Ce este înstrăinarea părintească? În literatura de specialitate și în practica judiciară acest concept a fost definit ca reprezentând situația în care un părinte, sau altă persoană la care se află copilul, încearcă fără un motiv temeinic obstrucționarea, limitarea/restrângerea legăturii copilului cu celălalt părinte, mai ales în contextul existenței un litigiu pe rolul instanțelor de judecată, unde urmează să fie stabilit domiciliul copilului.
În practică s-a reținut faptul că înstrăinarea părintească se poate reține în următoarele situații, pe care le prezentăm exemplificativ:
- Când părintele/altă persoană la care se află copilul încurajează doar formal păstrarea legăturii cu celălalt părinte, în scopul constituirii unui probatoriu pentru instanță, fără a încerca efectiv o apropiere;
- Când folosește la adresa celuilalt părinte un comportament nepotrivit în prezența copilului sau relatează anumite situații ce țin mai mult de motivele de divorț, fiind conștient de impactul acestor acțiuni asupra copilului;
- Când refuză în mod repetat respectarea programului de legături personale, fără a exista un motiv temeinic.
Orice refuz al copilului de a interacționa cu celălalt părinte poate reprezenta înstrăinare părintească?
Nu, în continuare revine instanței de judecată responsabilitatea de a analiza de la un caz la altul dacă există motive care să justifice refuzul copilului: forme de abuz, comportament nepotrivit, dezinteres din partea persoanei care reclamă înstrăinarea părintească, consum de alcool/substanțe psihoactive care să pună în pericol normala dezvoltare a copilului.
Deși sunt multe situații în practică în care este incidentă întrăinarea părintească, nu trebuie să ducem în derizoriu această instituție și să aglomerăm instanțele de judecată cu o serie de acțiuni pentru constatarea înstrăinării părintești fără a exista dovezi concrete, sau un refuz repatat, fiind necesar a încerca înainte o apropiere față de copil în alte modalități mai blânde, de exemplu propunând includerea într-un program de consiliere psihologică pentru a înțelege motivul refuzului copilului și dacă este unul indus, justificat, sau este o reacție a minorului cu privire la destrămarea familiei.
Mai mult, un caz izolat în care nu s-a putut prezenta copilul la programul de vizită din motive justificative (de ex: probleme de sănătate, activități școlare) nu trebuie să fie folosit pentru a-l șicana pe celalalt părinte.
Despre întrăinare parintească putem discuta în momentul în care este incident un refuz nejustificat, ce are un caracter repetat al minorului, iar celălalt părinte cu contribuie în mod activ în păstrarea unor legături firești.
Ce sancțiuni se pot aplica în ipoteza constatării înstrăinării părintești?
Printre principalele măsuri ce se pot adopta amintim: stabilirea domiciliului copilului la părintele înstrăinat, stabilirea unui domiciliu alternativ, în ipoteza în care și domiciliile părinților sunt apropiate, obligarea părintelui înstrăinător de a duce și aduce copilul la programul de vizită, stabilirea unui program de legături personale mai extins.
Pentru soluționarea unui astfel de dosar se impune administrarea unui probatoriu amplu (martori, interogatorii), inclusiv efectuarea unor expertize, ce implică mult tip de așteptare, motiv pentru care nu am găsit soluții definitive pronunțate în acest sens încă.
Reglementarea acestei instituții a stârnit o serie de reacții, atât în rândul justițiabililor, cât și în rândul profesioniștilor dreptului și instituțiilor care trebuie să sprijine instanțele în vederea identificării situațiilor de înstrăinare părintească, urmând ca nici în prezent, la aproape un an de la adoptarea acestei modificări lucrurile să nu fie atât de clare pe cât ne așteptam.
Din cadrul interacțiunilor cu alte autorități care trebuie să sprijine instanțele de judecată în identificarea unor astfel de situații, am constatat faptul că în continuare se așteaptă ca întreaga muncă să fie făcută de către instanțe, deși rolul acestora este de a ajuta la protejarea interesului superior al copiilor și de a ghida părinții către o cale de comunicare, nu a îngreuna mai mult acest proces.
Personal, cred că se impune o analiză amănunțită a probatoriului pentru a se putea discuta despre incidența înstrăinării părintești și aplucarea unor sacțiuni, fiind necesară preîntâmpina abuzul de drept, astfel cum se întâmplă în multe astfel de situații, în care orgoliile ajung să prevaleze asupra intereselor copiilor.
A ajutat mai mult protejarea interesului superior al copilului această modificare legislativă?
Cred că este prematur să ne pronunțăm asupra acestui aspect, însă ceea ce am constatat este faptul că există o mai mare aplecare asupra bunăstării copilului, se pune un accent mai mare asupra dorințelor acestuia și nu mai discutăm despre o ascultare formală, ci una îndreptată către a adopta o măsură care să-i fie cât mai potrivită.
Un alt lucru benefic este reprezentat de stabilirea mult mai rapidă a termenelor de judecată în cadrul dosarelor în care se invocă întrăinarea părintească și încuviințarea unui probatoriu mai amplu, plus accentul pus pe colaborarea părților, deși acestea în continuare în multe situații manifestă reticiență.
Avocat Ciobanu Mariana-Daniela
Articol susținut de Cabinet de Avocat ”CIOBANU MARIANA-DANIELA” (daniela@avocatciobanu.ro)
