Ilie Bolojan: Din punctul de vedere al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu este în continuare candidatul coaliției

Data:

spot_img

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a declarat că, din perspectiva partidului, Crin Antonescu rămâne candidatul coaliției pentru prezidențiale, în ciuda autosuspendării acestuia. Totuși, Bolojan a subliniat că alegerile ar putea fi amânate până în luna mai, dacă anumite probleme nu vor fi rezolvate.

Bolojan a reafirmat că, din punctul de vedere al PNL, Crin Antonescu rămâne candidatul coaliției pentru alegerile prezidențiale, iar în partid nu există discuții care să pună sub semnul întrebării această susținere.

„Din punct de vedere al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu este candidatul coaliției. E doar o problemă de a formaliza în interiorul PNL, însă înainte de a face acel anunț, am avut o consultare cu conducerea restrânsă a partidului și în interiorul PNL nu există o problemă privind susținerea candidaturii domnului Crin Antonescu”, a menționat Ilie Bolojan, într-o intervenție la Digi24.

„Dacă săptămâna viitoare aceste aspecte nu vor fi rezolvate înseamnă că alegerile vor fi amânate după Paște, cel mai devreme în luna mai”, a mai explicat acesta.

Citește și: Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale

Ilie Bolojan a mai precizat că organizarea alegerilor prezidențiale până de Paște presupune un calendar electoral extrem de strâns. Potrivit acestuia, Guvernul ar trebui să ia o decizie în cel mai scurt timp pentru ca alegerile să se încadreze în termenele legale.

„Avem la dispoziție 75 de zile pentru a stabili un calendar electoral înainte de ziua alegerilor. Prin urmare, dacă ne dorim ca aceste alegeri să fie organizate până de Paști, ar însemna ca turul al doilea să fie organizat înainte de sărbătorile de Florii, deci pe data de 6 aprilie, ceea ce înseamnă că primul tur ar putea fi pe 23 martie, ar însemna că cel mai târziu în săptămâna care vine Guvernul României ar trebui să adopte acest calendar electoral”, a explicat Bolojan la Digi24.

Crin Antonescu a anunţat, sâmbătă seară, că îşi consideră suspendată candidatura din partea Coaliţiei PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidenţiale din 2025, declarând că se simte abandonat de partenerii politici. Acesta a subliniat că decizia sa are la bază lipsa unei date clare pentru alegeri şi absenţa unui vot unanim în cadrul Coaliţiei. De asemenea, Crin Antonescu a adăugat că este deschis să reia discuțiile dacă liderii politici îl vor susține.

Citește și: Volodimir Zelenski raportează pierderi semnificative de trupe rusești și nord-coreene în Kursk: „Armata rusă a pierdut până la un batalion de soldați de infanterie nord-coreeni și parașutiști ruși”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

6 decembrie: Congresul certifică realegerea lui Donald Trump. 4 ani de la violențele din 2021

Congresul certifică realegerea lui Donald Trump. Data de 6...

Premierul Canadei, Justin Trudeau, și-a anunțat demisia

Premierul Canadei, Justin Trudeau, și-a anunțat demisia, însă va...

Preşedintele Austriei l-a mandatat pe liderul extremei drepte cu formarea guvernului

Preşedintele Austriei l-a mandatat pe liderul extremei drepte cu...

Poate câștiga Antonescu împotriva lui Georgescu?

Mai poate fi Crin Antonescu prezidențiabilul marii coaliții după...