„O pereche foarte bună de cizme din piele costau cincizeci de dolari. Dar o pereche accesibilă de cizme, care erau cam OK pentru un sezon sau două și care se găureau ca naiba când ceda cartonul, costau aproximativ zece dolari.[..] Dar chestia a fost că cizmele bune durau ani și ani. Un om care își putea permite cincizeci de dolari avea o pereche de cizme care să-i păstreze picioarele uscate peste zece ani, în timp ce săracul care nu-și putea permite decât cizme ieftine ar fi cheltuit o sută de dolari pe cizme în același timp și ar mai avea și picioarele ude mereu.” (Terry Pratchett, Men at arms: The Play).
Ce este ciclul sărăciei? Este România o ţară bogată, dar victimă a unei situații temporare din care ne vom reveni cu siguranță? Sau suntem într-o capcană a dezvoltării, într-un permanent ciclu al sărăciei din care nu vom ieși decât – poate – accidental, după mai multe generații? Ne cumpărăm cizme ieftine, care ne costă de fapt mai mult pe termen lung, și suntem mereu cu picioarele ude. Luăm cizme ca vecinul, imităm ce merge prin alte părţi, fără să ne gândim pe termen lung. Măsurile populiste, aruncate în mass media de toate partidele, sunt bune pentru alegeri… Politicienii ne arată mereu o pereche nouă de cizme, la modă și cu catarama strălucitoare. Dar realitatea este dură ca un drum roman de piatră – cizmele de carton nu ajung foarte departe, indiferent de cât de la modă sunt sau de cât de tare le strălucesc cataramele.
Cum crește economia unei țări? Cum scăpăm din categoria țărilor sărace?
Economia poate crește prin creșterea populației – vezi și motivele Germaniei și Franței de a-și deschide porțile în fața imigrației. România nu e foarte prietenoasă cu imigranții, în ciuda faptului că am început să vedem mici grupuri de indieni, nepalezi, vietnamezi, lucrând deja în domenii precum construcțiile sau agricultura. Dar, în general, populația se micșorează nu doar datorită unei natalități mici (o familie face, în medie, 1.7 copii – peste media Europeana, dar insuficient pentru menținerea demografică), ci și datorita emigrării. Pe această direcție, din păcate, nu putem face prea multe întrucât, chiar dacă am crește natalitatea, datorită sărăciei și lipsei oportunităților, emigrația ar continua să se desfăşoare și ne-am irosi resursele doar pentru a oferi forță de muncă ieftină altor țări.
Soluția noastră este inovația. Aceasta impactează economia în multiple feluri: productivitate, competitivitate, sisteme financiare, dezvoltare, locuri de muncă. Cel mai important aspect este însă creșterea productivității – poate singura șansă a României de a rupe cercul vicios. Pe scurt, pe măsură ce noi idei sunt dezvoltate și aplicate, mai multe bunuri și servicii sunt produse cu același efort, stimulând deci profitabilitatea afacerilor și creșterea salariilor. Se creează un efect al bulgărelui de zăpadă în economie: mai multe afaceri implică mai multă investiție, mai multe locuri de munca implică venituri mai mari, deci un consum mai mare care, la rândul lui, duce la dezvoltarea afacerilor, ceea ce are ca rezultat mai multe investiții în inovație.
Iată cum arată venitul național brut per capita al României, comparat cu venitul campionilor inovației (figura 1). Să remarcam întâi că majoritatea acestor campioni și-au dublat sau triplat venitul brut/cap de locuitor în ultimii 30 de ani, în timp ce noi nu suntem încă nici la punctul în care erau țările vestice acum 30 de ani. Este notabil și că, din 2007 până în prezent, creșterea venitului pe cap de locuitor în România a fost nesemnificativă, în timp ce în țările care au beneficiat de puternice resurse inovatoare, aceasta a crescut abrupt.
Universitatea Cornell, INSEAD și Organizația Națiunilor Unite co-publică un index foarte util pentru noi. Pe scurt, recunoscând că inovația este un factor major care duce la dezvoltare economică, aceste organizații calculează un Index al Inovației Globale (GII – Global Innovation Index), ordonând și analizând aproximativ 131 de economii din întreaga lume.
Unde suntem deci la acest capitol, salvator poate pentru noi? Din păcate, România este în poziția 31 din cele 39 de economii europene incluse în studiu, sub linia așteptărilor. Iată cizmele noastre de carton, iată ce trebuie să schimbam. Depășiți clar chiar și de vecinii noștri Bulgaria, Ungaria și Polonia.
Deci, unde avem de lucru?
Capital Uman și Cercetare
1. Cheltuieli cu educația – poziția 98/131
2. Fonduri guvernamentale per elev – poziția 77/131
Nu e nicio surpriză faptul că avem încă probleme serioase ca țară la capitolul uman – suntem pe locul 98 din cele 131 de țări studiate la cheltuieli cu educația și pe locul 77 în privința fondurilor guvernamentale alocate per elev. Mai mult, emigrația oamenilor educați și a cercetătorilor e un fenomen care ar trebui să ne sperie, dar care la noi se înscrie în normalitate. Investiția în educație e o investiție pe termen lung, și politicienii nostrii știu doar povești pe termen scurt.
Sofisticarea Pieței de Capital
1. Credite domestice pentru sectorul privat – poziția 102/131
2. Împrumuturi micro/GDP – poziția 72/131
3. Capital de risc (Venture Capital)/GDP – poziția 71/131
4. Intensitatea concurenței locale – poziția 94/131
Mai puțin discutată, sofisticarea pieței de capital joaca însă un rol poate la fel de important ca și investiția în educație. Sectorul privat romanesc nu beneficiează – din păcate – de susținerea investitorilor privați romani. Lipsesc creditele, achiziția de certificate de depozit, creditările comerciale. Acordarea de credite oamenilor cu idei inovative nu e la fel de interesantă ca fotbalul și mogulii noştri sunt mai des în lumina reflectoarelor pentru fotbal decât pentru inovație. Suntem, din păcate, codași la acest capitol comparativ cu țările studiate. Situația este inadecvată și la capitolul micro-credite, unde suntem în a doua jumătate a țărilor incluse în analiză. Capitalul de risc (venture capital) ocolește România, lăsând inovatorii să bată la ușile europene sau americane.
Sofisticarea Afacerilor
1. Legături de inovație – poziția 106/131
2. Statusul dezvoltării clusterelor – poziția 103/131
3. Joint ventures – alianțe strategice – poziția 94/131
4. Intensitatea concurenței locale – poziția 94/131
Analiza GII scoate la lumină probleme mai rar discutate și mai puțin înțelese în ceea ce privește sofisticarea afacerilor, lipsa legăturilor și a networking-ului de inovație. La noi lipsesc conexiunile între creatori, colaborările intre inovatorii din universități sau firme private – suntem codași în poziția 106/131. Nu dăm suficientă atenție dezvoltării clusterelor – concentrare geografică de firme, producători sau instituții specializate în anumite industrii sau competențe – capitol la care suntem în poziția 103/131. Nu creăm alianțe strategice, locale și internaționale care să duca la creșterea productivității și a inovației – nu importăm suficiente idei. Concurența locală, și ea un driver important când vine vorba de inovație, este, din păcate, încă subdezvoltată.
Concluzie
Vedem, cum am spus mai sus, că nu sunt decât două soluții pentru creșterea economică:
- creșterea populației – din păcate greu de implementat în condiţii de natalitate mică și emigrație crescută;
- creșterea productivității prin inovație.
Deși suntem o națiune care excelează la capitolul creativitate, majoritatea ideilor inovatoare se sting la noi în fașă din lipsa fondurilor (credite, micro-credite, capital de risc). Antreprenorii noștri creează de cele mai multe ori în izolare, pentru că lipsește un network social de inovație, lipsesc clusterii care să dea efervescența cercetării inovative și se fac puține alianțe strategice care să aducă în țară cercetare și noutăți de ultimă oră în domeniul industriei sau al afacerilor. Capitalul uman capabil să producă inovația se scurge în afară, de multe ori cu discountul specific Europei de Est; baza de dezvoltare a capitalului uman pentru inovație este afectată substanțial de lipsa investiției în educație. E imperativ pentru țara noastră să găsească și să fructifice ideile inovatoare. Procese de screening și mecanisme sociale și de business trebuiesc dezvoltate pentru a duce aceste idei de la concept la comercializare. E nevoie ardentă de intervenția guvernului, prin granturi şi programe care să susțină inovațiile cu risc crescut, dar cu puternic potențial de afaceri.
