Îngrijirea pielii este importantă în sezonul rece, când pielea poate fi expusă la diferite probleme din cauza condițiilor meteorologice reci și uscate.
Cele mai commune sunt uscarea pielii, eczemele, buzele crăpate, roșeața și iritațiile, mâinile uscate și crăpate, lipsa hidratării și chiar expunerea la soare (zăpada poate reflecta razele UV, crescând riscul de arsuri solare).
Dr. Amalia Anghel este medic primar Dermatovenerologie & Estetică în cadrul Skinmed Clinic, Centrul de Excelență în Dermatologie București.
Metode potrivite de a ne proteja pielea iarna
Uscăciunea pielii poate varia de la forme ușoare cu piele ternă, deshidratată și senzație neplăcută de piele strânsă, care ține, până la forme severe cu piele fisurată, descuamată, înroșită (eczema) și senzația de mâncărime (prurit).
Disponibil în doar câteva clinici de specialitate printre care și Skinmed Clinic, acest sistem stă la baza recomandărilor făcute de către medicii dermatologi.
„Cea mai avansată metodă, din punct de vedere tehnologic, pentru depistarea tenului cu probleme cauzate de frigul de afară este FotoFinder Adonia. Acesta este un sistem care combină documentarea profesională pentru tratament cu un instrument sofisticat de scanare a tenului.
Practic, el conține o cameră foto, controlată de software, care îi ajuta pe medici să facă mai multe fotografii faciale rapid și ușor. Adonia vizualizează porii, petele pigmentare inclusiv arsurile, ridurile, roșeața și leziunile vasculare precum și uniformitatea pielii.
Rezultatele obținute sunt comparate cu cele ale unor persoane de aceeași vârstă, gen și cu același tip de piele”, explică Dr. Amalia Anghel.
Citește și: Corectarea cearcănelor fără bisturiu
Prevenția, prima recomandare în acest anotimp!
Așa cum se știe, e mai ușor să prevenim decât să tratăm. Dr. Amalia Anghel: „Atunci când vorbim despre prevenția specifică sezonului rece, ne gândim automat la evitarea dușurilor/băilor cu apă fierbinte, deoarece apa fierbinte îndepărtează filmul lipidic, hidratant al pielii.
De asemenea, e bine să ne obișnuim să folosim mănuși, eșarfe/fulare, șosete groase din fibre naturale care acoperă și ne protejează de frig. Sistemele de încălzire din interioare usucă aerul grăbind pierderea apei din piele, deci putem folosi umidificator în case, mai ales în dormitorul unde dormim, pentru a reface umiditatea din aer și pentru a preveni uscarea pielii.
În goana noastră după confortul termic, e bine să evităm materiale iritative (lâna) și substanțe chimice iritative (detergenți puternici, parfumați sau care conțin substanțe antibacteriene) pentru că pot accentua uscarea pielii mai ales la persoane cu dermatită atopică, dermatită xerotică, psoriazis.
Iarna le putem înlocui cu detergenți și produse casnice mai blânde, concepute pentru pielea sensibilă.”
Citește și: Cum să remediezi problemele televizorului cu imaginea și sunetul
Să nu uităm esențialul, hidratarea!
Mulți dintre noi avem tendința de a consuma mai puțină apă iarna, uitand că pielea are nevoie de apă și din interior.
„Hidratarea pielii înseamnă și tratarea ei, aceasta fiind cea mai bună metodă de a preveni uscarea ei. Pentru aceasta, alegeți cu atenție produse foarte hidratante, de tip ulei în apă (balsam, cremă) și aplicați produsele de hidratare imediat după spălare, pe pielea umedă, pentru a reține cât mai mult din apa în piele.
De asemenea, aplicați produsele de hidratare înainte de culcare pe zonele foarte uscate (mâini, picioare), folosind eventual mănuși și șosete speciale pentru a menține hidratarea.
Alegeți produse speciale pentru zonele foarte uscate, create să corespundă necesităților acestor zone: crema de mâini, crema de picioare, produse de hidratare pentru buze. Folosiți spray de hidratare pentru față de fiecare dată când simțiți nevoia pe parcursul zilei.”, adaugă specialistul de la Skinmed Clinic.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!