„Manifestärile de patriotism se pot face si prin ce spui, se pot face mai ales prin ce faci, si cate odatä se fac prin ce taci. Și nu și reaminteșce d. Cantacuzino că d-sa este representant al municipalităței Bucuresci și că pe timpul pe care l-a pierdut de a căuta în dicționar cuvinte fórte frumóse si de a construi frase fórte cadentate, putea să-l întrebuințeze din punct de vedere patriotic și în alt mod”, îi spunea IC Brătianu lui MG Cantacuzino, primar al Capitalei și fost ministru al Justiției într-o dezbatere parlamentară.
Ce mai înseamnă azi a fi patriot? Cât de mult s-au schimbat după Revoluție atributele „bunului” patriot? Aceste întrebări le-am adresat unor personalități, unor antreprenori si unor studenți. Oameni care au trăit mult timp sub comunism, oameni care au trăit o bucată scurtă de comunism și tineri care nu au prins deloc comunismul.
Azi, prima parte: acad. Daniel Dăianu, Paul Prisecaru, fost economist, șef al Consiliului Concurenței, în prezent antreprenor, și studenta Daniela Moiș din Timișoara.
Ce mai înseamnă să fii patriot? Ce are voie să facă un patriot și ce nu are voie să facă?
Daniel Dăianu: Acceptia consacrata are relevanta pentru mine. Sa iti iubesti tara, sa sustii interese nationale ce se raporteaza la binele concetatenilor, la valori morale si civice. Asa cum un copac cu radacini trainice nu este doborat de vijelii, tot astfel un om este mai puternic daca are o identitate culturala si sufleteasca, ce inseama parinti, familie, comunitate, tara. Un om nu este, nu vine, de nicaieri. Nu aiurea competitii sportive la care participa echipe nationale, sau de club, anima sentimente intense de euforie, sau dezamagire. Sau tot ce inconjoara ca atmosfera, inclusiv politica, diverse ierarhii de performanta economica, culturala, stiintifica.
O persoana cosmopolita nu este automat lipsita de patriotism. Un emigrant poate gasi o noua tara, de adoptie, dar aceasta nu inseamna ruperea legaturilor cu tara de bastina. Sa ne gandim de exemplu la comunitati de romani in Spania,Italia si alte tari din UE, din SUA. Sau comunitati de italieni, portughezi, chinezi, turci, etc in SUA, Germania, sau Marea Britani, in lumee.
Patriotism nu inseamna supunere orbeasca unei autoritati politice prezumata a formula interese nationale concrete, ale Tarii. Intr-o democratie, cetateanul este implicat, intr-o forma sau alta lain emergenta unor decizii majore, care privesc interese nationale. Dar lucrurile nu sunt intotdeauna simple, mai ales in momente foarte dificile, de pilda un conflict militar, un razboi.
Cand un razboi este de aparare nu exista dileme. Cand insa un razboi este in afara granitelor proprii intervin judecati ample, care implica aliante militare, strategice. Un razboi insa trebuie sa fie just. Cine defineste temeiul unui conflict militar constituie o problema, desigur, dar surmontabila daca exista mecanisme si proceduri decizionale clare, acceptate de societate.
A fi patriot nu inseamna sa fii xenofob, sovin, rasist. Un patriot nu este nationalist, care este o forma a sa exacerbata, denaturata. Un patriot trebuie sa fie un om responsabil, cu respect fata de semeni, fata de institutiile statului de drept, cu toleranta. Un patriot trebuie sa fie un om lucid, nu naiv, care intelege realitati ce pot fi foarte complexe. . Am in minte constant un stat democratic. Constitutia unui stat, ca lege fundamentala, ca si o legislatie internationala privind drepturile omului, contureaza spatiul de conduita al unui om ca patriot responsabil.
Un om poate comite erori in deciziile pe care le ia. Nu este patriot numai daca, cu buna stiinta comite ceva in detrimentul tarii sale, impotriva intereselor concetatenilor. Daca este supus torturii, unor cazne ce pot fi nu numai fizice, se intra intr-un domeniu complex de judecare a fortei unor asemenea asemenea sentimente.
Paul Prisecaru: Toată lumea cunoaște celebrul fragment din discursul inaugural al președintelui Kennedy: ”nu te întreba ce poate face țara ta pentru tine, ci ce poți face tu pentru ea”. Sună frumos, dar este ușor greșit să vedem lucrurile strict așa. Dacă prin ”țară” înțelegem ”stat” sau ”guvern”, atunci un libertarian o să ne spună că guvernul este cel care trebuie să servească oamenii, nu invers.
În plus, nu știu cât de simplu era pentru un american la începutul anilor `60, sau cât de greu este pentru un român acum, dar ca să poți să-ți dedici energia și să fii dispus să faci sacrificii, trebuie să ai emoții pozitive când vine vorba de țara ta. Eu aș adapta sintagma asta folosită de JFK, parafrazând un citat din discursul Regelui Mihai în fața Parlamentului: ”întreabă-te ce putem face noi toți, inclusiv Statul, pentru a lăsa moștenire copiilor o țară care face ce trebuie, pentru că noi doar am luat-o cu împrumut de la ei”.
În cartea sa The End of Normal, economistul american James Galbraith spune că: ”Nu există niciun motiv să credem că decizia democratică luată de cei care trăiesc acum, în fața nevoilor și dorințelor lor prezente, va fi decizia care ar maximiza șansa de supraviețuire a sistemului pe termen lung. Concluzia neplăcută este că e posibil ca o societate să aleagă (cu bună știință) colapsul economic.” Să facem o pauză scurtă să ne gândim puțin la asta. Nu știu câtă lume cunoaște, dar această idee a sustenabilității societății are printre fondatori și pe Nicolae Georgescu-Roegen, probabil cel mai important economist român, cunoscut pentru aplicarea principiilor termodinamicii în economie. Iată o definiție a patriotismului: să nu creștem inutil entropia, să nu fim indiferenți, să nu fim egoiști. Dacă vreți o analogie cu piețele financiare, un patriot este un investitor pe termen lung, nu un speculator.
Mi-a plăcut foarte mult rugăciunea Rabinului Marvin Hier la inaugurarea președintelui Trump: ”Libertățile de care ne bucurăm nu ne sunt acordate în perpetuitate, ci trebuie recâștigate de fiecare generație. Așa cum strămoșii noștri au plantat pentru noi, și noi trebuie să plantăm pentru alții. Chiar dacă nu noi vom duce la bun sfârșit această sarcină, nici nu suntem liberi să ne oprim. Împărțiți dreptatea pentru cei în nevoie și pentru orfani, pentru că ei nu se pot baza decât pe concetățenii lor. Avuția unei națiuni se măsoară după valorile ei, nu după cât de plină îi este vistieria”. Nu cred că mai putem adăuga mare lucru la aceste cuvinte superbe. O să mai pun doar puțină culoare personală.
După 14 ani de serviciu public, mulți dintre cunoscuții mei se așteptau să fi acumulat numai frustrări. Din contră, mi se pare extraordinar faptul că am avut ocazia să-mi aduc contribuția la binele comun, dincolo de faptul că am ce să le povestesc copiilor mei. Rolul unui funcționar, definit de Statutul funcționarilor publici, este ”să aplice legea”. E greu să motivezi oamenii doar cu atât.
Când ești funcționar al statului, nu ai doar 8 ore de pontat pe zi, un salariu de încasat pe 10 ale lunii și obligația de a servi Leviathanul condus de organizațiile private numite ”partide politice”, adică, statul pe care oricum îl disprețuiești și tu în adâncul sufletului.
Nu vreau să țin lecții nimănui, dar cred că nu te poți privi cu demnitate în oglindă dacă nu vezi munca la stat și ca pe o ocazie de a servi cetatea, comunitatea, cetățenii, ca pe o șansă de a-i proteja pe cei care nu se pot proteja singuri, și dacă nu conștientizezi că de fapt ești un servitor al binelui comun și ți se face o mare onoare să-ți poți dedica timpul și energia acestor scopuri.
Comparați această descriere cu termenul încărcat de conotații negative, aproape batjocoritor, de „bugetar”. Este profund greșit să ne referim la oamenii care ocupă funcții publice doar din perspectiva sursei remunerației lor. Cum putem spera să avem performanță și curaj din partea funcționarilor atunci când generăm așteptări atât de joase?
Nu știu ce are voie sau ce nu are voie să facă un patriot și cu siguranță nu trebuie să fie neapărat funcționar al statului, trebuie doar să conștientizăm că avem anumite datorii, față de cei care au fost înaintea noastră, să nu risipim ce am primit, dar și față de cei care vin după noi, să nu ne batem joc de viitor, pentru că nu ne aparține nouă.
Daniela Moiș: Eu am crescut ascultând muzică populară, în special melodia ” Noi suntem români”, întrucât tatăl meu avea obiceiul să asculte în fiecare duminică când aveam musafiri. Astfel mi-am conturat o imagine legată de patriotism ca fiind puternic înrădăcinat în tradițiile și obiceiurile românești. Patriotismul este sinonim pentru mine ca fiind și o mândrie națională.
Un patriot are voie doar să își respecte țară, valorile și să aducă un plus de imagine României.(Exemplu: Pornești un start up de succes, câștigi o competiție internațională etc). Nu are voie să își denigreze țară și să îi știrbească imaginea.
(Exemplu: vorbești de rău România, te plângi că România este o țară săracă și că nu are vreun viitor, te plângi că România este cel mai corupt stat când sunt alte țări cu probleme mult mai mari etc), te poți supără pe acțiunile unor politicieni sau instituții, dar nu consider necesar să distrugi imaginea României în ultimul hal doar că ai tu ai chef să faci asta (acum doua săptămâni m-am intersectat, în mediul online, cu un mexican ce avea o părere extrem de proastă despre România, mi-a relatat că România este o țară extrem de săracă, că nimeni nu vrea să vină să studieze aici la facultate, că suntem praf și că toți românii merg să fure în Germania. El nu a fost vreodată în România, ci doar a primit informații eronate de la un român ce nu consider că este patriot.)
Cât de mult s-au schimbat după Revoluție atributele unui ”bun” patriot? Este patriotul din 2021 diferit de cel din 1989?
Daniel Dăianu: Nu imi este clar daca in intrebarea Dvs patriotul din 1989 este cel care era in strada pentru a pleca Ceausescu, pentru caderea regimului comunist, sau va referiti la cei care vedeau numai comploturi internationale. “National comunismul” lui Ceausescu nu servea Romaniei, intereselor cetatenilor. Si regimul trebuia sa se termine.
1989 nu poate comparat cu 2021 fiindca nu suntem la cumpana a doua lumi: lumea totalitara vs. lumea democratica. Este drept ca timpuri marcate de diverse crize (economica, sanitara, etc) si mari incertitudini, cu societati ravasite si multa confuzie favorizeaza ascensiunea unor curente de idei, politice, extremiste (asa s-a intamplat in perioada interbelica in secolul trecut), dar nu vad cum grosul societatii romanesti ar renunta la ceea ce a adus democratia dupa 1989; ma refer la libertati fundamentale.
Este insa o zona de conversatie publica non-triviala care explica de ce se poate dezbate intens patriotismul in zilele noastre.
Intr-o societate deschisa, intr-o economie deschisa, nu intotdeauna interese nationale sunt formulate fara echivoc. Dar exista repere de identificare, ce sunt oferite de standarde si reguli de functionare a economiei, societatii, de modul in care se creeaza un level playing field, sanse egale, care sa nu defavorizeze cetatenii unei tari, companii autohtone, sa nu lezeze demnitatea unei tari.
Cand dintr-o tara se extrag rente necuvenite de catre non-rezidenti, cand exista flagrante abuzuri de pozitie dominant pe piete, cand evaziunea fiscala si evitarea platii taxelor si impozitelor sunt masive, cand tratamentul aplicat cetatenilor acelei tari, care lucreaza in alte state (din UE), este discriminatoriu/injositor, etc, a fi patriot este sa faci astfel ca asemenea fapte sa nu existe –atat cat se poate, fiindca o lume ideala este irealizabila.
Sa fiu mai concret, UE este un mare avantaj, istoric, pentru Romania, dar nu este o constructie perfecta, iar regulile sunt adesea mult suboptime. De aceea, are sens sa lupti pentru ca Romania sa isi promoveze mai bine interese nationale in Uniune, pentru ca UE sa functioneze mai bine.. Tot astfel, in relatiile economice internationale si nu numai.
A fi patriot inseamna sa nu fii naiv, sa nu crezi, scuzati expresia, ca tot ce zboara se mananca
Un patriot trebuie sa lupte impotriva coruptiei, contra grupurilor de interese certate cu legea si care apara privilegii necuvenite.
Un patriot apara demnitatea nationala si interesele nationale, care nu se pot rezuma simplu la loialitate fata de UE si NATO.
Paul Prisecaru: De fiecare dată când ascult „We Didn’t Start the Fire” a lui Billy Joel, îmi aduc aminte cu o combinație de nostalgie, amuzament și ușoară tristețe, cum părinții mei credeau că printre numele și evenimentele enumerate la foc automat de cântărețul american, la un moment dat se auzea și ”Romania”. În realitate, versul respectiv sună așa: „Lawrence of Arabia, British Beatlemania”; dar pentru că într-un vers anterior pomenește de ”Budapest”, probabil am crezut că ne bagă și pe noi în seamă.
Este ușor acum să ne acuzăm părinții de patriotism naiv sau de mentalitate provincială, dar e mult mai dificil să definim noi o formă de patriotism adecvată vremurilor actuale. Sunt absolut convins că generația părinților noștri a fost una de patrioți, chiar dacă perspectiva lor asupra tradițiilor, istoriei și valorilor noastre a fost distorsionată de regimul comunist.
Eu nu cred că patriotismul adevărat s-a schimbat prea mult în ultimii 30 de ani. De fapt, nu cred că s-a schimbat niciodată. Dacă ne uităm puțin în istorie, observăm faptul că toți marii români, cei care azi dau nume de bulevarde, au un lucru extraordinar în comun: când au avut ocazia, au profitat la maxim de oportunitățile oferite de istorie.
Nu cred că aveau timp să mediteze prea mult la ce părere au despre noi mai-marii imperiilor care se încleștau prin zonă. Ce s-a schimbat cu adevărat în ultimele decenii sunt obiectivele noastre ca națiune.
Din păcate, ce nu s-a schimbat încă, este monopolul asupra discursului patriotic, rămas în posesia celor care cred că suntem singuri împotriva tuturor, dar se bucură ca niște copii la cel mai mic semn de atenție din partea oricui nu este ”de-al nostru”. Trebuie să ridicăm privirea din pământ, să abandonăm încrâncenarea asta contraproductivă și să ne uităm mai detașat la cum ne văd alții.
Problema majoră pe care o văd la momentul actual este lipsa motivației la nivelul societății și lipsa viziunii, chiar a capacității elitelor de a face pașii decisivi ca să ne câștigăm locul pe care îl merităm. Făcând abstracție de situația generată de pandemie, care este oricum un fenomen global, suntem acum în cea mai bun moment din istoria noastră.
Avem cea mai bună situație, mai ales prin raportare la statele cu care ne învecinăm. Facem parte din cea mai puternică alianță militară din lume, suntem în Uniunea Europeană alături de partenerii noștri, avem una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa.
Pe scurt, în acest moment, avem cel mai bun statut pe care ni-l permit geografia și istoria. Și totuși, spațiul public este dominat de energii negative și pesimism. Adaug și eu la atitudinea asta defetistă: nu știm să ne bucurăm de ce avem și să ne valorificăm potențialul. Din păcate, patriotismul a avut la noi întotdeauna o încărcătură negativă, inclusiv de ziua națională, care trebuie să fie o bucurie, nu o ocazie de a ne aduce aminte despre cum am fost asupriți.
Chiar dacă nu e în zona mea de competență, cred că am identificat și o posibilă explicație pentru această letargie. Este ușor să te activezi și să fii patriot când ai un ”dușman” ușor de identificat. Și la nivel personal se aplică acest principiu,- instinctul de a căuta vinovați în exterior, de a da vina pe cineva pentru nerealizările noastre. E mai complicat să te pregătești cu atenție pentru a valorifica oportunitățile și, atunci când apare o situație favorabilă, să știi să o gestionezi inteligent.
Pentru asta trebuie să depui efort ceva mai mare decât cel necesar pentru a căuta vinovați, trebuie să investești disciplină și perseverență și, mai presus de toate, înseamnă că îți asumi răspunderea pentru propriul destin – genul de sacrificiu pe care omul modern nu prea mai pare dispus să-l facă.
Totuși, cred că în sfârșit a venit momentul, pentru noi ca națiune, să facem acest pas, să ne valorificăm avantajele și potențialul și să renunțăm la calea ușoară a victimizării. Sper doar să ne lase istoria și să nu ne trezim iar în situația în care soarta noastră este cu adevărat în mâinile altora.
Daniela Moiș: Un bun patriot la revoluție era pe stradă și își sacrifica viața pentru libertate. Oamenii aveau atunci idealuri și speranță. Cred că în timpul perioadei comuniste oamenii erau educați să își iubească țara, erau învățați să își depășească condiția și să se implice social. Erai un bun patriot dacă făceai ceva pentru România.
Cred că patriotismul din 2021 și-a cam schimbat esența. Acum dacă flutură tricolorul sau își leagă o bentiță tricoloră au impresia că sunt patrioți, ceea ce este total eronat. Dacă tu nu faci nimic ca România să aibă o imagine mai bună sau nu îți ajuți conaționalii cu ce poți nu cred că ești un bun patriot.
Un alt exemplu de patriotism l-am observat la japonezi, noi am avut candidați de altă naționalitate la primăria unor orașe din România, iar ei nu puteau percepe cum se poate ca un alt cetățean de altă naționalitate să ” conducă” un oraș și noi să ne desconsiderăm.
Acum eu nu consider că un cetățean de altă naționalitate nu poate să fie un bun cetățean, cred că uneori poate să fie un cetățean mai bun și să aducă un plus de valoare României. Am ținut să menționez și de acest aspect că l-am întâlnit în discursuri populiste această temă. ( În discursul populist menționează sau lasă să se înțeleagă că doar românii ” pur sânge” pot să fie buni patrioți).
Există patrioți „buni” și patrioți „răi”? E vorba de dictatorii care, în numele națiunilor pe care le conduceau, au comis abuzuri incalificabile (economice sau sociale)?
Daniel Dăianu: Am rezerve in a face aceasta distinctie. Este drept ca national comunismul promovat de Ceausescu si alti ideri comunisti poate fi judecat prin prisma unor trasaturi patriotice. Mao, ca lider politic, nu poate fi rupt de dorinta de a desprinde China de orbita Moscovei, de a o emancipa de servitutea fata de puteri colonialiste. Dar revolutia culturala pe care a promovat-o a cauzat enorme suferinte. Si aceasta a condus la reformele initiate de Deng Xiao Ping dupa 1978.
Un regim totalitar ramane insa ca atare. Mai ales ca oamenii pot judeca alternativa, un regim democratic. Havel a fost un mare patriot, indiferent de regimul politic; a fost dizident politic inainte de 199089 si mare lider politic, Presedintele tarii, dupa 1989. Poate si Dubcek poate fi judecat in acelasi fel pentru curajul de a fi incercat reformarea comunismului in Cehoslovacia –cu Primavara de la Praga.
In Polonia, miscarea Solidarnosc a fost condusa de patrioti care doreau schimbarea regimului. In cazul Poloniei, in general, istoria sa extrem de framantata isi pune pecetea asupra modului in care isi defineste interesele nationale, economice si de securitate.
Luptatori mari pentru independenta tarilor lor au fost mari patrioti. Mandela, Gandhi, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson si ceilalti in SUA, Nkrumah, etc.
Depinde si despre ce fel de dictaturi vorbim. Franco, Salazar, regimul coloneilor in Grecia, au reprezentat dictaturi cu multe pete negre; dar cetatenii aveau spatiu de libertate economica si puteau emigra la o adica. Dictaturile militare din America Latina au creat repulsie. Regimurile comuniste (cu exceptii partiale reprezentate de Ungaria, cu asa numiul gulash communism, si Polonia), ca sisteme totalitare, isi tineau cetatenii captivi.
Interese nationale pot dainui dincolo de regimuri politice, fiindca tarile au istorii si geografii ce le marcheaza mersul in timp. Alfel spus, patriotismul nu se defineste strict in raport cu o perioada istorica, in opinia mea.
Paul Prisecaru: Pentru patrioții „răi”, se pare că există un cuvânt – „patriotard”. În DEX- acest termen definește o persoană care face paradă de patriotism, un fals patriot. Majoritatea dictatorilor naționaliști din trecut intră mai degrabă în altă categorie, să-i spunem ”patriotismul militant” sau ”fanatic”. Dar stilul acesta radical e destul de vizibil, iar astăzi poate fi marginalizat ușor de societate.
Nu includ aici ”populismul naționalist” care apare mai mult ca o contrareacție la unele excese ale mișcărilor progresiste sau globaliste. Prefer să nu judec personaje istorice după rigorile prezentului și cred că atâta timp cât nu avem conflicte militare, toate aceste curente, indiferent că sunt de extremă dreaptă sau stângă, vor fi limitate ca intensitate.
Încercarea de a distinge între „patrioți buni” și „falși patrioți”, sau cei care utilizează discursul patriotic în interes propriu, ne duce, în mod natural, într-o fundătură: oricine duce mâna la inimă atunci când se cântă imnul național, riscă să fie catalogat drept „patriotard”. Or, ritualurile, însemnele, toate au rolul lor. Eu propun o variantă alternativă de a defini patriotismul, judecând oamenii după fapte, indiferent dacă aleg să-și manifeste public patriotismul sau nu.
O să sune ca un clișeu și o să pară că mă tot repet, dar nu pot evita să subliniez că trebuie să fim mai optimiști, mai pozitivi. Daniel Dines, deschizând Bursa de la New York în ziua listării UiPath, avea un zâmbet enorm pe față.
Probabil au contribuit la această veselie și miliardele de dolari sub formă de capitalizare bursieră, dar pot să pariez că nu ajungea niciodată să sune clopoțelul de deschidere a ședinței de tranzacționare la New York dacă ar fi stat toată ziua să se lamenteze că a avut ghinion în viață, născându-se într-o țară condusă de mameluci și troglodiți. Deci, un om optimist care ajunge în vârf prin efort, asumare de riscuri și strâns din dinți, este un patriot adevărat față de unul care flutură toată ziua steagul, înjurând ”barbarii de tirani”, fără a fi produs vreodată ceva folositor pentru semenii săi.
Apoi, cred că trebuie să ne cunoaștem mai bine istoria, ca să o putem aprecia pe deplin. Nu trebuie să-ți faci un test genetic ca să înțelegi cine ești. Privește puțin în jurul tău, fără mânie și prejudecăți. Dintr-un avânt utilitarian, am ajuns să ne luptăm cu tradițiile noastre, inclusiv (sau mai ales) cu Biserica, ceea ce este de fapt o luptă cu noi înșine, o neînțelegere a identității noastre și o perspectivă simplistă asupra vieții.
În plus, ca un soi de contrareacție la mitologizarea excesivă a istoriei noastre în perioada comunistă, am ajuns acum la extrema de a o desconsidera complet. Suntem invidioși pe sârbi că sunt naționaliști, dar câți dintre noi știu că eroul lor național, Marko Kralevici, și-a pierdut viața la Rovine ca vasal al otomanilor (pentru corectitudine, legenda spune că a plâns la gândul că trebuia să lupte împotriva fraților creștini, deci e posibil ”să nu fi dat totul pe teren”)?
Dacă studiem cu atenție istoria noastră, ne dăm seama că avem destule argumente să fim și noi mândri și mai puține motive să ne rușinăm de trecutul nostru.
Mai mult, ne putem da seama mai bine de ce anume ne leagă de aliații noștri tradiționali și de țările vecine, dincolo de valorile comune. Înțelegând complexitatea acestor relații, o să fim mai puțin radicali și ceva mai inteligenți pe diverse subiecte care ne interesează ca națiune.
Ce vreau să spun este că nu cred că poți să fii patriot dacă nu ai niciun respect pentru cei care au fost înaintea ta și pentru tradițiile care îți definesc identitatea, ;nici nu îmi dau seama cum îți poți servi țara dacă nu ai o minimă reprezentare a valorilor ei.
Nu în ultimul rând, revin la ideea cu datoria. Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, a făcut celebru un vers din Bhagavad-Gita, text sacru în tradiția hindusă: „Acum am devenit Moartea, distrugătorul lumilor” (Now I am become Death, the destroyer of worlds).
Tentația este să credem că Oppenheimer avea remușcări pentru că inventase ceva ce putea, pentru prima dată în istorie, să ducă la distrugerea completă a lumii. De fapt, versul se referă la faptul că el și-a făcut datoria, iar soarta lumii nu este în mâinile lui.
În textul hindus, când războinicul Arjuna are dileme morale înaintea unei bătălii în care trebuie să lupte contra familiei și prietenilor, mentorul său, Lordul Krishna, i se arată sub forma sa reală de zeitate pentru a-i demonstra că până la urmă divinitatea (adică timpul) este distrugătorul lumilor, iar Arjuna trebuie doar să se achite de datorie (dharma) și să lupte.
Poate să pară dificil de înțeles această filosofie de viață pentru noi, europeni luminați, dar civilizația de care ne bucurăm acum a fost construită și apărată fix cu această atitudine. Vom fi toți „patrioți ceva mai buni” când vom accepta că rolul nostru este să ne îndeplinim îndatoririle acolo unde suntem, că trebuie permanent să fim mai pricepuți în ceea ce facem și să aspirăm la îndatoriri din ce în ce mai importante, indiferent de disconfortul personal pe care ni-l generează. T
ot sub formă de datorie, atunci când vine momentul, nu trebuie să uităm să ne dăm la o parte pentru a face loc unora mai motivați decât noi.
Daniela Moiș: Un exemplu de patriot bun este reprezentat de Nadia Comăneci, Gheorge Hagi, Gheorge Zamfir etc ( am întâlnit străini ce știau de România datorită lor). Oamenii aceștia au făcut performanță în domeniul lor și au reușit să aducă un plus de valoare României.
Un patriot rău cred că este reprezentat de un politician ce folosește teme naționaliste pentru a-și atrage electoral. (Un exemplu este de la partidul AUR: nu prea înțeleg unde este patriotismul la ei și nu înțeleg de ce se „agață” cu o așa mare agresivitate de titulatura patriotică. Mulți dintre ei nu reprezintă România și nu au adus vreo valoare României, dar au un discurs agresiv ce prinde la public).
Un alt exemplu de patriot rău este dat de acele persoane ce merg în afara granițelor țării și comit infracțiuni, se mândresc că măcar nu fură din România, dar distrug imaginea țării.
Am fost surprinsă că tovarășul Ceaușescu a fost ( și încă este) atât de popular printre străini, multi dintre ei mi-au spus că România era foarte bine văzută în afara țării datorită lui ( am avut un prieten japonez că mi-a spus că România a fost foarte bine văzută în Japonia pe vremea lui Ceaușescu și că era considerată un stat bogat), iar românii îl urau.
In perioada comunistă multe familii au fost distruse ( exemplu personal: bunicul meu din partea mamei a fost închis în perioada comunistă, a fost persecutat că avea o mamă evreică etc.), iar în zilele noastre avem exemple nenumărate din China.
(Indiferent de cât de mult de dezvoltă un stat, anumite drepturi lipsesc și multe persoane sunt „dispărute” că au îndrăznit să condamne derapajele partidului comunist. In schimb, am observat că în China statul le oferă cetățenilor planurile naționale (planurile cincinale și anuale), cel puțin așa au primit cunoștințele mele din Beijing și Shenzhen (broșură cu planuri, obiective, atribuții și responsabilități cetățenești).
(Articol publicat în Hotnews, partener PressHUB în cadrul proiectului „Hub for Business Journalism”)
