S-a iscat o furtună de vară: dispare sau nu dispare, în noul proiect al legii învățământului superior, CNATDCU? Luări de poziție, articole de presă, rectori și academicieni pronunțându-se. Ba chiar și președintele CNATDCU a vorbit, ne spune presa curioasă: dorește desființarea instituției pe care o conduce. Oare câte instituții au în frunte decidenți care doresc desființarea propriilor stabilimente?
Miza discuției publice, se pare, ar fi păstrarea sau pierderea atribuțiilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare în privință constatării și sancționării plagiatului doctoral. Legea în vigoare plasează CNATDCU ca instanță în chestiune (desigur, până la intervenția instanței constituționale, care a oferit deja un moment T0 „fix”). Ceea ce se află acum în discuție publică, proiectul de lege, trece detectarea și sancționarea plagiatelor la nivelul universităților, cu eventual recurs la comisii naționale.
Citește și: Ambiguități și contradicții în legile educației
Ca să mă dumiresc, am comparat prevederile legii actuale cu cele din proiectul de lege. Exercițiul poate fi făcut de oricine (al meu este evident la adresa electronică https://draftable.com/compare/jJoItrbyMegp).
Atât cât pot eu înțelege, proiectul de lege este scris valorificând majoritatea articolelor specifice din Legea educației în vigoare, lucru care poate fi observat foarte ușor analizând comparativ textele: cursorul atinge frazele din proiectul de lege evident la adresa electronică de mai sus și, de foarte multe ori, originea acestora este de aflat în Legea nr. 1/2011.
Nu e clar de ce nu se recunoaște că avem de-a face, în fapt, cu o versiune amendată a legislației în vigoare, în principal a Legii nr. 1/2011, în ceea ce privește învățământul superior (partea din proiectul de lege care se referă la asigurarea calității preia semnificativ prevederi ale legii specifice, în vigoare). Desigur, proiectul de lege nu este un plagiat și nici nu poate fi considerat astfel. Vom vedea mai jos de ce.
Cei care propun modificări ale legii în vigoare pretinzând că oferă un novator proiect de lege a învățământului superior par a fi, calitativ și cantitativ, în ordine: Consiliul Național al Rectorilor, persoane cu diverse interese din minister, anumite asociații profesionale și de afaceri, servicii de informații (i.e. de control).
Citește și: Adevăr și reconciliere pentru plagiatori
Un astfel de proiect de lege se putea alcătui în cel mult o săptămână, având în vedere că se păstrează masiv prevederi ale legislației în vigoare. Apar modificări doar acolo unde grupurile de interese au dorit. Cu toate riscurile care vin din improvizație.
Revenind la CNATDCU, se tot discută public despre importanța sau inutilitatea instituției. Îmi pare însă că nu mai reușim să vedem contextul propus de proiectul de lege.
Să presupunem că CNATDCU ar fi păstrat, cu toate atribuțiile sale, într-o lege a educației superioare, așa cum este propusă în discuție publică acum. Ar fi degeaba. Să mă explic.
Capitolul al XVII-lea din proiectul de lege se intitulează „Etica universitară” (vreo patru pagini de text, redactate defectuos: pot fi descoperite acolo virgule plasate impenitent între subiect și predicat, dezacorduri, redundanțe, erori de literă, sintagme neclare, mobile). Sunt cuprinse în capitol normele de etică profesională care trebuie respectate de personalul didactic și de cercetare (art. 151).
Este amintit în art. 153 plagiatul, ca „abatere de la normele de etică”, iar la art. 155 plagiatul este și definit: la fel ca într-o lege care este în vigoare (cea mai mare parte a capitolului din proiectul de lege reproduce secvențe din Legea nr. 206/2004).
Citește și: Când ești în noroi, nu reinventezi roata, ci îți construiești șenile. Despre plagiat
Numai că avem în proiectul de lege ceea ce nu a existat până acum în legislația specifică: un moment T0 „mobil”. Acesta este stipulat la art. 154, alin. 1: orice răspundere civilă sau administrativă a autorului este eliminată dacă trec 3 ani de la data săvârșirii unei fapte calificate drept „abatere de la normele de etică”.
De ce 3 ani? Pentru că – ne spune proiectul de lege – așa scrie în Codul Civil, la art. 2.517. Este interesant că tocmai acest articol din Codul Civil precizează că termenul de prescripție poate fi altul („termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”).
Însă mergem pe termenul general de prescripție, așa că toți vom răsufla ușurați: problema este rezolvată. Iar CNATDCU – de va mai fi – va avea de cercetat doar ceea ce se încadrează în limita prescrisă legal de 3 ani de la săvârșirea pretinsei încălcări a normelor de etică.
Proiectul de lege nu oferă doar momentul „mobil” T0. Oferă, pentru păcatul plagiatului, și absoluțiunea generală, pentru trecut, prezent și viitor. Este un T0 care părăsește mundanul, îmbrățișând și ieri, și azi, și mîine.
Căci în art. 154, la alin. 2, se precizează că „nu constituie abateri de la normele de etică … erorile de citare”.
Forma proximă a acestui aliniat din proiectul de lege am găsit-o în Codul de etică al Universității „Spiru Haret”, la art. 223, alin. 3, numai că nici acolo nu s-a îndrăznit menționarea „erorilor de citare”.
Or, în definiția dată plagiatului în articolul secvent din proiectul de lege, se scrie că plagiatul este tocmai neindicarea adevăratului autor, ceea ce se face îndeobște prin citare.
Dar dacă nu mai este sancționabilă „eroarea de citare” (nu „eroarea în citare”, ceea ce ar fi avut poate ceva sens), cum am mai putea sancționa un plagiat? Orice persoană ar putea pretinde că ceea ce a fost identificat în propria lucrare drept plagiat este de fapt o „eroare de citare”, legea exonerându-l de această culpă.
Ce ar mai rămâne să facă CNATDCU, de ar fi păstrat, în contextul propus de proiectul de lege pus în discuție publică?
Diurnele ar fi consumate pentru stabilirea unor standarde minimale pentru poziții didactice și de cercetare (dar cât ar putea dura această operațiune?), iar restul timpului ar fi dedicat descoperirii acelui autor de teză plagiată care nu va avea inteligența să se exonereze clamând „eroarea de citare”.
Nu este singura situație în proiectul de lege în care prevederile sunt aparent conflictuale, una golind-o de conținut pe cea de-a doua (la presiunea Consiliului Național al Rectorilor, care dorește să avem mai multe obligații didactice, ceva similar apare în regulile care privesc alcătuirea normelor didactice).
Citește și: Reforma educației: două proiecte din care lipsește viitorul
Ce rămâne din actul de legiferare – cu excepția ipocriziei – atunci când legiuim astfel? Ce rămâne din instituțiile noastre? Ce rămâne din noi?
România educată. World Class Universities. Excelența.
Comentariul lui Adrian Muraru a fost inițial un mesaj adresat în iulie 2022 colegilor din Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. A fost de acord să îl facă public, pentru PressHUB.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Articolul complet, pe PressHub. […]
Inca nimic nu este batut in cuie . Observam , privind in urma , cum CNATDCU pare a fi fost folosit in anumite situatii spre a atrage in Media consecintele unei forme de plagiat(chiar daca aceste presupus plagiate respectau regulile si legile din momentul aparitiei Tezei de doctorat ) ce are ca data afirmativa foarte multi ani in urma . Momentul T0 este binevenit . Noua lege presupune desfiintarea CNATDCU si muta intreaga discutie la nivelul deciziei oferind Instuitiilor de Invatamint , deciziei personale ce contine renuntarea si in ultima faza Instantei de Judecata, puterea de a decide .Daca fraza ce ne arata, in text ,ca ar contine ceea ce numim „„eroarea de citare” ” atunci am putea cauta „nod in papura ”.Credem totusi ca acesta formulare nu se va regasi in textul final .Referitor la cei trei ani ai termenului de prescripție putem aprecia asa cum o face si Codul Civil suficienta termenului oferit contestarilor de tot felul .In mod evident situatia Doctoratelor este cunoscuta ca si perioada in care ele au putut fi obtinute prin metode „nu chiar asa de ortodoxe” .Sa lasam in urma totul si sa ne concentram pe viitor . Justitia este singura care poate face lumina acolo unde ii sunt adresate cereri ce au in spate suficienta declansarii unor proceduri .