În România, steaua corupților nu apune niciodată

Data:

spot_img

După ce a fost la un pas de a întoarce România în mocirla cvasidictatorială a anilor ’90, prin Ordonanța 13, după ce a provocat proteste masive de stradă, care au culminat cu abuzurile din 10 august 2018, Liviu Dragnea revine în atenția publicului, în urma deciziei de ieri a Tribunalului Giurgiu, de a-l elibera condiționat.

Chiar dacă fostul lider PSD se va reîntoarce după gratii, hotărârea luată ieri de judecători arată în ce derivă se află, în prezent, Justiția din România.Într-o țară în care corupția la orice nivel și indiferent de consecințe este încă tolerată de societate, nici sistemul juridic nu poate fi unul imaculat și ferit de derapaje. Totuși, ca unul dintre cei trei piloni care susțin orice democrație, Justiția din România ar fi trebuit să arate cu totul altfel astăzi, la mai bine de 30 de ani de la Revoluție.

Faptul că Liviu Dragnea a fost eliberat ieri, înainte de termen, slăbește și mai mult încrederea românilor în sistemul juridic și, în consecință, în democrație. Ieșirea condiționată a fostului lider PSD de după gratii nu reprezintă însă o premieră în România. Înaintea sa a fost eliberat condiționat Dan Voiculescu, iar și mai înainte beneficiar al acelorași decizii păguboase pentru noi toți a fost Adrian Năstase.

Anunțul de ieri se înscrie astfel într-o tradiție de rău augur pentru statul de drept din România. În același timp, succesul pe care l-a avut la alegerile parlamentare de anul trecut o grupare extremistă este o consecință a dezamăgirii multor români față de partidele moderate ca ideologie, dar profund corupte.

Fără Liviu Dragnea în lumina reflectoarelor, politica românească din ultimii ani nu a mai îmbrățișat cu atâta elan derapajele democratice. Acum, ținând cont de alte dosare importante de corupție, și dosarele în care este judecat în continuare Liviu Dragnea pot fi prelungite la nesfârșit. Năstase, Voiculescu și Dragnea demonstrează că, în România, marii corupți se nasc sub o stea norocoasă care nu apune niciodată.

Articolul a fost publicat mai întâi în Viața Liberă

spot_imgspot_img
Remus Basalic
Remus Basalichttps://www.viata-libera.ro/
Reporter, din 2011, la ziarul ”Viața liberă” din Galați, specializat pe domeniul medical și social.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...