IMAGINEA MOMENTULUI din PNL: Coadă la demisii în Sectorul 3 după plecarea lui Orban

Data:

Continuă demisiile la nivel local din PNL după plecarea lui Ludovic Orban şi a parlamentarilor săi fideli. Şeful tinerilor liberali din Sectorul 3, Petruţ Gheorghiţă, alături de echipa sa au demisionat în bloc din partid, în semn de protest faţă de „alianţa toxică dintre PNL şi PSD, coordonată de Preşedintele Iohannis, alături de sute de pseudo-liberali obedienţi”.

„Am luat astăzi hotărârea, împreună cu echipa mea din Tineretul Naţional Liberal – Filiala Sector 3, să demisionăm din PNL. De astăzi, drumul nostru şi cel al ‘Noului PNL’ se separă, căci nu putem fi părtaşi la această umilinţă a românilor, în general, şi a electoratului de dreapta, în special. Principalul motiv al acestei decizii este alianţa toxică dintre PNL şi PSD, coordonată de Preşedintele Iohannis, alături de sute de pseudo-liberali obedienţi. Am crezut în schimbare şi am luptat împotriva corupţiei şi demagogiei, împotriva vechilor metehne care au blocat România în drumul ei spre dezvoltare. Am crezut că în sfârşit se poate face politică ţinând cu dinţii de principiile solide şi prin bune moravuri. Cred în continuare acest lucru, dar îmi este clar, după ipocrizia de care PNL a dat dovadă în ultimele luni, că este imposibil în această formaţiune politică”, a declarat Petruţ Gheorghiţă.

Liderul TNL Sector 3 a acuzat că „Nou PNL” nu are pic de legătură cu electoratul său şi nu exprimă nicio formă de respect faţă de acesta, „minţindu-l cu neruşinare”, precum în situaţia acestei „coaliţii monstruoase”, după ce ani de zile au fost purtate bătălii crunte împotriva social-democraţilor.

„Pe lângă această alianţă toxică, am văzut o decădere morală absolută în PNL. Am văzut cum respectul şi verticalitatea sunt înlocuite de oportunism şi servilism. Am asistat oripilaţi la desfăşurarea alegerilor interne din PNL, unde colegii mei au suferit ameninţări, umilinţe şi chiar agresiuni fizice la Congresul PNL, pentru simplul fapt că au avut altă opţiune de vot decât Florin Vasile Cîţu şi pentru că şi-au dorit ca alegerile în PNL să fie democratice, corecte. Am văzut o faţă grotescă a politicului românesc, una în care nimic nu contează în raport cu interesul personal: nici corectitudinea, nici dreptatea, nici oamenii care au încredinţat votul lor către PNL, o faţă de care mă dezic în totalitate”, a afirmat Petruţ Gheorghiţă.

Astfel, tinerii liberali din Sectorul 3 au decis în unanimitate să continue drumul politic alături de Ludovic Orban, Violeta Alexandru, Antonel Tănase, „şi mulţi alţi colegi faţă de care avem un deosebit respect pentru verticalitatea de care au dat dovadă”.

„Am decis să rămânem împreună, fideli tuturor oamenilor care îşi doresc o Românie mai bună. Renunţăm fără niciun regret la această umbrelă a unui partid mare şi suntem gata să o luăm de la 0, să construim împreună o nouă formaţiune politică, cu adevărat reprezentativă pentru români. Suntem pregătiţi pentru o construcţie nouă, adevărat liberală, axată pe mediul de afaceri şi pe identitatea naţională, pe valorile societăţii româneşti şi pe respect absolut faţă de electorat. Până să fiu membru de partid, sunt cetăţean român, iar românii merită respect şi România merită să fie o ţară în care binele naţional este pus în faţa interesului personal. Consider că PNL a trădat electoratul. Consider că PNL a trădat România. Acum nu mai este o soluţie, ci o parte din problemă”, a conchis Petruţ Gheorghiţă, citat de THE EPOCHTIMES ROMANIA.

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Directoarea Administrației Spitalelor din București anchetată pentru luare de mită. Neagă toate acuzațiile

Directoarea Administrației Spitalelor din București, Oana Sivache, este cercetată...

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Un om de afaceri din Sibiu cere 3,4 milioane de euro daune, unei redacții

Un om de afaceri din Sibiu cere 3,4 milioane...

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“