În timp ce Nordul global (nord-atlantic) se gândește la ce se va întâmpla după 20 ianuarie, „revenirea pe tron” a lui Trump, la alegerile din Germania sau la depășirea diverselor crize europene, polul opus (să-i spunem Estul ori Sudul global), deci statele BRICS+, își urmează propriile obiective: extinderea și contracararea dominanței Occidentului.
La formatul BRIC inaugurat în 2006 s-a adăugat un “S” în 2020 (Africa de Sud) și un + în 2024 (Iran, Egipt, Etiopia, Emiratele Unite). Pentru ca în 2025 să urmeze un nou membru important: Indonezia, a patra tara ca populație la nivel mondial.
Ce poate avea în comun un tărâm austronesian prin excelență cu Europa noastră, în special cea de Est: ei bine, o dictatură sângeroasă aparent lăsată în urmă și chiar prea bunele relații cu Rusia. Pe durata recentului meu voiaj pe aceste meleaguri am dorit să observ cât Islam, cât Suharto și câtă speranță în viitor are Indonezia actuală.
Un genocid cu aproximativ 1.000.000 de victime
Istoria Indoneziei moderne începe cu dictatura lui Suharto, ce și-a însușit puterea în mod violent în 1967, profitând de circumstanțe extrem de favorabile: după independența obținută în 1945 și primele alegeri democratice din 1955, îngrijorarea față de popularitatea Partidului comunist PKI și ambițiile de dreapta ale Armatei au creat în 1965 premisele perfecte pentru ascensiunea rapidă a unui personaj de talia lui Suharto.
Acesta a utilizat răpirea a 6 generali și a unui ofițer de către soldații din mișcarea de stânga „30 septembrie” pentru a declanșa o adevărată depurare anticomunistă, cunoscutul genocid din 1965-1966, ce s-a soldat cu aproximativ 1.000.000 de victime și care i-a consolidat dictatura, deci politica represivă intitulată „Noua Ordine”.
Astfel, începând cu 1967, Suharto a devenit liderul desăvârșit și incontestabil al celui mai mare stat musulman din lume (azi 238 milioane locuitori).
Însă după finalul Războiul Rece, în cadrul căruia Indonezia totalitaristă a preluat pentru SUA rolul de ultim bastion asiatic împotriva comunismului (așa cum a „demonstrat” în asediul împotriva Timorului de Est în 1975), Jakarta s-a trezit lipsită atât de fonduri, cât și de sprijin internațional.
Continuarea în Știri din Diaspora
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
