Sute de școli nu au autorizație sanitară sau autorizație pentru protecția împotriva incendiilor, iar altele sunt în plin șantier de renovare.
Începerea noului an școlar implică trei milioane de elevi, patru-cinci milioane de părinți și peste 160 de mii de cadre didactice din învățământul preuniversitar. Bolile din sistem s-au cronicizat, iar noua lege a Educației propune ținte utopice care să fie atinse până în 2030. Cum stăm?
Peste 30 de miniștri ai Educației din 1989 până azi, unii dintre ei analfabeți, o lege din 2011 care prevede alocarea a 6 la sută din PIB pentru sistemul de învățământ, scoasă pe tușă prin ordonanțe de urgență care au alocat în fiecare an mai puțin de jumătate din acest procent bugetar, secretari de stat și directori în minister care nu au nici în clin nici în mânecă cu domeniul pe care îl păstoresc, politizarea funcțiilor până la inspectori școlari și directori de școală, reforme pe picior, și acestea abandonate după trecerea în rezervă a miniștrilor, sute de doctorate plagiate cu concursul profesorilor coordonatori, discriminare, bullyng, droguri, fete care devin mame înainte de a intra la liceu, profesori care agresează verbal și fizic elevii, elevi care agresează profesorii.
Așa arată școala românească la aproape un sfert de veac după comunism.
Elevii din 600 de școli vor învăța în trei schimburi, deși noua lege a Educației pentru învățământul preuniversitar interzice un astfel de program. Asta pentru că sute de școli sunt în plin șantier de renovare, iar lucrările vor continua luni de zile.
Ce-au păzit primarii până acum?
Nu au avut bani pentru reabilitarea școlilor, dar au cheltuit sume substanțiale pentru panseluțe, puieți de pomi care după câteva săptămâni se usucă, pentru asfaltarea ulițelor care duc la vilele lor construite, vezi doamne, din salariile de bugetari.
Sute de școli nu au autorizație sanitară și/sau autorizație pentru protecția împotriva incendiilor, și asta nu de ieri de azi. Cu precădere în sate și comune, o mulțime de unități de învățământ – Ministerul Educației nu a făcut niciodată public numărul acestora – au și acum WC-ul în curte. Am avut ocazia, de-a lungul anilor, să văd câteva.
Plouă prin acoperiș, scândurile sunt putrede, iarna copiii înoată prin nămeții de zăpadă ca să ajungă la așa-zisul „grup sanitar“.
Citește și: Bihor nu mai are nicio școală și nicio grădiniță cu WC-uri în curte
Din 1990 s-au construit doar 400 de școli, dar au fost închise mii, în situația în care satele sunt îmbătrânite și cei câțiva copii sunt duși și aduși de la școală din localități aflate la zeci de kilometri distanță.
Sigur că nu e vina nimănui că în multe sate mai sunt doar câteva familii de tineri care au copii, dar când vezi școlile în paragină, cu țigla garnisită cu licheni, străjuite de arbuști și de mărăcini, cu geamurile sparte, te întrebi ce face primarul, pentru că aceste epave în care au învățat carte generații de copii sunt în custodia primăriilor.
Multe pot fi reabilitate, li se poate schimba destinația în cămine culturale, biblioteci sătești, cinematografe. Dar primarilor nu le pasă, pentru că o inițiativă de acest fel nu le poate umple buzunarele.
Continuare în Deutsche Welle!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
