Informatorul Securității Nica „Bratosin” s-a întors la Guvern și evaluează impactul legilor

Data:

spot_img

Informatorul Securității Nica „Bratosin”, fost vicepreşedinte al Comisiei juridice și fost deputat PSD până în 2016, s-a întors în aparatul central al Guvernului.

Nicolae Ciprian Nica a fost declarat colaborator al Securității, dar a fost „recuperat” de actualul viceprim ministru Marian Neacșu, la Secretariatul General al Guvernului (SGG) și numit „expert în evaluarea actelor normative”.

Cine este Nica „Bratosin”

Ciprian Nica s-a retras din viața publică în 2016, după ce a fost declarat colaborator al securității cu numele de cod „Bratosin”.

El nu a mai candidat pentru un nou mandat în decembrie 2016, deoarece ar fi trebuit să semneze o declarație pe propria răspundere că nu a colaborat cu fosta Securitate, lucru imposibil după decizia instanței.

În aceste condiții, unul dintre artizanii modificărilor nocive ale Codului penal din 2015, prieten vechi cu Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae, a fost „recuperat” 6 ani mai târziu de Marian Neacșu, fost secretar al Secretariatului General al Guvernului.

Citește și: Război în Israel. Ce consecințe are atacul masiv al Hamas

Informatorul Securității Nica „Bratosin”, numit pentru 4 ani

Printr-o decizie din octombrie 2022, Nicolae Ciprian Nica era numit membru în cadrul Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative, pentru un mandat de 4 ani.

Numirea s-a făcut în urma unei note a SGG care susținea că avea nevoie de „expertul” în legislație Nica, decizia fiind semnată de Marian Neacșu, fost secretar general al Guvernului.

În februarie 2023, pe notarul public Nica îl regăsim „expert jurist la Secretariatul General al Guvernului”. Funcția apare în declarația de avere depusă la 30 de zile de la numire.

O altă declarație, anuală, nu a mai fost depusă. Potrivit unor surse politice, Nica nu prea dă pe la serviciu.

El are un fiu, Nica Emanuel, tot notar și semnează din 2018 contractele dintre demnitari și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), fiind notarul preferat al RAAPPS.

Nu a recunoscut colaborarea

Acest lucru reiese și dintr-o notă de fundamantare a Guvernului din decembrie anul trecut, când un teren de 17.000 metri pătrați a fost trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi transmiterea lui din administrarea RAAPPS în administrarea Curţii de Conturi a României, care dorește să-și construiască un sediu nou pe B-dul Mircea Eliade nr. 113, adică malul lacului Floreasca.

Anterior, Regia vânduse la licitație o parcelă de 117 metri pătrați în zonă, act legalizat de fiul lui Ciprian Nica.

În aprilie 2014, fostul deputat PSD Ciprian Nica, care în prezent cochetează cu Pro-Romania, a fost declarat colaborator al Securității. Nu a recunoscut notele olografe transmise Securității, declarându-se surprins când i-au fost puse în față.

Mai mult, a susținut pur și simplu că altcineva a dat declarații în numele lui.

„Înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu îmi aparțin, astfel încât nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că în numele meu au fost date declarații la fosta Securitate”, a arătat în dosarul depus la Instanța Supremă.

A fost recrutat în 1976 și a primit numele de cod „Bratosin”.

Avere de nabab

În 2010, „Bratosin” a fost declarat doctor în științe juridice, apoi expert în apărare după ce a absolvit un colegiu de specialitate.

A obținut un loc influent în Comisia Juridică, de vicepreședinte, după care s-a apucat să avizeze proiecte de legi.

Din această postură a „îngropat” Legea Lustrației și s-a autopropus în Comisia de revizuire a Constituției.

Anul trecut, Ciprian Nica, 65 de ani, a câștigat împreună cu soția, tot notar public, 782.000 de lei, adică 156.000 de euro.

A mai încasat 192.000 de lei din chirii și 193.000 de lei în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Casei de Pensii a Notarilor Publici din România.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
2 COMENTARII
  1. Dacă Dracul l-ar întreba pe Dumnezeu:
    – Ce-ai de gând cu ăștia, Doamne?
    Dumnezeu i-ar răspunde sincer:
    – Măi, eu zic să-i iei tu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related