sâmbătă, 22 ianuarie 2022
AcasăNewsletterIAȘI: Închiderea şcolilor, efect zero? Numărul elevilor pozitivi a crescut de...

IAȘI: Închiderea şcolilor, efect zero? Numărul elevilor pozitivi a crescut de 4 ori

Închiderea şcolilor în fizic după data de 4 noiembrie nu pare a fi o măsură reuşită, după două săptămâni de online, cel puţin din punct de vedere statistic.

Practic, potrivit datelor înregistrate la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, în două săptămâni de şcoală online s-au înregistrat în rândul copiilor aproape tot atât de multe infectări cu noul coronavirus faţă de câte s-au înregistrat în toată perioada şcolii hibrid. Per unitate de timp (14 zile), însă, numărul elevilor pozitivi a crescut de peste 4 ori. Medicii infecţionişti spun totuşi că măsura a fost şi este necesară, tocmai pentru a se rupe lanţul epidemiologic. Care sunt argumentele lor?

A fost sau nu o măsură benefică închiderea şcolilor? Conform datelor DSP Iaşi, în perioada 14 septembrie – 4 noiembrie, ultima dată fiind cea a închiderii şcolilor în municipiul Iaşi, au fost raportate 220 de cazuri de infecţie cu SARS COV 2 în rândul preşcolarilor şi elevilor. În toată această perioadă, şcolile din municipiul Iaşi au funcţionat după sistemul hibrid, alternând perioada de desfăşurare a cursurilor în fizic la şcoală cu cea a cursurilor urmate online. Pe 4 noiembrie, dată fiind faptul că rata de infectări la numărul de locuitori a sărit de 3 la mie, s-a decis mai întâi la nivel local, şi ulterior la nivel naţional, ca învăţământul să se facă strict online.

În cele două săptămâni de măsuri severe, cel puţin în ceea ce priveşte sistemul educaţional, au fost raportate nu mai puţin de 184 de infectări în rândul preşcolarilor şi elevilor. Per unitate de timp, însă, numărul cazurilor apărute la fiecare două săptămâni a crescut în ultimele 14 zile de peste 4 ori faţă de media dinaintea închiderii şcolilor. Este adevărat că numărul de cazuri pozitive a crescut în judeţ mult în ultima perioadă în întreaga populaţie şi este de presupus că acest lucru s-a reflectat şi în rândul copiilor. Însă diferenţa imensă, de peste 4 ori în ce priveşte elevii, este de natură a pune un semn de întrebare în privinţa oportunităţii închiderii şcolilor.

Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE