Inspectorul șef al ISCTR Cluj, Bogdan Durlea, a fost reținut de procurorii DNA. Potrtivit unor surse judiciare, este acuzat de luare de mită și divulgare de date nedestinate publicității.
Bogdan Durlea a fost reținut după ce anchetatorii au făcut 22 de percheziții la tot atâtea locuințe și sedii de firme.
La începutul anului 2021, Durlea era numit șef al ISCTR, funcție în care a stat câteva luni. În prezent, el răspunde de Inspectoratul Teritorial Nr. 4 – care are în componență judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.
Averea lui Durlea
Durlea deține trei apartamente, dintre care două donate și două case de locuit în Borșa, Maramureș.
Anul trecut, a încasat un salariu de 72.000 de lei de la ISCTR Cluj.
Soția sa, Fonta Durlea Gabriela Veronica, comisar regional pentru protecția consumatorului pe regiunea nord vest a avut un salariu de 53.000 de lei.
La acesta se adaugă dividendele pe anul trecut de la firma Easy Credit 4 all IFN SA, DE 663.000 de lei.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!