În editorialul de data trecută, am schițat o imagine distopică a graniței SUA-Mexic în viitorul relativ apropiat: un no man’s land unde grănicerii americani se folosesc de forță letală pentru a împinge înapoi grupuri semi-organizate de migranți care încearcă în mod repetat să escaladeze ziduri și garduri de sârmă ghimpată și să profite de faptul că sunt mulți pentru a-i copleși și evita pe grăniceri.
Criza morală de care se va lovi America în acel moment va veni ca o consecință a două tendințe convergente: creșterea vertiginoasă a numărului migranților care fug din calea efectelor încălzirii globale și procesul de militarizare a graniței de sud a Statelor Unite, cu tot cu discursul beligerant tip „Moarte invadatorilor!” cu care vine la pachet. Ne vom trezi la moment dat că grănicerii americani împușcă sute de migranți care iau cu asalt un punct slab al fortificațiilor de la graniță și ne vom întreba cum am ajuns în situația asta și, mai important, dacă va trebui să ne obișnuim să trăim într-o fortăreață a cărei impenetrabilitate e asigurată de sacrificii umane periodice.
Migranții nu vor fi nici atunci o forță „invadatoare” cum nu sunt nici acum, pentru că nu vor fi înarmați și nu vor încerca să dea jos guvernul american. Dar vor fi disperați și vor fi și mai mulți decât sunt acum și se vor folosi de toate tacticile celui fără de putere, inclusiv acțiuni sincronizate. Iar grănicerii americani nu vor fi mai setoși de sânge decât sunt acum, dar vor fi condiționați să gândească ca soldații și își vor folosi armele din dotare pentru a opri „infiltrările”.
Cât de realistic este acest scenariu apocaliptic? Din păcate, destul de realistic.
Încălzirea globală devastează multe dintre regiunile lumii care sunt deja grav afectate de sărăcie, violență și corupție. Conform Centrului de Monitorizare a Dislocării Interne din Geneva, 32,6 milioane de oameni de pe întreg globul s-au văzut nevoiți în 2022 să-și părăsească casele din cauza secetei, incendiilor, inundațiilor și uraganelor. Până în 2050, e posibil ca mai mult de un miliard de oameni vor fi alungați din casele lor de către fenomene meteorologice catastrofale.
Citește și: Stimulente între 5.000 și 2.500 de lei/lună pentru angajații ministerului Proiectelor Europene
Creșterea rapidă a numărului migranților este evidentă peste tot în lume, inclusiv în Europa și în Statele Unite. Honduras, una dintre cele mai importante surse de migranți care se îndreaptă spre America, traversează în momentul de față o perioadă în care secetele alternează cu inundațiile, ceea ce cauzează exodul țăranilor falimentați de distrugerea recoltelor. Dat fiind că țările lumii nu-și vor atinge probabil țintele stabilite prin Acordul de la Paris referitor la atenuarea efectelor încălzirii globale, aceste dislocări deja masive vor crește exponențial.
Iar la capătul călătoriei lor, pe migranți îi așteaptă o graniță care e tot mai mult percepută ca o zonă de război de către autoritățile americane. Poliția de Frontieră americană (Border Patrol), o unitate a Ministerului de Interne (Department of Homeland Security), este înarmată până în dinți și nu se mai deosebește aproape deloc de armata Statelor Unite. Granița însăși este tot mai fortificată, iar administrația Biden a pus ultima cărămidă nu demult, când și-a folosit prerogativele executive pentru a construi o nouă porțiune a zidului.
Situația e pur și simplu explozivă.
Când dai piept cu granițe care arată ca niște arici, pline de sârmă ghimpată, drone și radare, migranții disperați recurg adesea la o tactică care oferă măcar câtorva dintre ei o modalitate de a depăși obstacolele și de a evita arestarea: luatul cu asalt a unei secțiuni mici a graniței în speranța că ei vor fi cei care reușesc să pună piciorul pe solul american, lucru care este o condiție necesară solicitării azilului.
Am văzut deja filmul ăsta. L-am văzut în trei versiuni: blândă, moderată și groaznică.
Versiunea „blândă” o vedem acum la granița Americii cu Mexicul, mai ales în Texas, unde, cum remarca The New York Times nu demult, „soldații Gărzii Naționale și polițiștii statului patrulează de-a lungul gardurilor de sârmă ghimpată și se joacă de-a șoarecele și pisica cu migranții” pe care îi împing înapoi sub amenințarea armelor. S-a lăsat și cu împușcături, iar în 2018, sute de migranți au fost gazați lângă punctul de frontieră din Tijuana.
Citește și: Raportul Elie Wiesel: antisemitismul s-a intensificat în România
Versiunea „moderată” am văzut-o în enclavele nord-africane ale Spaniei, Melilla și Ceuta. Cele două orașe medievale sunt situate în nordul Marocului, dar se află sub jurisdicția Spaniei care s-a înstăpânit pe ele în 1497 și 1668, respectiv. La începutul anilor ’90, Spania a început să pună garduri de-a lungul perimetrului celor două orașe pentru a opri migranții din Africa subsahariană.
Pe măsură ce numărul migranților a crescut, au crescut și fortificațiile de pe granițe. Acum, frontierele sunt împănate cu garduri de sârmă ghimpată înalte de 6 metri și sunt ținute sub observație de sute de camere de luat vederi și senzori. E imposibil să te furișezi peste graniță. Așa că migranții apelează la traversarea în masă, sub nasul grănicerilor marocani și spanioli. Au loc des violențe și chiar decese.
Versiunea „groaznică” a acestei dinamici a putut fi văzută în ultimii doi ani la granița dintre Arabia Saudită și Yemen unde, conform organizației Human Rights Watch, grănicerii saudiți abuzează și împușcă migranți etiopieni care fug de violențe și sărăcie lucie.
Cât mai e până când granița SUA-Mexic va promova de la versiunea „blândă” la cea „groaznică”?
Conservatorii atrag atenția de multă ori, pe bună dreptate, că stângiștii evită să răspundă la întrebările „Câți migranți sunteți dispuși să primiți? Și ce veți face cu restul?” Dar nici ei, conservatorii, nu sunt de obicei dispuși să discute deschis despre consecințele logice ale politicilor lor preferate de imigrație. Când ai construit în sfârșit Marele Zid, dar refugiații disperați îl escaladează în valuri și fug de grăniceri în toate direcțiile, câți bărbați, femei și copii vei împușca pentru a menține „legea și ordinea”?
Jurnalistul Răzvan Sibii scrie de cinci ani editoriale despre sistemul de imigrație american în Daily Hampshire Gazette, un ziar care acoperă mediatic câteva orașe din vestul statului Massachusetts.
The Gazette este cea de-a doua cea mai veche publicație americană care nu și-a întrerupt niciodată apariția, fiind fondată în anul 1786 de către un grup de businessmeni pentru a contracara propagandistic Răscoala lui Shay.
Versiunea în limba engleză a acestui editorial a apărut în Daily Hampshire Gazette în octombrie 2023. Traducerea a fost realizată de către autor și este publicată de PRESShub cu permisiunea publicației americane și cu câteva modificări realizate din motive de context și claritate.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
