Cartierul uitat de la marginea Galaţiului nu suportă grad de comparaţie cu nicio localitate din mediul rural. O confirmă fiecare metru din ceea ce ar trebui să fie drum accesibil cu piciorul sau cu maşina, lipsa utilităţilor de bază cu excepţia apei potabile, accesul la cele mai elementare facilităţi necesare unui cartier relativ desprins de „inima oraşului”. Colac peste pupăză, lipsa infrastructurii din Fileşti face ca acest cartier, unde locuiesc sute de plătitori de impozite, să se transforme într-un iad la fiecare ploaie, precipitaţiile punând în pericol siguranţa locuitorilor, dar şi a caselor.
O amestecătură de bălţi, noroi, nămol adunat de-a lungul gardurilor pe fiecare stradă, pietriş răvăşit de apele care s-au scurs la ploile abundente din ultima vreme. Este peisajul sinistru care te întâmpină cum intri în Fileşti, străduţele denumite de altfel după mari nume ale istoriei şi culturii neavând nimic în comun nici măcar cu un minim grad de civilizaţie. Fericiţi cei ce stau în zonele mai înalte, năpăstuiţi cei care au ghinionul ca locuinţele să le fie în aval de drumurile devenite prea înalte în raport cu curţile şi casele lor, multe cu o vechime de peste 50 de ani.
Construite din chirpici, cosmetizate după cum a putut fiecare, casele de pe străzi precum V. A. Urechia sau Alexandru Vlahuţă, străzi aflate în „aval”, îndură cu greu furia apelor care să revarsă în torente la fiecare ploaie mai puternică. Gardurile nu mai fac faţă în calea apelor şi nămolului care se scurge de sus, din gospodăriile vecine sau de pe drum. Ce nu trece de gard se opreşte în drum şi formează bariere imposibil de traversat şi cu piciorul, şi cu maşina. Amestecul de pietriş şi noroi, în care se inserează, chiar şi la cea mai mică ploaie, bălţi straşnice de apă fac accesul imposibil. O situaţie de nesuportat pentru oamenii care s-au săturat să aştepte şi să strige după ajutor.
Citește articolul integral în Viața Liberă
