Domnule profesor, ați scris la un moment dat despre ură și spuneați acolo că ura și frica îi fac pe oameni vulnerabili, manipulabili. De ce credeți că sentimentul urii s-a extins, s-a intensificat în ultimii ani?
Da, fenomenul urii a crescut în ultimii ani, iar pentru asta cred că există mai multe explicații. Una dintre ele este aceea că ura a canalizat alte pasiuni politice: furia, revolta, indignarea, tot felul de nemulțumiri, care au fost convertite în ură de rețelele sociale, de media sau de mișcările politice radicalizate, în special de extrema dreaptă, dar nu numai. E firesc ca în politică să existe pasiuni, investiri afective, politica înseamnă și asta, o anumită organizare și manipulare a afectelor sociale, iar din când în când, unele dintre aceste afecte devin dominante.
O altă explicație poate să fie aceea că ura, asemenea fricii, este una dintre pasiunile politice cele mai iraționale, prin urmare și cel mai ușor de controlat. De multe ori, există o energie a urii fără un obiect anume al urii. Adică poți să urăști fără să urăști pe cineva sau ceva anume și cred că ghetoizarea comunitară din rețelele sociale convertită în capital politic s-a făcut de multe ori utilizând acest combustibil generos al urii, care se aprinde ușor și se întreține la fel de ușor.
În sfârșit, cred că recrudescența urii se datorează lipsei de imaginație și creativitate politică. Ura nu este un afect constructiv, ci destructiv, nu permite mersul alor tăi înainte, ci caută să-i împiedice pe ceilalți, „dușmani”, „trădători”, să avanseze.
Citește și: O țară de minori. Cât mai avem până la majorat?
Considerați că starea de tensiune actuală a fost indusă pentru pregătirea războiului din Europa? Ce rol și ce scop a avut politicul în propagarea urii?
Cred că politicul este azi principalul spațiu de agregare și de gestionare a urii publice. Un om politic devenit „viral”, prin prezența masivă și facilă pe rețelele sociale, câștigă un capital politic important tocmai prin manipularea emoției negative, mult mai ușor de stârnit decât o emoție pozitivă.
Aș spune că dacă unii dintre noi urâm azi, o facem în primul rând politic. Urâm o persoană, un partid, o minoritate pentru revendicările ei sociale și politice, o etnie, o comunitate religioasă etc., prin felul în care toate acestea, într-un amalgam permanent, se întâlnesc în discursurile politice.
Nu aș risca însă o asociere între propagarea politică a urii și războiul purtat de Rusia în Ucraina. Acolo e un calcul cinic făcut de multă vreme, o pregătire ideologică și logistică pe mulți ani (deși defectuoasă, totuși pregătire). Astfel că mașina de manipulare a Moscovei a înțeles că poate să destabilizeze democrațiile occidentale alimentând teoriile conspirației și complotismul, finanțând mișcările extremiste și ale lor discursuri ale urii, asta e adevărat și face parte din acest război hibrid pe care Rusia îl poartă cu Europa de ani întregi.
Continuarea în REVISTA 22
