Intervenția României a zădărnicit tentativa Rusiei de a băga Chișinăul în întuneric

Data:

Autoritățile moldovene au apelat la „contractele de avarie” pe care le au cu România pentru a echilibra sistemul energetic al țării, după ce separatiștii de la Tiraspol au redus masiv livrările de energie către Chișinău.

Prețul curentului românesc, livrat Moldovei în condiții de avarie (între 190 și 348 Euro/MWh), este însă de cinci ori mai mare decât tarifele achitate de moldoveni. Acest curent este livrat acum Chișinăului suplimentar la cele 30% din necesar acoperite de România din 14 octombrie la prețul de 90 de Euro/MWh.

România a preluat această sarcină după ce Ucraina a sistat livrările spre Moldova din cauza bombardării infrastructurii sale energetice de către Rusia.

Au crezut că Chișinăul are „contracte de avarie” doar cu Ucraina bombardată

Deși Chișinăul are un contract de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan, subordonată regimului separatist de la Tiraspol, care obligă furnizorul să acopere 70% din necesarul de energie electrică al malului drept al Nistrului (Chișinăul) până la sfârșitul lunii octombrie, centrala din regiunea transnistreană a redus esențial livrările invocând deficitul de gaze naturale.

Administrația separatistă pro-rusă de la Tiraspol a anunțat „stare de urgență economică” în regiunea transnistreană din cauza deficitului de gaze. Potrivit directorului companiei din Moldova „Energocom”, Victor Bînzari, marți, 25 octombrie, centrala de la Cuciurgan asigură doar 38% din necesarul de curent al Chișinăului.

Citește și: Mii de dosare s-ar putea închide ca urmare a prescripţiei. Decizia cheie a Înaltei Curți

Ministrul moldovean al Infrastructurii, Andei Spînu, susține că „Energocom” nu are acoperire comercială pentru întregul volum de curent necesar pentru ziua de marți, 25 octombrie. El susține că există riscul de „deconectări masive” în special între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

Pentru DW, el a comunicat că cei de la Cuciurgan invocă defectarea unui bloc energetic al centralei, la reabilitarea căruia s-ar lucra acum. „Vedem în câteva ore dacă îl repornesc. Dar din noiembrie vedem. Voi discuta azi cu ei”, ne-a spus Andrei Spânu.

Consumatorii sunt chemați să economisească la maximum energia. În legătură cu deficitul de curent, șefa statului Maia Sandu a convocat luni seară Consiliul Suprem de Securitate. Comisia pentru Situații Excepționale a făcut public un proiect ce conține măsuri menite să diminueze consumul de resurse energetice.

În proiect se propune deconectarea iluminatului stradal în anumite ore, funcționarea scărilor rulante într-o perioadă anumită și folosirea lifturilor doar în unele intervale de timp. De asemenea, autoritățile cer deconectarea havuzurilor, vitrinelor, iluminatului decorativ, arhitectural și publicitar.

Iar întreprinderilor care folosesc cuptoare electrice, aparate de sudură și instalații de topire li se cere să-și reorganizeze programul de lucru, astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

Citește și: Expertul în securitate Iulia Joja: „Declarațiile lui Dîncu au pus România într-o poziție opusă față cea a SUA”

Maia Sandu: Trecem prin cea mai gravă criză energetică din istorie

„Republica Moldova se confruntă, în această perioadă, cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa și felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toți”, a menționat Maia Sandu după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

Șefa statului a cerut Guvernului să impună un set de acțiuni obligatorii pentru toate instituțiile publice, de monitorizare continuă și de reducere a consumului de energie electrică. De asemenea, Guvernul va estima impactul creșterii prețurilor la energie asupra populației și a mediului de afaceri și va propune măsuri de atenuare a acestui impact.

În special, este vorba de presiunea financiară asupra celor săraci și asupra întreprinderilor a căror competitivitate este afectată de creșterea prețurilor la energie.

Continuarea în Deutsche Welle.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea dosarului a...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...

Neamuri și pile politice parazitează primăria unei comune din Iași | Reporter de Iași

Neamuri și pile politice parazitează primăria unei comune din...