Sunteţi interesaţi de modul în care inovaţiile pot ajuta măsurile de combatere a schimbărilor climatice? Cum poate beneficia România de pe urma măsurilor europene de susţinere a inovaţiilor verzi, dar şi antreprenorii şi cetăţenii? Conferinţa online „Împreună în UE – Fit for 55” și-a propus să aducă în atenţia publicului rolul şi importanţa finanţărilor tehnologiilor şi soluţiilor inovatoare pentru implementarea pachetului legislativ “Pregătiţi pentru 55”. Participarea este gratuită.
Joi, 9 decembrie, începând cu ora 11:00, Biroul de Legătură al Parlamentului European în România organizează conferinţa online: Investiţiile în inovaţii, rampa de lansare a acţiunilor climatice europene.
Evenimentul aduce în fața publicului un dialog cu membri ai Parlamentului European, autorităţi locale, reprezentanţi ai societăţii civile, experţi, mediul de afaceri şi publicul larg. Tema dialogului se concentrează pe modul în care măsurile şi programele europene destinate susţinerii investiţiilor în tehnologii şi soluţii inovatoare vor ajuta industriile europene să realizeze transformarea fără precedent setată prin pachetul legislativ „Pregătiţi pentru 55”, în toate sectoarele economiei, astfel încât UE să atingă obiectivele ambiţioase de neutralitate climatică până în 2050.
Invitați:
Marian-Jean MARINESCU, Membru al Parlamentului European (PPE)
Nicolae ŞTEFĂNUŢĂ, Membru al Parlamentului European (RE)
Moderatoare: Bianca TOMA, director de programe Centrul Român pentru Politici Europene
Ce veţi putea afla în cadrul acestei conferinţe
Evenimentul îşi doreşte să aducă în atenţia publicului rolul şi importanţa finanţărilor tehnologiilor şi soluţiilor inovatoare pentru implementarea pachetului legislativ “Pregătiţi pentru 55”.
În acelaşi timp, conferinţa va analiza modul în care investiţiile în parteneriatele public-privat ar putea fi cheia de accelerare a procesului de atingere a neutralităţii climatice şi a implementării unei tranziţii echitabile, dar şi cum pot acestea să încurajeze inovaţia.
Vor fi abordate oportunităţile pentru România şi soluţii pentru crearea unui mediu prietenos pentru inovare care să ajute la implementarea pachetului „Pregătiţi pentru 55” şi să susţină tranziţia la economia verde prin programele şi mecanismele puse la dispoziţie de UE.
Cei care doresc să participe online şi să adreseze întrebări vorbitorilor se pot înscrie până în data de 8 decembrie.
Locurile sunt limitate, iar participarea va putea fi posibilă în ordinea primirii înscrierilor. Înregistrarea se poate face doar dând click pe butonul de Go To Link sau urmând link-ul https://impreuna-in.eu/…/impreuna-in-ue-fit…/register
La finalul perioadei de înscrieri, participanții vor primi pe email link-ul de Zoom pentru a accesa conferinţa online.
Seria de conferinţe Împreună în UE, pe tema Pactului Verde European, își propune să aducă în atenția autorităţilor, organizațiilor civice, jurnaliștilor și publicului larg rolul şi importanţa măsurilor prin care Uniunea Europeană susţine combaterea schimbărilor climatice. Campania instituțională #ImpreunaInUE are ca obiectiv promovarea valorilor europene şi informarea cetăţenilor cu privire la beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană, cât şi încurajarea implicării civice.
Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook şi pe contul de YouTube ale Biroului Parlamentului European în România:
https://www.facebook.com/EPIO.Romania şi
https://www.youtube.com/EPLORomania
Citește și: Întrebări și răspunsuri despre noua variantă Omicron (presshub.ro)