoara (și el ”corespondent al serviciilor cu dosar la CNSAS și confirmat de instanțe)), dar și a lui Laurențiu Nistor, actual președinte al județului. Detalii despre care am tot scris și oricum vi le voi detalia separat, în materiale individuale.

În linii mari, zestrea pe care a lăsat-o Nicolae Brănișteanu acestui județ rezistă și dă roade. Județul Hunedoara nu are organe ale statului pentru că instituția Poliției este praf și anihilată de aceste grupări. Da, fix așa cum ați auzit, iar GDD vă va prezenta portofoliul fiecărui polițist, șef de poliție, inspector șef adjunct sau inspector șef, care a lucrat asiduu la această situație.

Miclea nu s-a lăsat mai prejos

Mircea Iosif Miclea, partenerul de luptă a lui Nicolae Brănișteanu, pe frontul serviciilor, a acționat și este activ socio-economic în zona de Vest a Văii Jiului. Omul este tăcut, elitist și bine ancorat în zona ”prieteniilor cu o serie de oameni de afaceri cunoscuți în Colegiul de Vest”. Colegiu aflat sunt directa îndrumare a familiei politice reprezentate de Cornel – Cristian – Lucian Resmeriță. Cei trei RRR. cărora nu le este nimic străin din ce se întâmplă în Valea Jiului. Primul, Cornel Resmeriță și el consacrat al serviciilor, cu dosar la CNSAS și sentință dată de instanțe. Nici Miclea nu s-a lăsat mai prejos ca Brănișteanu. Omul a sugerat unor firme din Baia Mare să lucreze cu CNH. Că așa e util, că e indicat, că progres. Activitatea vine încă din trecut, de pe vremea lui Ioan Stamin Purcaru și ulterior, Daniel Surulescu. Omul a reușit să-i convingă cum firmele băimărene sunt cele mai potrivite.

Mircea Iosif Miclea a dezvoltat o strânsă prietenie cu Ioan Stamin Purcaru – unul dintre oamenii – cheie în mineritul din Valea iului care a făcut de toate pentru minerit. A fost director de mină, a fost director general, a fost consilier de ministru, a fost director la Conversmin – societatea care se ocupa de programele de închidere ale mineritului, a fost președinte de Consiliu de Administrație la Complexul Energetic Hunedoara. Ultimele două funcții le-a ocupat simultan. Adică, Purcaru cu o mână dezvolta și cu cealaltă închidea Valea Jiului. Același Purcaru a fost mâna dreaptă a liderilor PSD, Laurențiu Nistor și Mircea Bobora (ambii cu rădăcini în SRI. Laurențiu Nistor are ginere angajat în SRI, si a fost el însuși ”Corespondent SRI” despre care a scris CNSAS. Mircea Bobora este nimeni altul decât fiul tatălui său și el fost om al SRI)  – (vezi materialele scrise de Gazeta de dimineață).

Ioan Stamin Purcaru a fost omul care a iubit atât de mult Valea Jiului încât și mobilierul din casa lui a fost realizat de mineri pontați fictiv la mina Livezeni. Evident că nici măcar Corpul de Control al miniștrilor nu a depistat / demonstrat acest lucru.

Același personaj ISP este soțul soției sale, angajată la o sucursală struțo-cămilă a companiei huilei  cu sediul în București. O sucursală care se numea pretențios Reprezentanța CNH la București. Ce făcea angajata -soție acolo? Nimic. Sau nimic, în ultimii mulți ani. Astăzi nu mai face chiar nimic, fiindcă a plecat din sistem, după o detașare la mina Lupeni (vă rog să sesizați LUPENI – legătura Miclea și frontul de Vest) de unde a încasat salariile compensatorii de care au beneficiat minerii trecuți pe listele de disponibilizare realizate în programul de restructurare). Astăzi, Ioan Stamin Purcaru este doar pensionar. Nu s-a atins nimeni de el. Cum să se atingă cu asemenea origini?!

Miclea rezistă…

Tot în grupul social al lui Mircea Ioan Miclea se află și omul de afaceri Emil Părău, om de afaceri care a dezvoltat o serie de contracte cu compania huilei și de al cărui nume se leagă astăzi inclusiv dezvoltarea stațiunii Straja.

Dacă aveți curiozitatea să accesați arhiva Gazetei de dimineață, în ultimii 10 ani de activitate a acestei entități media, aveți ocazia să citiți în detaliu despre fiecare persona amintit astăzi.

Noutatea acestui material constă doar în legăturile făcute direct între personaje. V-am arătat primele fire.  Fire infracționale. De fapt nici nu sunt infracționale pentru că niciun organ al acestui stat nu s-a atins de ele. Ceea ce vorbește despre acest tablou infracțional însă este reprezentat de o realitatea indubitabilă: tabloul județului Hunedoara. Oamenii județului Hunedoara. Victimele județului Hunedoara.

În definitiv, Hunedoara este în totalitatea ei o victimă a instituțiilor statului care au crescut astfel de oameni.

Și apropo, de Florii, să fie cu flori….

Vom continua în GDD pentru alte genenerații.

ACEST ARTICOL A APĂRUT MAI ÎNTÂI ÎN GAZETA DE DIMINEAȚĂ

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.