O instanță a înjumătățit ratele în valută ale unei familii

Data:

Situație inedită la Iași – O familie își va plăti ratele la bancă la un curs de peste două ori mai mic decât cel actual. Cuplul a obținut obligarea băncii la folosirea unui curs al francului elvețian de 2,22 lei, față de 5,18 lei cât este el acum. 

Raționamentul judecătorilor a fost simplu: dacă nici specialiștii băncii nu au putut anticipa brusca devalorizare a leului față de francul elvețian, cum s-ar putea aștepta ca doi ieșeni oarecare să poată face acest lucru?

Citește și: 7.000 de dolari, pentru un bilet de avion. Bărbații ruși fug de mobilizarea lui Putin

Iuliu și Camelia S. au încheiat în 2008 de la Banca Românească un contract de credit în valoare de 144.350 franci elvețieni, pe 25 de ani, garanția fiind ipotecară. Creditele în franci elvețieni erau la acea dată o soluție recomandată de bănci celor ale căror venituri nu le permiteau să acceseze credite în euro sau dolari americani.

Cursul mult mai favorabil al francului și dobânzile mai mici făceau din creditele în această monedă o variantă accesibilă.

Continuarea în ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...