Pe plan european, datorită naivității și lipsei de coerență a unor lideri politici, s-a pierdut din vedere o posibilă alternativă a unui dialog pe toate planurile cu o altă mare putere, India.
UE și India au căutat să aprofundeze relațiile economice.
Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la drepturile omului în India, în special în ceea ce privește drepturile minorităților și femeilor, precum și referitor la tortură.
Abia în iulie 2022 s–au reluat negocierile între India și UE în vederea semnării unui acord de liber schimb.
Despre abuzurile din China, mai mult a pus batista pe țambal. Se poate vedea aplicarea de către UE a unor standarde duble, cum este și în cazul Polonia-Ungaria.
Probabil, unora dintre politicienii de stânga, europeni sau români, le este dor de tinerețea petrecută în proslăvirea lui Stalin, Mao și a altor dictatori (sau poate își amintesc de nunta de la Beijing).
India menține relații bune cu statele membre ale UE, în special cu Franța, Germania și Marea Britanie.
Un acord de liber schimb nu numai că ar spori comerțul între India și UE, dar ar putea fi și începutul colaborării politice și al dialogului.
Ignorarea Indiei înseamnă ignorarea celei mai mari democrații din lume.
China rămâne o dictatură comunistă cosmetizată
India și UE au nevoie una de alta. India își dorește parteneri puternici vizibili, în afara Chinei.
Este necesară și utilă dezvoltarea unui dialog mai strâns cu India, atât prin intermediul statelor membre, cât și prin cel al instituțiilor europene. O condiție prealabilă pentru acest lucru este o mai bună înțelegere în Europa a Indiei. Europenii cunosc în general mai puțin despre India decât despre China.
O explicație este propaganda agresivă și manipulatoare a Chinei, mai subtilă decât cea a Rusiei, dar poate la fel de nocivă.
Deși China este în prezent mai avansată din punct de vedere economic decât India și pare a fi o putere globală, sunt unele aspecte mai puțin cunoscute.
În aprilie – mai 2023, populația Indiei a depășit-o pe cea a Chinei cu circa 3 milioane de locuitori. Populația sa este, în medie, mai în vârstă decât cea a Indiei (38,4 ani, respective 28,7 ani).
În 2023, populația rurală chineză este de 36 – 37 % din total, iar vecinul din sud are o populație rurală de 62,2%. Distribuția mai neuniformă a populației în China se compensează cu diversitatea etnică, religioasă și lingvistică a Indiei.
În ambele state, ponderea populației masculine este mai mare, situația fiind mai serioasă în China.
60% din absolvenții cu studii superioare din China nu își găsesc de lucru, iar inginerii indieni sunt considerați mai buni decât cei chinezi.
Brain-drain-ul (furtul creierelor) se manifestă mult mai pregnant în China.
Diaspora indiană este mult mai activă și legată de țara-mamă decât cea chineză, datorită regimului politic.
Chinezii cu studii superioare care se întorc în țară nu o fac de bunăvoie, ci de frica represiunilor care s-ar putea abate asupra familiilor rămase acasă.
Un aspect important este acela că diaspora indiană, numărând la nivel mondial 20 de milioane de oameni (dintre care 2,5 milioane în Africa), ține legături foarte strânse cu țara-mamă.
Cele mai influente comunități sunt cele din Marea Britanie și Statele Unite (1 din 5 ingineri în Silicon Valley fiind indian).
Alte fenomene grave cu care se confruntă economia și societatea chineză sunt accidentele de muncă (soldate cu zeci și sute de morți), poluarea (China fiind primul poluator mondial), corupția (care nu poate fi stopată prin execuțiile barbare de pe stadioane) și drogurile.
Sărăcia, șomajul mascat și lipsa unui regim clar al proprietății funciare sunt realități ascunse de oficialități.
Pe lângă acestea, pot fi menționate calitatea în construcții, dumping-ul, precum și spionajul economic. Spionajul economic a dat naștere la mari scandaluri în ultimii ani, în Europa și mai ales în SUA. În acest context, trebuie să fii inconștient (ca să nu folosesc un cuvânt mai dur) să lași secretele centralei de la Cernavodă la îndemâna unei companii de stat chineze.
În multe privințe, datele economice ale Chinei sunt mai impresionante decât ale Indiei, înregistrând rate de creștere mai mari, volumuri de schimburi comerciale mai mari și mai multe investiții străine. Succesul economiei chineze are la bază producția multinaționalelor străine, atrase de forța de muncă ieftină, pe când India este mai puțin dependentă de capitalul străin, fiind orientată pe piața internă, mai ales în domeniul ingineriei și serviciilor.
Cât despre statistici, nu știu cât de reale sunt cele furnizate de guvernul chinez. Noi, românii, avem experiența de până în 1989 a cifrelor aduse din condei, experiență ce le lipsește utopicilor europeni.
China își face un titlu de glorie din sprijinirea regimurilor totalitare din lume, ceea ce explică admirația pe care o nutresc unii politicieni din state est-europene, care manifestă evident astfel de tendințe. A sprijinit sau sprijină regimurile dictatoriale din Sudan, Iran, Myanmar, Coreea de Nord și Venezuela.
Cele două mari puteri vecine concurează economic și pe alte continente.
China este cel mai mare partener comercial al Africii, iar continentul este, de asemenea, cea mai mare sursă de importuri. China exportă în principal produse fabricate în Africa, cum ar fi textile, electronice și mașini, importă mai ales petrol, dar și metale precum fierul și cuprul.
Relațiile cu unele guverne africane s-au răcit din cauza comportamentului agresiv al companiilor chineze.
Migrația a reprezentat o mare parte a relației indiano-africane, majoritatea indienilor migrând în perioada colonială.
În prezent, fluxul este invers. Există aproape 25.000 de studenți africani care locuiesc în India. Mai putem menționa si 700.000 de cetățeni americani si 1.000.000 de anglo – indieni.
India este o țară mai prietenoasă cu străinii
Relațiile dintre China și India au fost destul de reduse până la jumătatea secolului XX.
Abia în 1904 a avut loc expediția în Tibet a exploratorului britanic Francis Younghusband. Expediția, ordonată de lordul Curzon, viceregele Indiei, a avut ca motiv teama că Tibetul (asupra căruia chinezii exercitau o autoritate nominală) va fi cedat Rusiei. În 1950, când armata chineză a ocupat Tibetul, India și China au devenit vecini.
La început, relațiile păreau ideale, aceasta până la războiul chinezo-indian din octombrie-noiembrie 1962. Ulterior, până în 1976, cele două state nu au avut relații diplomatice. În 1962, SUA și‑au dovedit miopia strategică, refuzând ajutorul solicitat de fosta colonie britanică.
Aceasta a determinat reorientarea într-o anumită măsură a politicii externe indiene spre Rusia.
Elitele indiene sunt educate în universitățile occidentale (în special în cele britanice), ceea ce face imposibilă deriva Indiei spre dictatură.
Unica sincopă în acest sens au fost tendințele autoritare (nu dictatoriale) ale Indirei Gandhi de la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Organizarea statală și judiciară este un amestec între sistemul britanic și cel american.
Partidul fondat de Jawaharlal Nehru și de Mahatma Gandhi, Congresul Național Indian, este un partid de stânga, apropiat de ideologia Partidului Laburist din Marea Britanie.
A dominat viața politică indiană, guvernele sale fiind la putere 50 din cei 76 de ani de la dobândirea independenței
Liberalizarea economică accentuată a început în India după 1991, datorită căderii URSS, principalul partener economic. În prezent, locul URSS a fost luat de Uniunea Europeană.
Panorama politică s-a schimbat și ea destul de mult. Partidul Janata al premierului Narendra Modi (de dreapta și naționalist) este la putere din 2014
Principalele probleme interne ale Indiei sunt sărăcia (care, chiar dacă s-a redus mult față de 1991, este mai mare decât cea din China), corupția și insurgențele interne.
Elitele chineze nu au o părere prea bună despre India, din mai multe motive.
Avem aici încrederea Chinei decurgând din victoria militară din 1962, performanța economică mai impresionantă a Chinei comparativ cu India, diversitatea etnică și religioasă (pe care analiștii chinezi o consideră o vulnerabilitate) și politica internă a Indiei (sistemul federal, o democrație haotică și lipsită de eficiență, viața politică agitată etc.).
În domeniul securității, principalele surse de tensiune sunt diferendul asupra frontierei comune, activitățile Chinei în Oceanul Indian, relațiile China-Pakistan și problema Tibetului.
Frontiera comună a dat naștere unui război în 1962, precum și unor tulburări ulterioare.
China a avut mereu un comportament agresiv față de vecini, purtând război chiar și cu Vietnamul, în februarie-martie 1979.
India cultivă relații foarte strânse cu Vietnamul și Japonia, pentru a contracara expansionismul chinez.
În ultimii ani, a acordat ca ajutoare mari sume de bani unor state precum Myanmar sau Nepal (procedând în mod identic și pe continentul african).
Aceeași politică este aplicată și în Africa. Chinezii nu acordă ajutoare, fiind de un mercantilism extrem.
Conflictul dintre India și Pakistan durează din 1947, cele 4 războaie comune fiind câștigate de indieni. China are un parteneriat cu Pakistanul, inclusiv în domeniul nuclear și al folosirii porturilor pakistaneze de către marina militară chineză.
Chinezii au deschis noi baze militare în Africa, în Djibouti și Seychelles. O parte a Tibetului a fost încorporată în India, care îl găzduiește pe Dalai Lama.
La nivel global, China nu sprijină dorința Indiei de a fi membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
Cele două state se confruntă cu o relație comercială din ce în ce mai neechilibrată și concurează pentru accesul la surse de energie.
China importă 70-80% din necesarul de petrol din Iran, Rusia și Venezuela. Sursele de petrol ale Indiei se găsesc în Rusia, Arabia Saudită și Irak.
Succesul Chinei în Africa se explică prin faptul că, în schimbul investițiilor, nu vrea bani, ci drepturi de exploatare.
La o analiză mai atentă, se poate vedea că miracolul economic chinez are la bază mai multă propagandă și mai puțină realitate.
În primul rând, rata de creștere a PIB-ului raportată de oficialități nu poate fi luată prea mult în considerare (ascunderea adevărului față de străini fiind atât o tradiție chinezească străveche, cât și una comunistă mai recentă).
Acuratețea statisticilor indiene suferă cel mult din cauza lentorii administrative, nu a minciunii susținute de stat.
În al doilea rând, reformele economice bruște vor încetini creșterea pe termen scurt, așa cum se poate vedea în ceea ce privește lupta împotriva corupției și impactul asupra consumului. Reformele economice indiene au fost mai lente, dar mai solide.
În al treilea rând, economia chineză se bazează mult pe controlul statului și pe creșterea cheltuielilor publice, în India controlul statului reducându-se mult după 1991.
În al patrulea rând, sistemul bancar chinez este parte a sistemului finanțelor publice, pe când cel indian este mult mai divers, acordând credite pe baze economice, nu politice.
China va încetini creșterea economică, probabil se va izola și va crește rolul guvernelor regionale, fapt confirmat de existența recentelor scandaluri. Prezenta creștere economică este artificială și forțată.
Este evident faptul că nu va putea funcționa la nesfârșit sistemul partid unic și economie de piață.
Viața politică chineză este dominată de dinastii politice comuniste, fiii și nepoții generațiilor trecute de activiști de rang înalt controlând o mare parte din economie. Este o situație destul de asemănătoare cu cea de la noi, ceea ce explică admirația unora față de modelul chinez.
Nepotismul e considerat normal. Oficialii chinezi afișează pe plan intern un mare grad de aroganță.
În China, cariera politică nu se bazează pe dezbaterea de idei, ci pe crearea rețelelor clientelare de putere.
În schimb, clasa mijlocie, în creștere, are o altă atitudine față de politică. Din această contradicție ar putea apărea tensiuni în viitor.
China dispune de cea mai mare armată din lume, ca efective, și de al doilea buget militar, ca mărime, pe când India are a treia armată (armată profesionistă în timp de pace, conform modelului britanic) și al cincilea buget militar la nivel mondial.
Deși o mare parte din armament este sovietic sau rusesc, în ultimii ani printre clienții importanți ai forțelor armate indiene se numără, Franța, SUA, Marea Britanie și Israel.
Confruntarea dintre India și China pentru influență în Asia de Sud se va dovedi probabil crucială pentru strategia Washingtonului de a menține regiunea liberă de influența chineză.
New Delhi, un partener american din ce în ce mai apropiat, a reușit în mare parte să respingă influența crescândă a Beijingului în regiune.
Asia de Sud (Afganistan, Bangladesh, Bhutan, India, Maldive, Nepal, Pakistan și Sri Lanka) a fost un focar al competiției strategice chino-indiene de ani de zile.
Îngrijorarea de la New Delhi se referă la faptul că Beijingul, cu care s-a ciocnit de mai multe ori de-a lungul graniței lor terestre disputate din Himalaya, intenționează să creeze o rețea de alianțe pentru a înconjura India, pe uscat și pe mare și să o înlocuiască ca putere dominantă asupra sudului Asiei.
Este același procedeu folosit în relația cu Rusia
În special, toate țările din regiune, cu excepția Bhutanului, participă la Inițiativa Belt and Road (BRI), un vast plan economic pentru investiții și dezvoltarea infrastructurii. Beijingul și-a asigurat, de asemenea, accesul la porturile cheie de-a lungul Oceanului Indian, inclusiv Gwadar în Pakistan, Hambantota în Sri Lanka și Chittagong în Bangladesh, care au făcut ca New Delhi să se îngrijoreze cu privire la așa-numita strategie care vizează blocarea Indiei.
Cu mai mulți ani în urmă, India a constatat că echilibrul era deosebit de îngrijorător, deoarece guvernele prietenoase cu China au ajuns la putere în Maldive, Nepal, Sri Lanka și, desigur, Pakistan. India a comis, de asemenea, o serie de gafe strategice în relațiile cu unii dintre vecinii săi, subminând politica sa de lungă durată Neighbourhood First.
Dar vremurile s-au schimbat. Astăzi, India are legături puternice cu Maldive, Nepal și Sri Lanka și a consolidat relațiile cu Bangladesh. New Delhi a egalat, dacă nu a depășit, influența Beijingului asupra talibanilor din Afganistan.
Desigur, Pakistanul rămâne o problemă insolubilă din cauza suveranității și a disputelor teritoriale de lungă durată asupra regiunii Kashmir, precum și a parteneriatului dintre Islamabad și Beijing.
Dar nici relațiile bilaterale dintre India și Pakistan nu s-au înrăutățit în mod apreciabil.
Și în timp ce India este îngrijorată că Bhutanul nu l-a inclus în negocierile la granița cu China, New Delhi menține o relație de lungă durată cu regatul himalayan, permițându-i să urmărească îndeaproape situația pentru a-și asigura interesele.
Toate acestea indică un punct de inflexiune important în Asia de Sud. India nu mai pierde și poate chiar câștigă competiția strategică cu China în regiune.
În urma retragerii armatei americane din Afganistan în august 2021, China părea a fi marea putere evidentă de a umple golul, nu în ultimul rând pentru a obține acces la vastele bogății minerale.
Talibanii au fost de acord să permită Chinei să extindă BRI (Belt and Road Initiative) în Afganistan din Pakistan.
În timp ce Beijingul a cultivat legături cu talibanii, a rămas extrem de precaut din cauza temerilor că talibanii ar putea adăposti și instiga în secret grupuri extremiste islamice să lanseze atacuri în provincia chineză Xinjiang.
India ar putea beneficia, de asemenea, de relațiile tensionate dintre talibani și patronul lor, Pakistan. Controversa cu privire la disputata linie Durand care desparte Pakistanul și Afganistanul a oferit Indiei oportunități suplimentare de a servi ca un patron alternativ.
Acest lucru ar putea dăuna și poziției Chinei, deoarece este strâns aliniată cu Pakistanul și împărtășește multe dintre obiectivele Islamabadului în Afganistan.
În Bangladesh, unde concurența China-India a fost acerbă, India are în mod clar avantajul.
Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător, având în vedere că Bangladesh, fostul Pakistan de Est, își datorează în mare parte independența din 1971 sprijinului militar al Indiei împotriva forțelor pakistaneze.
În 2016, președintele chinez Xi Jinping a făcut o vizită în capitala Bangladeshului, Dhaka, încheind 27 de acorduri BRI în valoare de aproximativ 24 de miliarde de dolari și făcând din China cea mai mare linie de credit străină pentru Bangladesh. Prin comparație, premierul indian Narendra Modi a promis asistență de 2 miliarde de dolari în 2015.
Beijing și New Delhi au ambele acces la Chittagong, principalul port din Bangladesh de-a lungul Golfului Bengal, iar China a terminat construcția Podului Multifuncțional Padma pentru a reduce timpul de tranzit între Chittagong și Dhaka. În plus, ambele părți fac joc pentru a dezvolta porturile Mongla și Payra. Prin intermediul BRI, China s-a angajat să dezvolte infrastructura rutieră și feroviară din Bangladesh, precum și rețeaua sa de electricitate. China rămâne, de asemenea, un partener comercial de top.
Citește și: Profesor la 70 de ani – o formă de injustiție socială
În ciuda acestor fricțiuni, India se transformase în cel mai important partener strategic al Bangladeshului în ultimii ani.
O parte din acest sentiment este, fără îndoială, inclus în legăturile tradiționale strânse ale New Delhi cu Liga Awami, partidul politic din Bangladesh, care este la putere de aproape 15 ani.
Cu toate acestea, greșelile chinezești au jucat și ele un rol. În special, de la vizita lui Xi la Dhaka în 2016, proiectele BRI au stagnat în general. Dhaka este probabil frustrată de alte probleme, inclusiv deficitul comercial bilateral în favoarea Beijingului și inacțiunea diplomatică chineză de a împinge junta militară din Myanmar să repatrieze refugiații rohingya.
În mod alarmant pentru India, Bhutanul merge înainte pentru a stabili granițele terestre cu China.
India speră să gestioneze situația prin întâlniri de rutină cu omologii din Bhutan,
China nici măcar nu are reprezentanță diplomatică în Bhutan, ridicând semne de întrebare despre cât de multă influență poate avea cu adevărat cu națiunea retrasă.
Între timp, în Maldive, India s-a bucurat de o inversare a poziției sale strategice din 2018, nu atât din cauza propriilor eforturi, cât ca o consecință a politicii interne.
Fostul președinte Abdulla Yameen, un mare prieten al Chinei, este în închisoare pentru acuzații de corupție și spălare de bani.
Cu toate acestea, succesorul lui Yameen, președintele Ibrahim Mohamed Solih, și-a schimbat radical cursul, urmând o strategie pro-indiană, continuând în același timp să implice China în proiectele BRI, deși mai puțin agresiv decât Yameen.
În august 2022, India a extins o linie de credit de 100 de milioane de dolari pentru a finanța infrastructura și alte proiecte în Maldivele aflate în dificultate, inclusiv construcția Proiectului de conectivitate Greater Malé, un pod. -proiect rutier care va lega Malé de alte trei insule.
Acest proiect va rivaliza cu Podul de prietenie China-Maldive dintre capitală și alte două insule, care a fost finalizat de China în 2018.
În Nepal, a existat întotdeauna riscul ca țara să fie prinsă între cei 2 mari vecini.
Deși parteneriatul Chinei cu Nepal a crescut în ultimii ani, relațiile Nepal-India se bazează pe secole de legături culturale, religioase și economice. Dar în septembrie 2015, New Delhi a instituit o blocadă economică nedeclarată împotriva guvernului nepalez din Kathmandu pentru a-și exprima frustrarea față de impactul noii constituții nepaleze asupra anumitor grupuri etnice.
În 2018, Partidul Comunist din Nepal – care are simpatii puternice pentru Beijing – a ajuns la putere; a guvernat până în 2021. În acest timp, Beijingul și Kathmandu au cunoscut o epocă de aur a relațiilor bilaterale.
Din 2021, India și Nepal au revenit la normalitate
Ca și în Maldive și Nepal, politica internă recentă a Sri Lanka a fost, de asemenea, o binefacere pentru India.
Înlăturarea președintelui pro-chinez din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, în urma crizei datoriilor din țară, l-a adus la putere pe președintele Ranil Wickremesinghe. Acesta a vizitat India și a semnat acorduri economice și energetice. Faptul că India a fost prima țară care a oferit un pachet de salvare pentru Sri Lanka a fost foarte util.
În plus, oferta Indiei de 4 miliarde de dolari în asistență umanitară și financiară a eclipsat sprijinul Beijingului de 2,9 miliarde de dolari.
China are încă o influență semnificativă în țară. De exemplu, o navă marinei chineze a acostat în august 2022 în portul Hambantota din Sri Lanka, care se învecinează cu una dintre cele mai strategice căi de navigație din Oceanul Indian.
Beijingul deține Hambantota pe baza unui contract de concesiune pe 99 de ani; a câștigat controlul asupra portului ca urmare a incapacității Sri Lanka de a plăti datoriile BRI. Există, de asemenea, zvonuri că Beijingul intenționează să construiască o instalație radar în Golful Dondra, în apropiere de vârful cel mai sudic al Sri Lanka, care ar putea spiona baze militare atât de departe de Insulele Andaman și Nicobar din India și insula Diego Garcia controlată de britanici, de la pe care o operează și armata americană.
Pakistanul a fost întotdeauna o provocare pentru India, dar tensiunile s-au diminuat în mare parte de-a lungul frontierei disputate din Kashmir
Islamabad s-a abținut de la escaladarea incidentului de graniță din 2019. În timpul incidentelor chino-indiene din mai 2020 și-a păstrat neutralitatea. În general, India pare să câștige competiția strategică din Asia de Sud. Dar nu există nicio garanție că va rămâne așa.
Desigur, relația China-Pakistan continuă să se dezvolte.
La 15 iunie 2020, un incident a dus la moartea a 20 de soldați indieni și a unui număr necunoscut de soldați chinezi.
Strategic, criza frontierei din 2020 a avut două efecte majore
În primul rând, a întărit tendința indiană de a vedea granițele sale nordice drept principala amenințare la adresa securității naționale indiene.
India a consolidat puternic granița.
Este posibil ca guvernul indian să schimbe cursul și să realoce resurse pentru proiecția puterii, dar, în acest stadiu, nu se întrevede nici o dovadă în acest sens.
Al doilea efect strategic major al crizei a fost dezvoltarea cooperării indiene cu partenerii săi, în special SUA și alianța diplomatică Quad dintre Australia, India, Japonia și SUA.
Dacă India nu reușește să împiedice amplificarea influenței chineze în Asia de Sud, ar putea pune serios în pericol și strategia SUA pentru Indo-Pacific. În acest scenariu, New Delhi s-ar concentra intens pe competiția strategică din vecinătatea sa și ar fi mai puțin probabil să aibă spațiu de manevră pentru a sprijini obiectivele SUA mai îndepărtate, fie în Asia de Sud-Est sau Pacific.
De asemenea, India ar putea acorda prioritate parteneriatului cu Rusia în speranța că Moscova ar putea convinge Beijingul să-și schimbe comportamentul. În cele din urmă, dacă India ajunge la concluzia că China o înconjoară cu succes, acest lucru ridică posibilitatea unui război între două puteri cu arme nucleare.
Nici unul dintre aceste rezultate nu este de dorit și, pentru a le evita, Washingtonul ar trebui să caute să susțină eforturile New Delhi nu numai pentru a rămâne în fața Beijingului din Asia de Sud, ci și pentru a lărgi și mai mult decalajul.
Marea strategie a Indiei este incontestabil clară: își propune să folosească SUA pentru a opri China și, în același timp, să determine lanțul global de aprovizionare a industriei să se orienteze către India, realizând creștere economică și, ca urmare, ascensiune ca putere globală majoră. Cu toate acestea, India este îngrijorată de escaladarea conflictelor China-India.
În prezent, India a observat, de asemenea, că, în timp ce concurența strategică China-SUA este intensă, comunicarea la nivel înalt a fost susținută între China și SUA, iar acțiuni similare au fost între China și alte națiuni occidentale.
Relația dintre India și China a devenit una dintre cele mai tensionate relaţii dintre marile puteri globale.
Premierul indian Modi speră să profite de oportunitatea competiției strategice dintre China și SUA pentru a-și realiza obiectivele strategice, dar nu vrea să devină un pion pentru SUA pentru a controla China.
India percepe poziția sa actuală în relația triunghiulară dintre India, China și SUA ca fiind analogă cu poziția Chinei din perioada Războiului Rece în relațiile triunghiulare dintre China, SUA și Uniunea Sovietică.
Un parteneriat „de alianță fără tratate” a apărut între India și SUA. Având în vedere circumstanțele geopolitice favorabile din India, consideră că China trebuie să își amelioreze relațiile cu India pentru a face față presiunii strategice exercitate de SUA.
În ultimii ani, China și – a manifestat agresivitatea față de statele din jur, ceea ce este în avantajul Indiei. China folosește și cu Rusia și cu India aceeași tactică a înconjurării.
Problema este dacă are resurse pentru un conflict pe două fronturi. Același risc există și pentru Rusia.
SUA și UE trebuie să facă un balet strategic, adică să întărească relațiile cu India, dar să nu supere nici China, de care au nevoie împotriva Rusiei.
Cel puțin până acum, relațiile economice ale Indiei cu UE sunt mult mai puternice decât cele cu SUA. Iar India nu are deocamdată ambițiile globale ale Chinei și Rusiei.
„Mai bine pe o cale nouă să te împiedici de ceva, decât să cazi pe o cale bătută.” – proverb chinez
„O călătorie de o mie de mile începe cu un pas.” – proverb chinez
„Perlele nu se află pe malul oceanului. Dacă vrei una, trebuie să te scufunzi dupa ea.” – proverb chinez
„De când a fost creată lumea aceasta, singurul lucru statornic e nestatornicia.” – proverb indian
„Orice câine este un tigru pe strada sa.” – proverb indian
„Unu și cu unu, uneori fac 11.” – proverb indian
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
.
