Iașul riscă să piardă cursa pentru finanțarea trenului metropolitan | Reporter de Iași

Data:

spot_img

Iașul riscă să piardă cursa pentru finanțarea trenului metropolitan. Se aplică principiul „primul venit, primul servit”.

Toamna trecută, Ministerul Transporturilor a publicat varianta finală a Ghidului solicitantului pentru axa ce prevede finanțarea trenurilor metropolitane în nodurile urbane.

Alocarea europeană a fost fixată la 350 milioane de euro, iar valoarea maximă a unui proiect era de 115 milioane de euro, astfel încât puteau fi finanțate doar trei investiții în toată țara. 

Diferența de 40 milioane de euro, acoperită din bugetul local

„Vorbim de un nou tip de proiecte. Nu s-au mai făcut în România. Mulți interesați, astfel că s-a permis supracontractarea”, a spus Eduard Boz, directorul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI).

Citește și: Primarul din Rovinari, parte a rețelei „Coldea – Dumbravă”, îngropat în datorii și beneficiar de donații suspecte de 850.000 de lei

Adică, banii europeni sunt 350 milioane de euro, dar Guvernul a decis ca limita maximă a proiectelor contractate să urce la peste 1 miliard de euro, de trei ori bugetul inițial, asumându-și să aducă bani de pe alte axe unde nu se vor cheltui sumele alocate.

Astfel, valoarea maximă a unui proiect a urcat la 230 milioane de euro. 

„La noi, valoarea estimată este de 270 milioane de euro, diferența de 40 milioane de euro urmând să o acoperim local”, a adăugat Boz.

Iașul este în competiție directă cu alte orașe din țară

În rezumat: buget total de 1 miliard euro, valoare maximă a proiectului 230 milioane euro înseamnă finanțarea a patru proiecte.

Iașul este în competiție directă cu alte „noduri” urbane din țară, exceptând Bucureștiul care are propria sumă pusă deoparte (213 milioane de euro). 

Citește și: Ursula von der Leyen, în așteptarea votului pentru viitorul președinte al Comisiei Europene

„Din ce știu, Clujul lucrează pe o combinație tren metropolitan – metrou, Brașovul se află la faza de Studiu de Fezabilitate pentru extinderea liniei către Aeroport, Timișoara a accelerat”, a spus Adrian Covăsnianu, expert în mobilitate, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Continuarea în Reporter de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: reporteris.ro)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related