Începe Festivalul-concurs de book-trailere Boovie 2022, un eveniment unic în țară, la Focșani

Data:

spot_img

Numărăm cu nerăbdare și cu emoție zilele rămase până la debutul ediției 7.0 a Boovie® – Festival-concurs de book-trailere. Ne ajung degetele unei singure mâini pentru că vineri, pe 14 iulie, dăm adunarea în Piața Unirii la festivitatea de deschidere la care, pentru că tot suntem cu număratul, vor fi în jur de 1300 de participanți.

Unii au mai venit și în anii trecuți dar nu puțini sunt cei care bifează prima participare la Boovie Festival. Aceasta și pentru că evenimentul care îmbină lectura cu filmul, răbdarea cu imaginația, spiritul de echipă cu cel de competiție au adus la start, în luna martie a acestui an, aproape 4300 de participanți din întreaga țară și de peste hotare. Din cele 426 de echipe aliniate la start, la începutul lunii iunie, 343 au trimis spre jurizare book-trailerul cărții pentru care au optat. A fost nevoie de criterii suplimentare de recalibrare a numărului de participanți la Galele din 15-17 iulie, deoarece peste 1700 de elevi și profesori și-au manifestat intenția de a fi prezenți la Focșani. Aceste cifre mențin evenimentul pe primul loc în rândul concursurilor extrașcolare din întreaga țară, Boovie făcând parte și din calendarul oficial al Ministerului Educației.

În perioada festivalului vor fi prezenți la Focșani peste 800 de elevi din țară și Republica Moldova, 300 de elevi din județ și aproape 300 de voluntari. Programul foarte divers cuprinde 28 de micro-evenimente, în care se îmbină cartea, lectura, filmul, muzica. Ateliere și întâlniri cu personalități precum Aida Economu, Valeriu Nicolae, Crăița Nanu, Anghel Damian, Bogdan Iancu, Pavel Bartoș și alții, vizionare de book-trailere, workshopuri despre poezie și filosofie, despre arta actorului, prilejuri de autodescoperire și de prietenii, de colaborare și competiție fair-play, toate acestea se vor întâmpla la Boovie 7.0. În plus, vom avea două filme în avanpremieră în România – unul este proaspăt premiat la TIFF și distribuit prin Bad Unicorns, celălalt a deschis Festivalul de la Cannes de unde, prin Independența Film, aterizează direct în Piața Unirii!

Boovie este de 7 ani acasă, la Focșani, în Vrancea! Plămădit și crescut în Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” și Asociația Grow Up Project, prin doamna profesor Carmen Ion, omul cu ideea și motorul din spatele festivalului, Boovie nu ar fi putut să meargă mai departe dacă nu ar fi avut un public – profesorii și elevii participanți și voluntari, dar și susținere efectivă din partea autorităților și a partenerilor. Datorită implicării constante și consistente, financiare și logistice, autoritățile județene și locale se numără printre organizatorii evenimentului aflat în creștere de la an la an: Consiliul Județean Vrancea, Primăria și Consiliul Local Focșani. Lor li se alătură companii importante, dedicate proiectelor educationale: Dedeman, care celebrează ”30 de ani buni alături de oameni buni”, ATOS IT Solutions and Services, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și Coca Cola, aflați pentru a doua oară la Boovie, PROFI ROM FOOD S.R.L, Aegon Sucursala Florești, Fundația Bosch România, Digi, care pentru al treilea an consecutiv oferă internet de bandă largă dar și premii, la fel și Fujitsu, sponsorul concursului de grafică Ilustriada Boovie, dar și firme din județ, precum SC Rikora FLM SRL, SC Aviputna, Javu, Scorpion, LVAS Skoda, VEF, BeeHere (marca Cirast SRL.), GSMobile alături de Neosoft Galați. Platformele online, aplicațiile, arhivarea documentelor, securizarea acestora și conformitatea GDPR sunt asigurate prin tradiție de către parteneri și sponsori, precum AG Media Software, Cognizant Softvision, Coding Heads, CertSign, IC Consulting. Acestora li se alătură parteneri culturali și educaționali, precum TIFF, Editura Corint, Editura Epic, Storia Books, Editura Trei, Centrul Lingvistic Twinkle Star, Ateneul Popular Maior Gh. Pastia, Ansamblul Folcloric Țara Vrancei, Centrul Cultural Vrancea, Biblioteca Duiliu Zamfirescu.

Sursa – BOOVIE.RO

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...