Grefierii solicită Direcţiilor de Sănătate Publică din întreaga ţară testarea tuturor angajaţilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, în condiţiile în care „instanţele şi parchetele din România au devenit adevărate focare de răspândire a noului coronavirus”, iar angajatorii nu au reuşit să identifice riscurile şi să întreprindă măsurile necesare pentru supravegherea şi atenuarea acestor riscuri.
„Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, afiliat la Federaţia Publisind, a dovedit public faptul ca instanţele şi parchetele din România au devenit adevărate focare de răspândire a noului coronavirus, iar pe măsură ce salariaţii continuă să se prezinte la locul de muncă, factorii decidenţi nu reuşesc să identifice resursele necesare pentru implementarea măsurilor adecvate de protecţie împotriva răspândirii virusului.
În plus, este de notorietate că activitatea din instanţe şi parchete este bazată preponderent pe interacţiunea fizică cu justiţiabilii şi alţi participanţi la înfăptuirea actului de justiţie, iar activitatea propriu-zisă implică în cele mai multe cazuri prezenţa fizică a personalului la serviciu.
Tragem, din nou, un semnal de alarmă şi reclamăm faptul că unele sectoare, precum arhive şi registraturi şi cele în care salariaţii sunt în contact direct cu publicul, cum este cazul şedinţelor de judecată, necesită măsuri de control şi prevenire, mai riguroase decât alte sectoare.
Cu toate acestea, angajatorii nu au reuşit să identifice riscurile şi să întreprindă măsurile necesare pentru supravegherea şi atenuarea acestor riscuri”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD).
Focare în mai multe orașe, inclusiv la Cluj-Napoca
Având în vedere creşterea alarmantă de cazuri Covid-19 în rândul salariaţilor din instanţe şi parchete, media de vârstă şi bolile profesionale de care suferă grefierii, care îi plasează în grupa vulnerabilă de risc, sindicaliştii solicită public Direcţiile de Sănătate Publică din întreaga ţară testarea tuturor angajaţilor din cadrul autorităţii judecătoreşti.