Este vorba de viceprimarul Gabriel Harabagiu şi de directorul Vasile Tiron. Amploarea infectării în cadrul Primăriei ar putea fi mai mare: numeroşi angajaţi aşteaptă rezultatul testelor.

Mai multe persoane angajate la Primăria Iaşi au fost confirmate pozitiv cu noul tip de coronavirus. Primele cazuri au fost înregistrate săptămâna trecută, la Direcţia Tehnică, unde cel puţin două persoane au fost infectate.

Ulterior, viceprimarul Gabriel Harabagiu şi unul dintre directorii instituţiei, Vasile Tiron, au fost, de asemenea, depistaţi pozitiv. Nu e clar în ce măsură cei patru angajaţi ai instituţiei şi-au dat virusul unuia altuia: cele două persoane de la Direcţia Tehnică nu lucrează în acelaşi birou, Harabagiu a descoperit că are virusul după ce a revenit dintr-o scurtă vizită în Grecia, iar Tiron nu ne-a putut spune dacă a fost sau nu contact direct al vreunui coleg de-al său de serviciu.

Primarul Mihai Chirica nu a răspuns la telefon ieri pentru a comenta situaţia. Asta deoarece Harabagiu şi Tiron sunt doi apropiaţi colaboratori ai edilului şef al Iaşului. Primul s-a autoizolat încă de luni după-amiază, iar Tiron, de ieri-dimineaţă. Harabagiu şi-a făcut testul după ce a aflat că toate cele patru persoane cu care a fost weekendul trecut în Grecia au fost confirmate pozitiv la virus.

„Marţi m-am simţit mai rău, având unele dureri musculare. Luni seară am fost anunţat de către o persoană cu care am fost în pelerinaj în Grecia că a contactat boala infecţioasă. Mi-am făcut testul, iar în cursul acestei dimineţi (ieri, n.r.) am primit rezultatul pozitiv”, a declarat viceprimarul.

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.