Iași | Medicii de familie nu au început de astăzi vaccinarea în cabinetele proprii

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie urma să înceapă astăzi, 4 mai, însă în Iași încă se pun la punct detaliile necesare. Medicii spun că cel mai probabil imunizarea va începe în cursul acestei săptămâni, pentru că momentan nu au primit nici dozele necesare și nici echipamentele promise, însă recomandă populației să se vaccineze la cel mai apropiat centru.

„În principiu au fost semnate contractele cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, urmează să fie repartizate vaccinurile în funcție de ce și cum putem administra în cabinetele noastre și asta se va face zilele următoare. Dar populația nu va rămâne nevaccinată pentru că se pot face vaccinurile la centre fără o temporizare foarte mare a pacienților care vor să fie imunizați”, a precizat dr. Anca Deleanu, președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei Iași.

Anca Deleanu, președinte SNMF Iași

Medicii de familie mai remarcă un aspect – cei care fac parte din comunități unde există centre de vaccinare nu vor vaccina momentan în cabinetele lor pentru că locuitorii se pot imuniza direct în centru. „Eu spre exemplu nu voi lua vaccin în cabinet măcar încă o lună pentru că aici avem centru de vaccinare și oamenii se pot imuniza direct aici. Înțeleg că vaccinurile pentru zona Moldovei au ajuns la Iași și urmează să fie distribuit de acum”, a explicat dr. Dana Popescu, medic de familie în comuna Deleni din județul Iași.

În Iași s-au înscris 191 de medici de familie pentru vaccinarea persoanelor, fiind pe locul al doilea după București unde sunt 225 de medici dornici să imunizeze în cabinetul propriu. Vaccinul care va fi administrat este Johnson&Johnson care se administrează într-o singură doză la persoane de peste 18 ani.

Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat și creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru imunizarea împotriva COVID-19 în cabinete de la 30 de lei pentru fiecare persoană vaccinată la 40 de lei. Acest tarif va cuprinde consultația medicală realizată de medicul de familie, administrarea efectivă a serului, dar și monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse care apar după vaccinare.

Modificarea tarifului a fost justificată de necesitatea suplimentării materialelor sanitare și a echipamentelor de protecție care vor fi folosite în cabinet, urmând ca tariful să fie valabil până pe 30 septembrie 2021.

partajează acest articol:
Madalina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii.A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției.Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole din aceeași categorie

Advertismentspot_img

Cele mai recente articole

Bode: ”Nu vorbim de o relaxare totală, vorbim de o relaxare prudentă. Vor fi controale”

Sâmbătă este prima zi în care se aplică măsurile de relaxare luate de Guvern după scăderea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 în ţară. Astfel, masca de protecţie nu mai e obligatorie în spaţiile publice neaglomerate şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.

VIDEO | Premierul clarifică dilema privind relaxarea la joburile cu toți angajații vaccinați: “Deocamdată, cu mască la locul de muncă, la interior”

Premierul a admis că s-a produs o confuzie chiar printr-o prevedere publicată într-un ordin al M. S.

Doi bărbați urmăriți internațional, unul dintre ei, albanez, pentru tentativă de omor, au fost depistați de polițiștii argeșeni și încarcerați

Cel de-al doilea urmărit internațional depistat și încarcerat e un român căutat de cinci ani.
partajează acest articol: