În căutarea Hertei Müller, documentarul unei absențe

Data:

Joi, 9 noiembrie 2023, ora 17.00, va avea loc la Cinema Timiș prezentarea filmului documentar „În căutarea Hertei Müller”, o producție Videovest.

Doi tineri, Emma și Berni, elevi la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara, pornesc pe urmele biografiei scriitoarei în satul ei natal, Nițchidorf. Este investigată candid perspectiva actuală a comunității asupra Hertei Müller, iar dilema identitară din care se hrănește opera scriitoarei este unul din punctele de sprijin ale filmului. 

„Am plecat, mi s-a închis ușa demult în nas. Acolo nu mai am pe nimeni… În România nu mai am nici casă, nici lingură, nici furculiță… Acum sunt aici (în Germania). De multe ori, când sunt undeva, vine un moment când îmi dau seama că nu voi mai fi niciodată acasă”, mărturisea Herta Müller presei, în 2010.

Filmul documentar reprezintă o colaborare între realizatori de televiziune din România și Ungaria în proiectul Literatura salvată, care a adus împreună într-o dezbatere scriitori de limbă germană din cele două țări vecine.

Bilete pot fi cumpărate de aici.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Filmul va fi prezentat la Nițchidorf, în 10 noiembrie 2023, ora 13.00, la Căminul Cultural al comunei.

Sponsor: Sabrini

În căutarea Hertei Müller, documentarul unei absențe
În căutarea Hertei Müller, documentarul unei absențe

Protagoniști: Emma Parfenie și Bernard Rudăreanu, elevi la Liceul Nikolaus Lenau,

Regia: Gheorghe Șfaițer,

Imagine și montaj: Olimpiu Vuia.

Realizatori: Brîndușa Armanca și Judit Klein.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Festivalul Filmului Francez 2025: O nouă ediție plină de emoție și cinematografie de excepție

Festivalului Filmului Francez a ajuns la a 29-a ediție,...

Parchetul General a deschis dosar penal în rem pentru instigare, după declarațiile lui George Simion

Parchetul General a deschis dosar penal pentru instigare, după...

Candidatura lui Nicușor Dan a fost contestată la CCR

Candidatura lui Nicușor Dan a fost contestată la CCR,...

Dezvăluiri Captura: Legăturile dintre Georgescu, Potra și Clanul Sportivilor

Finul lui Mircea Nebunul, liderul Clanului Sportivilor, se află...