Impresii din secuime. O lume bună, într-un stat eșuat

Data:

spot_img

Am petrecut de curând câteva zile în Harghita și Covasna și am redescoperit, după mulți ani, o regiune minunată. O regiune de o frumusețe aparte, comparabilă cu Maramureșul sau Bucovina, în care contrastele între o natură generoasă și o dezvoltare economică precară sunt cât se poate de vizibile.

Trecând prin sate, între Odorhei și Miercurea-Ciuc sau în Covasna, am văzut sate la fel de rămase în urma vremii lor precum pe văile izolate din Maramureș sau din Apuseni, în care infrastructura este insuficientă, iar accesul la marile orașe ori la piața muncii destul de dificil. Nu e de mirare că și de aici au plecat, ca de peste tot, zeci sau sute de mii de oameni la muncă „dincolo”.

În secuime, statul român e la fel de absent și de inegal reprezentat: se vede doar în drapelele mari și monumentele ostentative înălțate ici și colo.

Nici în secuime, nici în alte zone din țară, statul român nu are o viziune, un proiect de dezvoltare pe termen lung. Sunt locuri unde ai realmente sentimentul de abandon și izolare: părți întregi din regiune sunt prost conectate la restul țării și niciun proiect de autostradă nu pare să ia în considerare secuimea. Sau, dacă se ajunge la o autostradă (prin Târgu Mureș sau Sibiu), duce mai ușor la Budapesta decât la București.

Altfel, această zonă superbă și bogată în resurse atrage tot mai mulți vizitatori și turiști: calitatea serviciilor e exemplară, investițiile majore din fonduri europene, din fonduri ale statului maghiar sau din fonduri private proprii încep să dea roade.

Citește și: A nu datora nimic României. Cazul Angela Gheorghiu

Avem de-a face cu un turism balnear, cultural, gastronomic, de relaxare sau pentru sporturi de iarnă care vor transforma cu siguranță toată această zonă într-o atracție majoră în următorii ani.

Între timp, regiunea va continua să fie prinsă în această menghină a percepției publice: pe de o parte, alimentarea și dinspre București și dinspre Budapesta a marotei naționalist-extremiste în versiunile lor atât de similare.

Dinspre naționalismul românesc de tip AUR (dar și PSD și PNL, plus sprijin de la Gigi Becali ori alte personaje caricaturale și prezente în media), întreținerea amenințării iredentiste, a știrbirii suveranității, a nesupunerii la legile statului român.

Dinspre Budapesta, așa cum am văzut recent la Tușnad, hrănirea fricii de pierdere a identității și a visului unei mari comunități maghiare transfrontaliere, care trebuie să se apere de amestecul cu alte rase.

Pe de altă parte, însă, cei care petrec timp în Harghita sau Covasna descoperă cel mai adesea oameni de o politețe desăvârșită, discreți și eleganți, baze sportive de invidiat, hoteluri și pensiuni cu condiții impecabile de primire, totul așadar în contrast cu caricaturile ideologice și propagandistice vehiculate de media din cele două țări.

Iar oamenii pot vedea cu ochii lor cum eșuează un stat care nu e capabil să construiască niște drumuri și cum se dezvoltă inițiativele private în ciuda acestor eșecuri.

Există însă și un alt fel de contrast: acela dintre lipsa de viziune și de coerență a unei capitale și viziunea agresivă a celeilalte capitale.

Bucureștiul nu a știut niciodată ce vrea în HarCov, iar astăzi habar nu are cum să fie prezent pe lângă cetățenii acestei zone, abandonate din nou în indiferență. Budapesta știe exact ce vrea, și-a țintit investițiile masive din ultimul deceniu în domenii strategice, mai ales în sport, considerat de către ministrul maghiar de externe „unul dintre principalele mijloace de păstrare și construire a identității și mândriei naționale”.

Dar, în același timp, au fost lansate proiecte și au fost făcute investiții care răspund cu adevărat nevoilor zonei: agricultură, industria alimentară, servicii, turism etc. 

Citește și: VIDEO Ben Oni Ardelean le-a spus americanilor bancuri cu Lenin, la 25 de ani de parteneriat strategic

Statul român practică de trei decenii aceeași complicitate pe care am văzut-o recent în cazul declarațiilor lui Kelemen Hunor: incapabil de o reacție fermă, oficială și proactivă în relația cu Budapesta (bunăoară în cazul repetatelor vizite „neoficiale” ale lui Viktor Orban în România), se folosește totuși de UDMR și de relația cu comunitatea maghiară pentru a perpetua aceeași politică a mituirii electorale și a dojenirii inofensive.

Între timp însă, UDMR a devenit o organizație politică învechită, care în interior arată la fel de osificată și coruptă precum PSD, dar care pe dinafară își caută o legitimitate suplimentară prin branșarea la carisma periculoasă a lui Viktor Orban.

Este și motivul pentru care maghiarii din România sunt un electorat la fel de captiv precum românii din România, dar care au măcar „șansa” de a asculta din când în când un discurs „înălțător” la ei acasă, un discurs în care se regăsesc și în care se simt reprezentați, chiar dacă un asemenea discurs riscă să-i împingă și mai mult în izolare înăuntrul marii familii europene.

Dar până o să fie capabil vreun guvern de la București să elaboreze un set de politici coerente și incluzive în această regiune, care să răspundă măcar parțial aspirațiilor economice și sociale ale populației maghiare, vă recomand, dragi cititori, să petreceți timp la Zabola ori la Ghelința, la Tușnad ori la Praid, la Odorhei sau Balvanyos, dar și prin satele din zonă: oamenii de acolo se bucură de oaspeți și sunt mândri să-și prezinte tradițiile și să arate ce au reușit să facă pe cont propriu de cele mai multe ori, fără ajutorul statului.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Olvasd el a magyar változatot: Székelyföldi benyomások. Jó világ egy bukott államban

spot_imgspot_img
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest. Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles. Ciprian Mihali este simpatizant al partidului Reper.
22 COMENTARII
  1. Haideti sa nu intram in zona griului absolut ca sa nu spun in zona de negru absolut . „Comunitatile ,de tot felul, traiesc prin reprezentanti lor, cetateni ai Romaniei ,pe aceste meleaguri .Sa iesim o data din cutuma care ne leaga de comunism . Statul ofera minimal ceea ce crede si ceea ce poate a face .Comunitatile si persoanele ce apartin acastor comunitati isi repara casele proprietate personala , comunitatile imbunatatesc pe cit posibil programele educationale si cele de inspiratie folclorica , comunitatile decid , la nivel de primarii , care sunt necesititatile si oportunitatile unori fiind cuplate la banii europeni .Comunitatile se implica in activitati benevole sau in multe alte programe ce pot fi realizate tot cu fonduri accesate de la UE .Statul poate rezolva , doar partial ,marile teme ce nu pot fi realizate cu fonduri proprii .Nu impiedica nimeni comunitatile sa puna „ fundul la ostroveanca ”si sa realizeze in folosul lor ceea ce decid .Sa lasam propaganda si retorica statului factotum .Doar in comunism exista asa ceva . Ce naiba nu puteti (generalist vorbind )scapa de angoasele comunismului de „cersetoria ”la Stat nici dupa 32 de ani ? Capitalismul este cu totul altceva .

    • Bucureștiul ia banii, mulți-puțini, care-s produși aici, de cca 100 de ani (?)
      din cîte știu, Borsec, regina apelor minerale, plătește impozitele la sediul din București
      legile, aprobările, tot de acolo…

      • Si cumparatori de Borsec pe unde gasim? Nu cumva majoritatea tot in Bucuresti? Deci Bucurestiul „ia banii” pe care tot el i-a produs!

      • Andi , cumparatorii de apa minerala , afara de 6,3% unguri , sunt din Romania , mai ales sudul cel cald al Romaniei ! Poate stii ca 73% din impozitele si taxele incasate din activitati locale – raman la dispozitia primariilor locale ! Asa ca chestia cu ,, noi producem si Bucurestiul se imbogateste ,, e falsa si e , de fapt , invers ! Fara fondurile centralizate din Bucuresti , zona Har-Cov , nu ar functiona ! Iarasi separatismul unguresc , pentru care va iubim asa de mult – tot atat cat ne iubiti si voi pe noi !

        • Stimata adresa ca sa ytitii sant secui cu tote acestea sant mandru ca am contribuit numai ca Comandantul fortelor Aeriene a cerut ajutor la siEu am raspuns cerintei. Deci am contribuit la dotarea Armatei Romane cu avioane F16. Puteti sa va mandritii cu asa ceva. Am facuto gratis. Nu dorrsc sa adaug alte argumente…

        • Pai ia sa vedem, cu armele domniei tale: daca 73% din impozitele si taxele locale raman la dispozitia primariei, inseamna ca e valabil si pentru Bucuresti. A carui primarie incaseaza, printre altele, procent (73% zici?) din impozitul … Companiei Nationale a Sarii, de exemplu. Ce-are Bucurestiul cu exploatarea sarii la Dej, in Prahova, in Harghita – care, pasamite – n-ar functiona fara managementul bucurestean? Exploatarea sarii e doar un exemplu, dar sunt si alte domenii in care Bucurestiul aduna caimacul, fara a avea vreun merit. Dimpotriva!

  2. Stimate Domn,
    Nu ati inteles nimic din articol, dupa cum bine spune autorul, statul nu este in stare sa se implice in proiectele mari de infrastructura si logistica, in aceasta zona lasata de izbeliste in mod intentionat.
    In rest oamenii de acolo isi vad de treaba si nu stau cu mana intinsa dupa ajutoiare sociale ca in alte zone ale tarii.

  3. România are nevoie de migranți; eu as deschide larg poarta migrației dinspre Asia as aduce in 10 ani 1,5 milioanele de migranți. Desigur pe unii îi putem lua din Italia, Spania etc. Aia pe care nu-i vrea Orban!

  4. Un articol deosebit, care merge la inimă, mai ales că vizitez Secuimea de 4/5 ori pe an. Mereu spun că județele Covasna și Harghita sunt exemple de cum ar putea arăta România dacă toți locuitorii ei ar fi la fel de civilizați ca acolo. Peisajele, arhitectura, gastronomia și resursele naturale sunt punctele forte care vor face din zona Secuimii un pol turistic al României, astfel că Ținutul își va pierde din stigmatul inutil de astăzi.

  5. Eu cred ca Ciprian Mihaly este cel putin partinitor ! Zona Har-Cov se vrea singura , in afara tarii si impotriva romanilor – si actioneaza in consecinta , ficient si de multe ori in afara bunului simt si a legalitatii ! In orice librarie din M.Ciuc sau Sf. Gheorghe , cartea in limba romana e sub 5% , ostentativ ! Teatrul din Sf. Gh. are repertoriu romanesc catre 0 , desii romanii sunt peste 25% ! Cu asa ,, prieteni ,, nici nu mai avem nevoie de dusmani ! Oricum , timpul lucreaza…!

    • Dl Dorin de unde ati fii? Teatrul Maghiar din Sfantu Gheorghe are avea 0 repertoriu Romanesc, dar exista si teatrul Andrei Muresan in limba Romana, care are 0 repertoriu Maghiar, si nimeni de acolo nu se plinge. Da este separatism, dar dragostea si aprecierea nu se pot forta prin legi sau actiuni ultranationaliste de genul Dan Tanasa, George Simion, sau Mihail Tarnoveanu. Actiunile acestor „binefacatori” a Romanimii din HarCov, nu fac altceva, decit sa adinceasca prapastia dintre Maghiarii si Romanii din zona, si definitiv nu beneficiaza nici-o parte. Fiindca dragostea si respectul trebuie sa fie cistigate prin fapte, nu prin legislatie. Romanii din Tinutul Secuiesc, o buna parte adusi acolo din Moldova si din Sud de Carpati pe vremea lui Ceausescu, nu se grabesc sa paraseasca aceste oazii de civilizatie, unde sint atit de discriminati, pentru a se intoarce de unde au venit. Ca doar sint liberi sa faca asta, spre deosebire de epoca Comunista. Si sa stiti inca ceva. Cultura din afara Carpatiilor este stranie si de neinteles de majoritatea autohtonilor din Tinutul Secuiesc. Degeaba incercati sa fortati pe elevii Maghiari din HarCov sa digereze pe scriitorii Romani din afara Carpatilor, nu a sa va mearga. Pentru ei, acesti scriitori ar putea fi de pe planeta Marte.

      • Romani adusi ? Si cati secui cu nume romanesti n-am cunoscut…
        Si intamplarea cu muncitorii asiatici … Daca ar fi fost romani reactia ar fi fost aceeasi !
        Si teoria pastrarii proportionalitatii etnice emisa de politicienii maghiari locali ? In ce tara ati mai pomenit asa ceva ? De ce nu s-a aplicat in vremea stapanirii maghiare, referitoare la romanii maghiarizati ? Cata sate din Secuime nu au – la denumirea in maghiara- prefixul OLAH ? NB. Chiar satul natal al tatalui lui Marko Bela !

    • Bravo, foarte bine punctat și va susțin punctul de vedere …politețea pe care o etalează tine de faptul că tu îți cheltui banii acolo , susții afacerea lor. Românii sunt inexistenți acolo , sunt nevoiți să plece capul în fața acestei majorități agresive în a-și păstra cu orice preț „identitatea națională” …

  6. Eu cred ca Ciprian Mihaly este cel putin partinitor ! Zona Har-Cov se vrea singura , in afara tarii si impotriva romanilor – si actioneaza in consecinta , eficient si de multe ori in afara bunului simt si a legalitatii ! In orice librarie din M.Ciuc sau Sf. Gheorghe , cartea in limba romana e sub 5% , ostentativ ! Teatrul din Sf. Gh. are repertoriu romanesc catre 0 , desii romanii sunt peste 25% ! Cu asa ,, prieteni ,, nici nu mai avem nevoie de dusmani ! Oricum , timpul lucreaza…!

  7. vedeti lucrurile asa cum vreti sa le vedeti…zona e diversa nu toate satele , localitatile sunt prost conectate sau cu infrastructura proasta..Si statul roman este prezent si reprezentat..va place sau nu UDMR , partidul vesnic si neschimbator este o organizatie din Romania, care prin alegeri libere administreaza acele regiuni si este catde des posibil poate si la guvernare , deci de prezent este si chiar prin structuri locale..ca atita se poate caci si aici se fura sau administreaza prost poate e greu de acceptat pentru dvs.Chestia cu autostrada sunt bancuri desigur ar fi salutara o autostrada, dar si asa fizic se ajunge mai usor la Bucuresti decat la Budapesta sa fim seriosi.Daca insa ar fi pe placul celor din Secuime un aeroport ar fi si mai bun ca sa sara astfel peste teritoriile locuite de romanii si vezi doamne sa nuse mai amestece..La dimensiunea nationalista, ea va exista mereu..atit de la Bucuresti cat si de la Budapesta..ce nu percepetii dvs..e declinul demografic datorat si emigrarii( care s-ar fi intamplat oricum) dar si stilului nou de viata adica fara copii sau cu un copil iar 2 copii e ceva de genul maxim sau mai rar.Deci populatia scade.Populatia roma insa in schimb creste deghizata sub romii asa zis maghiarii sau romii asa zisi romii care insa sunt populatiii rome si care la prima inclinare a balantei demografice vor arunca deghizarea ce o poarta.Asta e.Ei vor sa traiasca.Au vitalitate.Ince priveste investitiile , inclusiv cele maghiare nu sunt masive.A avea terenuri de fotbal, arene de hochei nu inseamna investitie masiva si nici sustenabila pe termen lung.Stiti cine mai construia stadioane? Mussolini. Dumneavostra incercati din buna vointa sau un fel de nostalgie turistica sa spuneti ca s-ar putea face ceva. Adevarul este oricat de neplacut ar fi ( si ziceti asta si dvs) ca cu structurile actuale nu se poate face nimic, Nici de la centru, nici local( UDMR). Cauza de baza insa ramine declinul demografic. stiti cat tam tam s-a facut pe recensamant? stiti ca au fost inscrisii cu miile cei plecati chiar si de zeci de anii? daca s-ar inregistra doar cei care traiesc de facto, zi de zi, tabloul ar fi relevat tragic..

  8. Cu mulțumiri pentru articol, cu respect vă atrag atenția, că „Secuime” – varianta denumirii „Ținutul Secuiesc” -, atunci când ne referim la un anume teritoriu, o regiune, nu la populația trăitoare pe acele meleaguri, se scrie cu inițială mare. La fel ca „Mocănimea”, „Țara Moților”, „Crișana sau „Țara Crișurilor” și multe alte microregiuni din România.

  9. Vorbiti de cativa romani care adancesc propastia dar uitati voit sa voerbiti de o intreaga comunitate(secui si unguri) care face acelasi lucru.Secuii din Tinutul secuiesc sunt si ei veniti in zona. Mai bine zis colonizati. Acest lucru de ce nu-l spuneti? Va place sa aratati cu degetul spre romani fara sa va uitati la cei din neamul dumneavoastra care au tendinte separatiste si pentru asta fac tot felul de provocari. Daca pentru elevul maghiar ” din HarCov nu digera scriitorii Romani din afara Carpatilor, si pentru el, acesti scriitori ar putea fi de pe planeta Marte”, nu acelasi lucru il pitem spune de elevul roman care este dornic sa cunoasca scrierile altor popoare. Din acest punct de vedere se pare ca elevul maghiar rste inchistat si mai putin cult.

  10. Secuii sunt cetatenii acestei tari. La fel de merituosi ca orice alt locuitor din orice colt de tara din Romania. Ati uitat mult prea repede ca secuii au fost cei mai credinciosi, mai loiali si mai viteji capitani ai lui Mihai Viteazul. Secuii s-au revoltat intotdeauna impotriva celor care i-au tratat cu superioritate, care i-au exploatat si i-au trata ca pe niste oameni de categorie inferioara, fie ei unguri, austrieci sau romani. Ei trebuie luati asa cum sunt: oameni verticali, harnici, mandri de ceea ce au facut care isi iubesc din toata inima ceea ce Dumnezeu le-a dat cu generozitate: credinta, familia, casa si gospodaria, locurile natale ;i istoria si traditiile milenare. M-as bucura enorm daca toti romanii din toate colturile lumii s-ar comporta la fel de frumos, daca si-ar sluji tara si credinta asa cum o fac secuii.

  11. Bine ca exista HarCov, ca se pot aduce aici ursii prins prin tara. Este un adevar nespus de nimeni, ursii prinsi prin Racadau sau Bucegi sunt adusi cu camioane in Harghita si lasati pe langa satele secuiesti, sa aiba ce manca. De ce nu-i duc in Moldova sau Oltenia? Probabil ursii stiu mai bine cu maghiara. Mersi pentru ONGurile verzi!

  12. Din pacate C. Mihali amesteca realitati cu falsuri, unele in mod direct altele prin omisiune.
    In primul rand, autorul considera ca ani de planificare, discursuri, investitii, provocari, etc. ale lui V. Orban, FIDESZ, UDMR sunt similare cu ‘nationalismul’ romanesc. Insa lipsesc aceste exemple ale ‘nationalismului romanesc’. Unde sunt milioanele de votanti romani, echivalentul votantilor FIDESZ? Dar miliardele investite de-a lungul timpului? Planificarea pe ani de zile – si o panificare inteligenta, nimic de zis ! Nu exista, pentru ca ‘nationalistii’ romani sunt la ani lumina de V. Orban. Asta cand nu se inspira ei insisi din discursurile orbaniste.
    In al doilea rand, poate si mai important: C. Mihali uita cumva ca UDMR domina practic din anii 90 primariile si consiliile locale si judetene sin asa-zisa Secuime. UDMR care, apropo, a fost la guvernare practic in mod constant din 2004 si pana azi. Dar ei cumva nu sunt perceputi de autor ca fiind parte din statul roman. Ei nu au fost cu mana bagata pana la cot in ciolan! Ba chiar in 2, ca si FIDESZ a bagat si baga bani frumosi in UDMR.
    Din pacate nu doar C. Mihali, ci si multi din spatiul public promoveaza in diferite moduri, mai mult sau mai putin direct, aceasta ‘echivalenta’ intre actiunile lui Orban & co vis-a-vis de Romania si cum (nu) (re)actioneaza autoritatile romane si cetatenii simpli. Rezultatul este o ‘spalare’ de facto a lui Orban, chiar si partiala pentru ca si „nationalismul nostru e similar” !

  13. Sunteti profund necinstit. Am lucrat o perioadă în Gheorgheni un loc de o sărăcie profundă,doar varfurile maghiare băgare in politica o duc bine si trebuie sa recunoastem ca putini politicieni sunt in halul asta de corupti ca si politicienii maghiari care cum sunt prinși si dovediți la furat cum fug in Ungaria. Nu stiu de unde ati scos prostia asta ca secuii ar fi maghiari. O populație cu o elită la inceput turcă apoi un amestec de germani, romani țigani evrei. Nici unul nu are ochi oblici si parul negru ,si doamne ce se mai mănâncă intre ei, cei din Odorhei disprețuiesc pe cei din Gheorgheni( cei din istoriei sunt preponderent germani) vreau doar sa subliniez ca s-au lăsat prostii de cei din Budapesta constând tot felul de crime abominabile doar pentru ca germanii maghiarizatii din Budapesta sa se poata lauda .Ținând cont că si oameni ca sunt predominant de rasa romana cred ca vor fi victime in noile resetare ale lumii in care traim

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Erdoğan versus Assad: Game Over

Imediat după 7 octombrie 2023 am scris un articol...

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...