Infracțiunile financiare sunt pedepsite drastic în China, pentru că doar partidul trebuie să aibă bani

Infracțiunile financiare sunt pedepsite drastic în China, pentru că doar partidul trebuie să aibă bani, spune Marius Balo, românul care a stat 8 ani, în condiții extrem de grele, într-o închisoare chinezează.

Profesorul clujean a scris o carte despre experiența sa, un roman cu multe elemente din realitate. L-a numit „Păturica roz”, pentru că atât a primit când a fost băgat în arest: o bucățică de cârpă roz, care mirosea groaznic.

PRESShub a discutat cu Marius Balo despre cartea sa, despre greutățile prin care a trecut în închisoare și despre corupția din China. Dar și despre mirajul și despre riscurile unui stat dictatorial.

Cele mai importante declarații

În primii doi ani nu am reușit să vorbesc cu nimeni, nu am reușit să ies dintr-o cușcă de 12 metri pătrati.

Am dorit ca această carte să fie un avertisment pentru cei care se gândesc să călătorească în China, în legătură cu ceea ce înseamnă acest sistem comunist și cu riscurile la care ne expunem mergând acolo.

Acest dresaj are implicații mult mai profunde, pentru că se urmărește ca deținutul, în momentul în care va ajunge la tribunal și se va afla în fața judecătorului, să nu mai aibă puterea și dorința de a se apăra.

Era foarte ușor să ajungi în pragul nebuniei.

M-am îndepărtat de Dumnezeu după anii de studii, dar din moment ce m-am găsit în această situație m-am întors, dar nu pentru că mă aflam în postura fiului risipitor care și-a dat seama că a greșit. M-am întors pentru că nu mai aveam altă variantă. Aceasta era singura variantă, cealaltă fiind nebunia.

Bineînțeles, în momentul în care intram în cușca respectivă, nu mai eram un om. Eram un număr. Numărul meu era 140089 și eram strigat după ultimele trei cifre ale acelui număr, 089.

Este cel mai ușor să scapi de arest dacă reușești să plătești o mită polițiștilor (pentru că în această etapă cazul tău este la poliție) ca să îi îndupleci să renunțe la acuzații, să dea hotărârea de neîncepere a urmăririi penale.

Infracțiunile financiare se pedepsesc atât de drastic pentru că există mentalitatea potrivit căreia doar partidul trebuie să aibă bani.

---

PRESShub: De curând ai lansat cartea „Păturica roz”, la editura Litera, un volum în care povestești experiența celor 8 ani petrecuți în temnița comunistă chineză. Ce anume te-a determinat să scrii această carte?

Marius Balo: Au fost două motive principale pentru care m-am hotărât să fac acest demers. În primul rând, voiam să mă eliberez de toată tensiunea clădită în sufletul meu. Vă reamintesc că în primii doi ani nu am reușit să vorbesc cu nimeni, nu am reușit să ies dintr-o cușcă de 12 metri pătrati. Nu am reușit să sun, să contactez pe nimeni.

Am fost complet scos din lumea aceasta.

Apoi au venit anii de închisoare în care am fost înregimentat în sistemul de muncă forțată. Acolo a fost oarecum mai ușor, pentru că aveam acces la pix, aveam acces la cărți. Am reușit să-mi notez experiențele trăite.

În al doilea rând, am dorit ca această carte să fie un avertisment pentru societate, pentru cei care se gândesc să călătorească în China, să se stabilească acolo, un avertisment în legătură cu ceea ce înseamnă acest sistem comunist și cu riscurile la care ne expunem mergând acolo.

Ai ales o formulă ficțională pentru carte. E vorba de un roman documentar. Cât de bine se delimitează realitatea trăită de ficțiune în text?

În capitolele în care vorbesc despre temniță, care reprezintă jumătate din textul cărții, am încercat să îmi amintesc cât pot de bine, cu exactitate și în detaliu, experiențele trăite acolo.

În ceea ce privește celelalte capitole, în care am vorbit despre alte experiențe din viața mea, le-am folosit pentru a pondera tensiunea creată de lectura experienței din închisoare.

Aceste capitole servesc și pentru înțelegerea evoluției personajului. Cartea este în același timp și povestea unei călătorii spirituale, cu înfrângerile și cu victoriile inerente dintr-o astfel de călătorie.

Totusi, informațiile de factură juridică nu sunt ficționalizate, bănuiesc că acestea corespund întocmai cazului tău.

Exact. Toate capitolele care vorbesc despre temniță sunt experiențe pe care eu le-am trăit. Am încercat să fiu cât de fidel cu putință a ceea ce îmi aminteam. Am folosit și jurnalul pe care am reușit să îl țin acolo, încercând să redau trăirile respective.

Cartea are un început kafkian. Din confortul vieții de profesor în Beijing, te trezești pe cimentul rece și murdar al unei temnițe de 12 metri pătrați, îngrămădit lângă alte 11 trupuri de deținuți care dorm pe jos, acoperiți cu păturici roz, atât de murdare încât miros pestilențial.

Fiind ultimul venit în temniță, trebuie să dormi cu nasul chiar în dreptul găurii pentru nevoi. Observi că restul colegilor de temniță, de îndată ce se trezesc, au comportamente de animale dresate. Care crezi că este motivul pentru care în perioada arestului preventiv deținuții din închisorile comuniste chineze sunt reduși la o condiție animalică?

Este modul cel mai ușor de a-i ține sub control, în  momentul în care reușești să îi faci să se comporte așa cum dorești tu.

Însă, acest dresaj, să-i spunem, are implicații mult mai profunde pentru că se urmărește ca deținutul, în momentul în care va ajunge la tribunal și se va afla în fața judecătorului, să nu mai aibă puterea  și dorința  de a se apăra.

Adică, pur și simplu, el să ajungă la judecător și să își exprime regretul pentru fapta pentru care a fost acuzat. Nu contează dacă acel om a comis sau nu acea infracțiune.

Așadar, tot ceea ce se întâmplă în cușca respectivă este de așa natură gândit încât să îți slăbească puterea de a lupta, să îți slăbească voința și orice urmă de umanitate și de principii pe care le-ai avea, să fii doar o masă amorfă care, ajungând la judecător, să fie de acord cu acuzația și cu vedictul.

Citește și: Interviu cu profesorul român care a făcut 8 ani de închisoare în China: închis într-o cușcă de 16 metri pătrați, cu alți 12 indivizi (I)

Tu erai singurul străin în perioada detenției de acolo și nu cunoșteai limba chineză. Faptul că deținuții lăsau impresia unor animale dresate, era, bănuiesc, doar o percepție subiectivă. Ai avut parte de momente de umanitate din partea celorlalți deținuți în ceea ce te privește? Ai putut să te conectezi din punct de vedere uman cu ei?

Bineînțeles. Am întâlnit și străini acolo, dar foarte rar. Am întâlnit, spre exemplu, un om din Hong Kong, iar această persoană din Hong Kong la care fac referire și în roman fusese arestată și condamnată pe nedrept la 12 ani de închisoare pentru fraudă. În momentul în care eu l-am întâlnit își aștepta rezultatul la apel.

Ce făcea acest om?! În detenție, o dată la două săptămâni, se făceau cumpărături. Puteai să îți alegi niște lucruri, nu era o varietate foarte mare. 

Erau biscuiți, tăiței, coca-cola, cafea. Acest om comanda maximul de produse care se puteau comanda, iar atunci când ajungeau, le împărțea tuturor celor din cameră. Eu nu aveam bani în cont, nu puteam să îmi cumpăr acele produse, chiar dacă aș fi vrut, și am trăit cu cele primite de la el luni de zile.

În felul acesta am avut si eu câteva lucuri pe care să le folosesc. Nu era foarte mult, însă era dovada faptului că acea dezumanizare amintită nu funcționa întotdeauna. Am întâlnit și chinezi, care erau oameni foarte speciali, doar foarte puțini.

Majoritatea urmau aceste regulamente, ca într-un sistem de turmă.

În perioada arestului nu ai dreptul la muncă, iar timpul se scurge în temniță și cu orele de îndoctrinare politică. Deținuții erau așezați în rânduri pe niște plute și obligați să privească canalul 3 al CCTV în care se  preamăreau la nesfârșit realizările partidului comunist chinez.

Imaginile propagandistice se țineau lanț. Chiar în fața televizorului se afla gaura pentru nevoi.  Povestești că în timp ce restul deținuților priveau ecranul televizorului, vedeau implicit și fiecare deținut în parte care, lăsându-se pe vine, folosea gaura pentru nevoi de sub televizor.  În ce măsură te pot aduce asemenea acte de animalizare în pragul nebuniei?

Era foarte ușor să ajungi în pragul nebuniei.

Tot ceea ce se întâmpla în acea cușcă era foarte bine dozat și gândit de așa manieră încât să te aducă în punctul în care să renunți să te mai aperi, să renunți să încerci să îti demonstrezi nevinovăția, să renunți la absolut orice în așa fel încât ei să poată face tot ceea ce doreau cu tine. 

Pentru mine salvarea a venit prin prisma trecutului meu. Am absolvit Seminarul Teologic Ortodox de la Cluj și apoi Facultatea de Teologie. În total am studiat 8 ani de teologie.

M-am îndepărtat de Dumnezeu după anii de studii, dar din moment ce m-am găsit în această situație m-am întors, dar nu pentru că mă aflam în postura fiului risipitor care și-a dat seama că a greșit. M-am întors pentru că nu mai aveam altă variantă. Aceasta era singura variantă, cealaltă fiind nebunia.

Atunci mi-am zis: „Doamne, poartă-mi de grijă în locul acesta și fă cu mine cum dorești!”

În aceasta pelerină spirituală am reușit să îmi feresc sufletul și inima și simțurile și mintea de urâțenia acelui loc înfiorător, de experiențele pe care eram forțat să le am.

Bineînțeles, în momentul în care intram în cușca respectivă, nu mai eram un om. Eram un număr. Numărul meu era 140089 și eram strigat după ultimele trei cifre ale acelui număr, 089.

Relatezi că ai trăit o perioadă de teroare psihică cumplită, de la data la care ai fost arestat și aruncat în temniță, pană la data procesului pentru că nu știai ce se putea întampla cu tine. Nu ai văzut lumina soarelui pentru mai bine de 2 ani și nu ai putut lua legatura cu nimeni de acasă.

Deși perioada de arest ar fi trebuit să fie una scurtă, faci observația că în China această perioadă poate dura ani, sub pretextul strângerii de probe de către investigatori. În realitate, afirmi tu, perioada  arestului preventiv e lungă pentru că milițienii așteaptă mită.

Sentința e stabilită de milițieni, iar procesul e doar o înscenare. Nu există, de fapt, apărare, iar ca acuzat, tot ceea ce poți face este să ceri clemență judecătorului. Pe ce anume te bazezi când afirmi că deținuții aflați în arest preventiv puteau fi eliberați prin mituirea milițienilor? Sunt niște afirmații puternice.

Într-adevăr, sistemul este construit de așa natură încât pe măsură ce avansezi în timp în arest, șansele de eliberare să devină tot mai mici.

Pot fi identificate 3 perioade. Prima etapă este perioada celor 37 de zile, când ești dus în centrul pentru detenție, însă în mod formal nu ești încă arestat, ești „ținut” acolo, dacă poate exista un asemenea termen.

În această perioadă, soarta ta poate fi decisă în două feluri: poți să fii eliberat sau poți să fii arestat în mod formal.

Aceasta este perioada în care este cel mai ușor să scapi de arest dacă reușești să plătești o mită polițiștilor (pentru că în această etapă cazul tău este la poliție) ca să îi îndupleci să renunțe la acuzații, să dea hotărârea de neîncepere a urmăririi penale.

Ce dovezi ai că se întâmplă întocmai așa și că e vorba de mită?

Vorbești și auzi de asemenea cazuri de la oamenii care sunt întemnițați acolo. Auzi că au existat cazuri când după 37 de zile a venit gardianul, a deschis ușa și omul respectiv a fost eliberat.

Despre ce sume de bani este vorba?

Sunt niște sume enorme. Auzeam că sunt sume de ordinul a milioane de dolari.

Mita poate să urce până acolo. Bineînțeles, un om de rând nu are cum să plătească. Nici măcar nu poate să se gândească la asemenea sume. Aceste căi sunt accesibile doar persoanelor înstărite.

De ce se așteaptă 2 ani de zile? Ca să reușești să îți vinzi absolut tot ceea ce ai, proprietăți, apartamente, afaceri și să dai acești bani ca mită ca să fii eliberat sau ca să ți se reducă pedeapsa.

A doua etapă, după cele 37 de zile, când ești arestat, este faza de investigație a poliției care poate dura între 6 luni și 1 an, timp în care dosarul se află în continuare la poliție. După 1 an, dosarul este trimis la procuratură.

Când dosarul ajunge la procuratură, există iar posibilitatea de a fi eliberat dacă procuratura nu acceptă dosarul trimis de poliție. Dacă îl refuză de 3 ori, a treia oară ești automat eliberat.

Bineînțeles, ești eliberat dacă ai pe cineva care să îți refuze dosarul de trei ori.

A treia etapă (n.r) este cea în care dosarul ajunge la procuratura. Și aceasta poate dura între 6 luni și 1 an de zile, după care îți este înaintat cazul la judecătorie.

Judecătoria poate întoarce dosarul la procuratură de 3 ori. Dacă returnează dosarul și a treia oară, ești automat eliberat. Dacă dosarul tău este acceptat, atunci vei merge la tribunal.

Încă o dată, am aflat  unele informații, atât cât s-a putut, de la ceilalți deținuți din închisoare, pe altele le-am aflat ulterior, iar o parte din aceste informații le am de la avocatul care m-a reprezentat. Toată această mită în acest sistem se derulează prin avocat. Acesta e singurul rol al avocatului.

Ai avut un avocat din oficiu? 

Poți avea un avocat din oficiu sau îti poți plăti singur un avocat. Aveam vreo 10.000 de dolari strânși pentru că eram deja de 4 ani în China și i-am dat toți pe un avocat.

Nu mi-am dat seama că nu era deloc necesar acest avocat, pentru că noi gândim având mentalitatea vestică, crezând că acest avocat poate să ne ajute. El nu poate să facă absolut nimic, exceptând faptul important de a duce valiza cu bani de la tine înspre poliție sau înspre procuratură.

El este un intermediar, el duce și negociază această mită.

Avocatul ți-a spus direct că există posibilitatea aceasta de a scăpa de pedeapsă sau de a ți se reduce dacă ai o sumă de bani?

Da, bineînțeles. M-a întrebat de cât bani dispun și i-am spus că dispun de bani ca să îl plătesc pe el și atât. A înțeles omul că nu era cazul să se implice mai mult pentru mine. A mai venit la tribunal și asta a fost.

Acolo, în închisoare, am întâlnit oameni, chinezi bineînțeles, care erau milionari, miliardari în dolari. Oameni care supăraseră sistemul, iar asta era o posibilitatea de a se scoate din hăul în care fuseseră aruncați.

Când la 2 ani de la arestare, are loc procesul, potrivit celor povestite în carte,  aștepti verdictul într-o cușcă ce are pereții capitonați. În drumul spre tribunal, vezi negru, pentru că ți se pune o pungă pe cap, ai lanțuri la mâini și la picioare.

Anterior, la interogatorii, în fața ofițerilor, erai legat de un scaun de metal care semăna izbitor cu scaunul electric.

Te așteptai să fii eliberat, prejudiciul fiind de 80 de dolari,  dar verdictul este: 8 ani de închisoare. Urmează o altă perioadă de carantină și de instrucție  în care ți se cere să  îți faci  demascarea. Ce era aceasta demascare?

Erau trei documente diferite pe care trebuia să le semnezi în momentul în care ajungeai la închisoare. Ți se ofereau niște texte gata scrise, în limba engleză, pregătite. Tu trebuia doar să le copiezi și să le semnezi.

Primul  document se numea Repentance of Crime, adică căirea de infracțiunea pe care ai comis-o. Al doilea document se numea Acknowledgement of Crime, recunoașterea infracțiunii. Al treilea document era promisiunea de a nu mai greși.

Te prezentai, indicai infracțiunea de care ai fost acuzat, condamnarea și apoi începeai să îți ceri iertare față de partidul comunist, față de închisoare, față de poporul chinez, față de familie, față de toți oamenii păgubiți din cazul tău, cu promisiunea că te vei reforma, că vei fi un bun cetățean, un cetățean comunist care va iubi partidul, care se va îndrepta.

Textul respectiv părea foarte blajin, dar el trebuia repetat o dată pe lună, o dată la 6 luni, o dată la 1 an. Trebuia să acuzi omul vechi, să denunți toate relele pe care le-ai făcut și să promiți că vei deveni un om nou, care ascultă, se supune și va sluji  dorințelor partidului cu toate forțele lui.

Documentele aveau o valoare legală sau erau doar parte din procesul de îndoctrinare?

Documentul avea o valoare extraordinară pentru că doar în momentul în care acceptai să semnezi această demascare puteai fi primit ca întemnițat cu oarecare drepturi.

Au fost persoane care au refuzat să semneze, au refuzat să recunoască vina sau acuzația, iar aceste persoane erau privite ca niște leproși, fără nici un drept, cărora li se putea interzice absolut orice.

Nu puteau suna acasă, trimite scrisori, iar tot timpul era exercitată o imensă presiune asupra lor ca să semneze. Alți deținuți erau trimiși ca să încerce să îi convingă să semneze.

Singurul lucru care contează este ca tu să îți recunoști vina. Nu contează de ce anume ai fost acuzat, cine te-a acuzat, dovezile pentru că în viziunea lor partidul nu greșește niciodată, este infailibil.

În închisoarea din Shanghai, penitenciarul QingPu, brigada numărul 8 de muncă silnică pentru străini, ai întâlnit și oameni condamnați la moarte. 

În carte, faci observația că pedepsele pe viață sau condamnările la moarte, li se dădeau străinilor pentru  trafic de droguri sau pentru infracțiuni financiare, în timp ce pentru viol, ai întâlnit deținuți cu pedepse de 2 ani.

Pentru a-l împiedica pe condamnatul la moarte să se sinucida,  mâinile și picioarele lui sunt încătușate de brațele și picioarele altor doi deținuți, ceea ce îi blochează controlul asupra propriului corp. Putea rămâne și luni întregi așa.

Care crezi că este motivul pentru care un viol se pedepsește atât de ușor în China, în timp ce pentru infracțiuni financiare se dau pedepse atât de cumplite?

Din păcate, am descoperit și eu acest adevăr. China este o societate profund patriarhală. Pe de altă parte, partidul comunist nu poate accepta ca cineva să aibă bani.

Infracțiunile financiare se pedepsesc atât de drastic pentru că există mentalitatea potrivit căreia doar partidul trebuie să aibă bani.

Potrivit relatării tale, ai avut colegi de celulă oameni de afaceri cu dosare fabricate întrucât acumulaseră averi; dai exemplul unui cetățean iranian arestat alături de soția lui din cauza denunțului unui competitor. Ce s-a întâmplat cu persoana respectivă?

A fost arestat atât el cât și soția lui pentru că erau asociați în firma respectivă. Aceste „arestări în familie”, le-aș spune, nu sunt rare absolut deloc.

Prietenul meu, Peter Humphrey, a fost și el la fel întemnițat împreună cu soția lui. Femeile erau ținute la etajul 4, bărbații la etajele 2 și 3. Imaginiți-vă ce înseamnă să știi că soția ta se află la 4 metri distanță de tine și să nu poți să o vezi ani de zile. Acesta e unul dintre exemplele acestei nebunii care se întâmplă acolo.

Legat de faptul că era familia arestată, tu menționezi în carte și de copii. Auzi la un moment dat un suspin de copil..

Într-adevăr, la parter erau ținuți copiii, care nu împliniseră încă 18 ani, în exact același fel de cuști în care eram noi ținuți. Unii dintre ei erau copiii celor care fuseseră acuzați.

Pentru a-i determina să își recunoască vina, li se aduceau copiii.

Câteodată soția, chiar părinții erau arestați, duși în detenție și ținuți acolo până când persoana respectivă se hotăra să își recunoască această vină.

E vorba de o mentalitate tipic chineză. Se consideră că și familia este responsabilă și trebuie să plătească pentru persoana respectivă.

La fel, dacă o persoană într-o firmă face o nelegiuire, toate persoanele anagajate în firma respectivă trebuie să plătească. Așa s-a întâmplat și în cazul meu. Indifierent dacă ai știut sau nu, dacă faci parte din familia sau din firma respectivă, trebuie să plătești.

Ei atunci când vin să aresteze pe cineva, arestează pe toată lumea din acea firmă, nu contează că ești bucătarul sau persoana care face curățenie.

Toți trebuie să sufere. Unii sunt eliberați mai devreme, alții mai târziu, dar toată lumea trebuie să plătească.

Citește și: Consulatul României către românul închis 8 ani în China: „Noi nu putem să te ajutăm cu nimic!” (II)

În momentul în care ai fost eliberat, ți s-a pus în vedere faptul că nu trebuie să povestești nimănui ceea ce ți s-a întâmplat acolo sau nu a existat niciun angajament pe care să îl fi făcut în acest sens?

Foarte bună întrebarea. Este o întrebare pe care nu mi-a mai pus-o nimeni până acum. Exact așa s-a întâmplat, am fost condus, după ce am fost dezbrăcat și verificat, înspre poarta de ieșire.

Pe acest traseu, erau doi gardieni cu mine, unul dintre ei era liderul brigăzii numărul 8 pentru străini.

Și ei mi-au spus în termeni foarte clari că nu am voie să vrobesc despre ceea ce se întâmplase acolo, că nu voie să spun nimănui absolut nimic și că nu am voie să comunic cu ceilalți dețiunți care au fost eliberați.

Bineînțeles că mi s-au spus aceste lucuri, însă mă bucur că nu le-am urmat ordinele.

Ba mai mult, din câte am înțeles, împreună cu jurnalistul britanic Peter Humphrey, un jurnalist Reuters închis la rândul lui în același penitenciar, dar într-o perioadă diferită, ați creat un grup de suport pentru deținuții din Qingpu. Concret, ce presupune acest grup de suport pentru  acei deținuți?

Este foarte important ca atunci când ieși în lume (iar unii dintre ei au fost ținuți acolo câte 10, 15, 20 de ani) să poți să comunici cu cineva care a suferit în condiții oarecum similare. Acest grup a fost creat de Peter Humphrey, care a intrat în legatură cu zeci și zeci de oameni.

I-a intervievat pe acești foști deținuți care au povestit despre experiența avută în acel loc. Peter încearcă atât cât se poate să îi ajute.

Acestor oameni le este este foarte greu să se reintegreze după atâția ani petrecuți acolo. Le este foarte greu să își găsească un loc de muncă, să se reobișnuiască cu o lume care a trecut practic pe lângă ei.

Este vorba de un suport psihologic și sufletesc pe care deținuții îl oferă unii altora, însă există și un suport material, se oferă mici sume de bani sau alte forme de ajutor pentru a-i încuraja pe acești oameni să meargă înainte.

Este foarte greu să te readaptezi, însă  nu există niciun fel de altă variantă și, știind că există un om lângă tine care a trecut și el prin experiențe similare, căruia i-a fost și lui greu să își revină, îți dă un imbold că poți să reușești și tu.

Tu ai ales să ieși public cu povestea ta. Ai apărut într-un film documentar realizat de canalul francez ARTE. Crezi că expunerea mediatică a experienței tale ar putea duce la remedierea abuzurilor care se petrec în sistemul carceral chinez?

Este foarte greu de spus cât anume se va remedia. Ceea ce pot spune cu siguranță este că toate aceste mărturii sunt extrem de importante pentru că denunță falsitățile ce țin de  imaginea pe care partidul comunist chinez încearcă să o proiecteze în lume, o imagine civilizată, de stat care respectă drepturile omului.

Falsități predicate pe cale oficială de către partidul comunist. E vorba de mărturiile unor oameni de naționalități diverse, europeni,  americani, africani, sud-americani etc, dar care au povești similare, deși au suferit în alte închisori sau orașe.

Sistemul este în mare parte la fel și chiar mai dur în unele provincii. Mă refer aici la cazul Alinei Apostol, românca întemnițată în Fujian, o provincie mai greu accesibilă, unde regimul de detenție este mult mai dur decât în cazul închisorii Qingpu în care am fost eu.

Încă o dată, aceste mărturii sunt foarte importante, mai ales că nu sunt foarte multe. Puțini dintre cei eliberați au dorința de a-și face publică povestea din câteva motive foarte simple, oamenii vor pur și simplu să uite , nu vor să se mai gândească la acele experiențe.

Unii sunt temători, se gândesc că vor exista consecințe dacă vor vorbi. Alții au avut acuzații foarte grele, de viol sau de trafic de droguri, și le este foarte greu să iasă public și să vorbească pentru că opinia publică cataloghează persoana pornind de la acuzația avută, fără a asculta povestea.

Povestea ta a ajuns și în Parlamentul European. Ai vorbit în fața oficialităților din Parlament. Cum ai ajuns acolo și care a fost impactul mărturiei tale?

Au fost două astfel de întâlniri. Cu ajutorul lui Peter Humphrey am ajuns în Parlamentul Britanic și în Parlamentul European.

În Parlamentul European am fost inviatat să vorbesc despre experiența prin care am trecut în China deoarece s-a pregătit un pachet de legi care urmărește să interzică importul de poduse care se suspectează că ar fi fost făcute cu muncă forțată.

Am asistat la votarea primei părți a acestei legi în luna iunie, urmând ca în luna decembrie să fie votată cea de-a doua parte.

În Parlamentul Britanic am fost audiat de Comisia pentru Drepturile Omului a Partidului Conservator.

Citește și: Clujeanul întemnițat pe nedrept în China și-a spus povestea în Parlamentul European și cel britanic. Nimeni nu l-a invitat în Parlamentul României

Am stat o săptămână la Londra timp în care cu Peter Humphrey am vorbit despre experiența noastră, am dat interviuri, am discutat cu oameni din guvern, cu activiști pentru drepturile omului, cu oameni care pot să influențeze opinia publică. Răspunsul a fost încurajator, suntem așteptați iar, în primăvara anului viitor, să continuăm activitatea avută la Londra în parlament și în celelate instituții ale Guvernului Britanic.

Mă bucur că există interes pentru această temă. Există interes  în România, unde am oferit multe interviuri și există interes peste tot în Europa în legătură cu această latură întunecată a sistemului comunist din China, despre care nu se știe foarte multe, însă noi, românii, suntem familiari cu ea pentru că și societatea românească a avut de îndurat 40 de ani de comunism, iar între cele două sisteme există foarte multe similarități.

Spuneai despre legea care urmărește să interzică importul de produse din țări suspectate că folosesc munca forțată. În luna decembrie a acestui an urmează să fie votată a doua parte. Poți da mai multe detalii despre această lege? Care sunt șansele ca această lege să fie implementată?

Așa cum spuneam este vorba de o lege în două părți prin care se urmărește ca produsele suspectate că au fost făcute cu muncă forțată să nu poată fi importate în Uniunea Europeană.

Este foarte greu să dovedești această complicitate a multinaționalelor la faptul că aplează la munca forțată din închisori. Multinaționalele, oricare dintre marile firme pe care noi le găsim atunci când mergem la mall, firme de îmbrăcăminte, de cosmetice etc, subcontractează  o firmă chinezească pentru o mare din munca de care au nevoie în confecționarea produselor lor.

Această firmă, respectabilă, chinezească, subcontractează la rândul ei o altă firmă chinezească, mai mică, care să se ocupe de anumite aspecte ale comenzii multinaționale.

Firmă mai mică, a patra la mână, subcontractează o altă firmă care să se ocupe de o părticică din această comandă. La mâna a treia și la mâna a patra ajung aceste firme să aducă produsele respective în închisoare ca ele să fie confecționate acolo de sclavii în închisoare.

Aceștia lucrează absolut gratuit, lor nu trebuie să li se plătească salariul, asigurare, trebuie doar să li se dea o bucată de orez în fiecare zi ca să nu moară de foame.  

Tu ai lucrat pentru aceste branduri în programul de muncă forțată. Greșesc?

Da. Noi străinii eram toți ținuți într-o clădire. Nu mergeam la fabrici. Imaginați-vă că acest complex penitenciar era compus în majoritate din fabrici. Dormitoarele și clădirile administrative ocupau doar o mică parte din suprafața închisorii, restul erau fabrici.

În fiecare dimineață, deținuții  (chinezi, n.r) se încolonau, jurau credință partidului și liderului superm, iar apoi mergeau înspre fabrici. Se întorceau seara. Nu conta dacă ești bătrân sau bolnav sau pe moarte sau infirm. Toată lumea era obligată să meargă la fabrici. Erau mii și mii de oameni care participau la această operațiune.

Nu pot descrie ce se întâmpla în fabrici pentru că noi ca străini nu am avut o experiență directă. Nouă ni se aduceau produsele în clădirea noastră.

Veneau în fiecare zi aceste produse, le ansamblam, iar apoi ele erau trimise în altă parte. Aceasta a fost experiența mea cu munca forțată care este un fenomen foarte bine cunoscut, mai ales de către aceste multinaționale, care continuă să apeleze la ea.

Jurnalistul Peter Humphrey spunea despre cartea ta că ar trebui citită de fiecare român înainte de a pune piciorul în China. Ce părere ai despre această afirmație?

Cred că este important ca ea să fie citită nu doar de persoane care se gândesc să calătorească în China, ci și de persoane care se gândesc să facă afaceri cu firme chinezești și totodată de persoane care consideră sistemul chinezesc un sistem superior, pe care ar trebui să îl admirăm.

Foarte des am întâlnit acest fel de gândire al unor oameni, nostalgici poate după perioada comunistă, care exprimă admirația pentru sistemul chinezesc, pentru sistemul penitenciar de acolo, pentru modul în care oamenii aceia sunt guvernați.

E important să înțelegem, prinvind inclusiv la societatea noastră și la experiența de la noi, cât de nociv a fost sistemul comunist și cât de mult am avut de suferit de pe urma acelei îndoctrinări.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!