NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit, a declarat președintele interimar al României, Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis duminică, cu ocazia Zilei NATO în România și a aniversării a 21 de ani de la aderarea țării noastre la Alianța Transatlantică.
„Sărbătorim 21 de ani de când România a devenit parte a celei mai puternice alianțe politico-militare din istorie. Aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană au reprezentat principalele obiective strategice asumate de țara noastră după Revoluția din Decembrie 1989, iar realizarea lor a marcat pozitiv evoluția societății noastre către o democrație autentică.
În actualul context internațional, mai mult decât oricând, apartenența la NATO constituie atât o garanție de securitate, cât și o bază solidă pe care țara noastră să-și continue dezvoltarea și să se profileze ca pilon de stabilitate regional și ca un Aliat responsabil”, a declarat Ilie Bolojan.
Președintele interimar a mai spus că, prin structurile NATO pe care țara noastră le găzduiește și prin participarea militarilor români la Grupul de luptă NATO din Polonia și la misiunile de poliție aeriană întărită în țările baltice, România are un rol important la întărirea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic.
„NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit. În același timp, vom contribui la consolidarea securității europene, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Vom sprijini în continuare Ucraina, în perspectiva obținerii unei păci juste și durabile”, a afirmat președintele interimar.
Ilie Bolojan a precizat că România și-a respectat angajamentului asumat la nivel NATO și a majorat bugetul destinat Apărării la peste 2% din PIB și vizează o creștere graduală în următorii ani, în condiții de echilibru bugetar și cu sprijinul instrumentelor europene.
Potrivit președintelui interimar, România va continua să folosim această bază financiară pentru a prioritiza modernizarea și dotarea Armatei României, creșterea interoperabilității cu aliații, instruirea personalului militar și revitalizarea industriei naționale de apărare. Totodată, este necesară dezvoltarea infrastructurii de transport pentru a asigura mobilitatea, a subliniat Ilie Bolojan.
„Cu ocazia împlinirii a 21 de ani de la aderarea României la NATO, adresez felicitări și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui deziderat național. Celor care continuă să lucreze în sprijinul întăririi profilului României în NATO, le transmit îndemnul de a-și menține neclintite angajamentul și profesionalismul. Împreună suntem mai puternici! Împreună suntem NATO! La mulți ani, România! La mulți ani, NATO!”, a transmis președintele interimar al României.
Citește și: Proteste masive în SUA împotriva președintelui Donald Trump și a lui Elon Musk | VIDEO
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)