Când am traversat Iranul primul sfat primit de la o profesoară din Teheran a fost „ține-ți eșarfa strâns pe cap, că te ia poliția moravurilor, te aruncă în închisoare și până află ambasadorul tău ei fac ce vor cu tine”.
Moartea Mahsei Amini în urma arestării ei la Teheran fiindcă nu-și acoperea bine părul zdruncină din rădăcini regimul iranian. Manifestațiile și revendicarea drepturilor pentru femei se transformă într-o revoltă națională.
Autorităţile neagă orice implicare în moartea tinerei pe 16 septembrie, la trei zile după ce fusese arestată pentru încălcarea codului vestimentar islamic. De atunci încoace, în fiecare zi sunt proteste iar guvernul a răspuns violent și s-au înregistrat deja cel puțin 50 de morți, aproape o mie de arestări, din care aproximativ 20 de jurnaliști.
Conexiunile la internet au fost întrerupte de autorități pentru a frâna revolta generală, dar Statele Unite au suplinit prompt această breșă creată de conducerea de la Teheran. Astfel, Washingtonul a autorizat companiile de internet să-și extindă serviciile, suspendând sancțiunile referitoare la comunicații pentru ca „poporul iranian să nu rămână în obscuritate”, după cum a explicat șeful diplomației americane, Antony Blinken.
Practic, Departamentul Trezoreriei, care altminteri menţine sancţiuni severe împotriva Iranului, a emis o licenţă generală prin care „companiile tehnologice vor putea spori serviciile digitale oferite iranienilor, începând de la accesul în cloud şi până la instrumentele de îmbunătăţire a securităţii şi confidenţialităţii online”.
Revolta din aceste zile a pornit din cauza exceselor Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (Sepâh-e Pasdaran-e Enghelab-e Islami), aflat în subordinea directă și imediată a lui Khamenei, fiind un fel de gardă pretoriană pentru liderul suprem. Multe dintre victimele Sepâh sunt femei.
Când am traversat Iranul, în călătoria pe Drumul Mătăsii (Singură pe Drumul Mătăsii, 2022, București, Humanitas, ediția a II-a), primul sfat pe care mi l-a dat Farah Khatami, o profesoară din Teheran, a fost de neignorat: „Ține-ți eșarfa strâns pe cap, că te ia poliția moravurilor, te aruncă în închisoare și, până află ambasadorul tău unde ai ajuns, ei fac ce vor cu tine”.
În Iran, continuă ea, „poliția de moravuri te poate nu doar viola, ci și omorî”.
Știa încă de pe atunci de cazuri dramatice declanșate de teroarea poliției islamice Sepâh, care „poate intra în case și scotoci până găsesc ceva compromițător, lenjerie intimă prea incitantă, alcool, reviste diverse și chiar dacă nu găsesc nimic tot te pot duce la închisoare, unde te umilesc și te duc la controale ginecologice, dacă nu ești măritată”.
Apoi, militarii din Sepah fac permanent filtre pe șosea și dacă descoperă într-o mașină un bărbat și o femeie care nu sunt căsătoriți îi duc în arest, iar ea pleacă adesea de-acolo violată.
Tot la Teheran am aflat de la una dintre prietenele lui Reyhaneh Jabbari povestea ei tragică: spânzurată la 19 ani pentru că a reuşit să scape de viol, omorându-şi agresorul cu un stilou pe care i l-a înfipt în carotidă. Execuția fetei a avut loc în fața familiei bărbatului care a vrut să o violeze. Săptămânal există astfel de drame. Apoi, peste tot în Iran se poate practica în mod legal mariajul temporar: în fața mullahu-ului semnează un contract de scurtă durată, prin care un bărbat poate cumpăra serviciile sexuale ale unei femei sărmane.
După Revoluția Islamică din 1979, vârsta căsătoriei a fost coborâtă de la 18 ani la 9, adulterul femeii se pedepsește prin lapidare iar dacă din orice motiv femeia vrea să divorțeze fără voia soțului, pierde tot, atât copiii, cât și dota pentru care a fost dată.
Femeile căsătorite sunt aproape total dependente de bărbați și, după cum îmi spunea Farah zâmbind trist, „doar sinuciderea poate avea loc fără permisiunea soților”.
În rest, întoarcerea în timp părea totală, căsătoriile aranjate au rămas de actualitate, la fel și dota obligatorie pe care trebuie să o aducă fata. Poligamia e încă acceptată, chiar dacă e rară în zilele noastre.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
