IAȘI- Primarul bagă 50.000 de euro din bani publici în afacerea unor prieteni

Data:

Finanțarea Cupei la volei pe plajă, ce urmează a se desfășura în baza de agrement Brizo, este suportată integral de Primărie, la un cost de 5 ori mai mare decât anul trecut. Fundamentarea prezintă cifre umflate de audiență: între 3.000 și 5.000 de vizitatori/zi. Atâția spectatori nu se adună nici la meciurile lui Poli într-un sezon întreg.

În proiectul de finanțare, care va fi votat azi în Consiliul Local, nu se explică modul în care s-a ajuns la 250.000 de lei, care sunt costurile efective și care e profitul

Primăria este receptivă la cererile costisitoare de finanțare a unor proiecte eminamente private, pe baza relațiilor personale ale primarului. Consiliul Județean a refuzat să finanțeze voleiul pe plajă

A doua ediție a Campionatului Național de Volei pe Plajă va fi plătită integral de Primăria Iași. Organizatorii sunt patronii firmei Rodotex și fac parte din cercul de prieteni apropiați ai primarului Mihai Chirica.
Soții Dobrea au amenajat baza de sporturi nautice Brizo, pe lacul Aroneanu și este al doilea an când organizează competiția de volei pe plajă. Finanțarea Primăriei acoperă toate cheltuielile, asigurând chiar și un profit. Toate veniturile suplimentare – provenind din bilete, consumația vizitatorilor, sponsori și publicitate – rămân patronilor Brizo.
Familia Dobrea a devenit furnizorul consacrat de tipărituri pentru Primăria Iași, prin sistemul achizițiilor directe, imediat ce Mihai Chirica a preluat Puterea în 2015. Ei au cerut sponsorizare pentru Campionatul de Volei pe Plajă și de la Consiliul Județean, dar au fost refuzați. Primarul Mihai Chirica le-a dat însă toată suma necesară din bani publici, scrie REPORTERIS.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită | Crișana

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată...

Flagelul care afectează milioane de vieți | The Epoch Times-Romania

Flagelul care afectează milioane de vieți a fost discutat...

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură | Puterea a cincea

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură, reprezintă o versiune reinterpretată a...