INTERVIU | Abuzul asupra arhivelor. Cât timp mai acoperim crimele comuniste sau ale regimului antonescian?

Ministerul de Interne a întocmit un proiect de hotărâre de guvern prin care propune să declasifice o parte din documentele clasificate de organele de stat din timpul regimurilor dictatoriale anterioare anului 1990, însă, deocamdată, soluția găsită nu a făcut decât să enerveze și mai tare pe istorici.

Din 26 mai 2022, accesul la documentele deținute de Arhivele Naționale ale României (ANR) a fost sever restricționat, sub pretextul protejării unor așa-zise „informații clasificate” și, în urma unor recomandări ale Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului de Interne.

A fost limitat accesul cercetătorilor la documentele clasificate de organele de stat din timpul regimurilor dictatoriale, clasificarea fiind menținută și după 1990, până în prezent, de către autoritățile statului român care între timp a devenit democratic. Mai mult, unele documente au fost inițial cu acces liber la cercetare, în baza legii arhivelor înainte de 2002, pentru ca acum acest lucru să nu mai fie brusc posibil.

Istorici din toată țara au protestat față de această decizie. PRESShub a urmărit subiectul îndeaproape și a prezentat pozițiile critice ale cercetătorilor aici, aici, aici, și aici.

Între timp, o comisie organizată de Ministerul de Interne, a lucrat la un proiect de hotărâre de guvern, care ar fi trebuit să reglementeze mai clar accesul la documentele de arhivă clasificate. Pe 7 noiembrie, a avut loc o ședință organizată de ministrul Lucian Bode, în care a fost prezentat „proiectul de hotărâre a Guvernului privind declasificarea unor informații clasificate, cuprinse în documente ce aparțin Fondului Arhivistic Național, aflate în depozitele Arhivelor Naționale”, la care au fost invitați să participe istorici de la mai multe institute de cercetare și arhiviști.

Citește și: Jocul MAI de-a „democrația și transparența” în gestionarea documentelor istorice

Numai că documentul nu doar că nu rezolvă problema, ci chiar a alimentat nemulțumirile istoricilor și arhiviștilor. PRESShub a discutat despre această situație cu istoricul Dumitru Lăcătușu, cercetător la Centrul de Consultanță Istorică.

PRESShub: Care a fost rațiunea inițială a interzicerii accesului la documente din arhive? De ce nu are voie un cercetător să consulte acte din urmă cu 70-80 de ani? Mai ales că aceasta au fost accesibile din 2007 până de curând.

Dumitru Lăcătușu: La primele dumneavoastră întrebări, aș răspunde printr-o întrebare și o observație.

1. De unde știți că din 2007 până de curând, documentele care fac obiectul dezbaterii publice de acum s-au putut cerceta? La ce documente vă referiți mai exact? 2. Dacă aceste dosare au putut fi cercetate din 2007 și până de curând, înseamnă că există o reglementare care specifică faptul că niciunul dintre documentele care sunt în discuție acum nu mai sunt sub consemn.

Cu toate acestea, realitatea este cea de astăzi: niciun document deținut de Arhivele Naționale ale României, care are un marcaj de clasificare, nu mai poate fi cercetat.

Ce s-a întâmplat de fapt? Pe de altă parte, v-aș invita să mergeți la sala de studiu a Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale (SANIC) din Gorjului și să cereți inventarul cu decretele Consiliului de Stat declasificate în anii anteriori, să aflați dacă există un astfel de inventar și cum puteți de fapt cerceta aceste documente declasificate.

Situația este mult mai nuanțată.

Restricțiile în vigoare astăzi nu se aplică doar unor anumite documente, ci tuturor documentelor gestionate de ANR, indiferent de anul în care au fost preluate sau anul în care au fost date în cercetare.

Spre exemplu, zilele trecute, mi s-a comunicat de către sala de studiu a SANIC că documente din anii 1945-1953, care se referă la preluarea unor documente și reorganizarea Arhivelor din 1951, sunt clasificate. Aceste documente au intrat în cercetare în 1996, conform descrierii din inventar. Apar câteva întrebări: În baza cărei legi au putut fi cercetate aceste documente între 1996 și mai 2022? De ce nu mai pot fi cercetate acum? Ce s-a schimbat?

Nu cunosc raționamentul din spatele acestor interdicții. Pot oferi câteva răspunsuri, pornind de la ceea ce se cunoaște public. Din răspunsurile emise de ANR, reiese că la originea acestor interdicții s-ar afla „recomandări” emise de DGPI în urma controalelor întreprinse la structurile centrale și locale ale Arhivelor Naționale.

Mai reiese că unele dintre aceste documente, cele care au diferite marcaje de clasificare instituite de regimuri totalitare, au fost asimilate informațiilor clasificate, conform Legii 182/2002, ceea ce reprezintă o încălcare a legii în cauză.

Pe de altă parte, aceste restricții reprezintă o încălcare a unor drepturi consacrate prin Constituția României și tratatele internaționale ratificate de statul român, precum dreptul la învățare și cunoaștere, dreptul la informație, libertatea de a căuta, de a primi sau de a comunica și răspândi informații ori idei prin orice mijloace, fără amestecul autorităților publice, și independent de frontierele de stat.

Ministerul de Interne a propus rezolvarea situației printr-o hotărâre de guvern. Dar, deja au apărut primele probleme: hotărârea de guvern nu a fost pusă în dezbatere publică. Au participat la redactarea sa doar istorici din București. Nici măcar la discuția din 7 noiembrie nu au fost invitați istorici din țară. Mai mult, documentul normativ a fost înmânat participanților abia la finalul întâlnirii. De ce credeți că s-a evitat dezbaterea publică pe o problemă care, din perspectiva unui nespecialist, pare absurdă și, teoretic, ușor de rezolvat?

Din nou, o întrebare, înainte de a oferi un răspuns. De unde știți că la redactarea acestei hotărâri de guvern au participat doar istorici din București? Eu, personal, nu cunosc niciun istoric din București care să fi participat la redactarea acestei hotărâri de guvern.

Conform punctului nostru de vedere cu privire la acest proiect de hotărâre, documentul a fost redactat de funcționari ai MAI și istorici apropiați Ministerului, fără a se ține cont de opiniile istoricilor sau arhiviștilor, dezbaterile care au avut loc în ultimele luni, solicitările unor institute de cercetare, asociații civice sau ale unor cercetători.         

Soluția ministerului de a rezolva această problemă, de fapt cel mai mare impas din istoria postdecembristă a Arhivelor Naționale, printr-o Hotărâre de Guvern nu este potrivită, din punctul meu de vedere.

Pe de altă parte, acest proiect se referă doar la acele documente create până la 31 decembrie 1989 și aflate astăzi în custodia Arhivelor Naționale ale României.

Conform legii Arhivelor Naționale, ar trebui să se afle deja în cercetare documente din anii 1990-1992. Proiectul de HG nu acoperă și posibilele informații clasificate care s-ar putea afla printre dosarele din anii 1990-1992 și care s-ar putea afla deja la ANR.

De fapt, au fost mai multe semnale trase de arhiviști cu privire la numeroase distrugeri de documente care au avut loc în ultimii ani, precum și la modul în care sunt tratați arhiviștii de ofițerii DGPI și comportamentul acestor ofițeri față de profesia de arhivist.

Din punctul meu de vedere, o astfel de problemă poate fi rezolvă numai printr-o ordonanță de urgență, nu printr-un HG.

Această Ordonanță de Urgență trebuie să prevadă că orice document intrat în custodia ANR sau care urmează să fie preluat este public și nu poate face obiectul legii privind informațiile clasificate sau confidențiale.

Dezbateri publice au fost. Nu au fost inițiate de MAI sau de Arhivele Naționale ale României, ci au venit din partea mediului academic, istoricilor sau cetățenilor. Aș aminti aici dezbaterea organizată la Iași, la care am participat și eu, alături de istorici, cercetători și arhiviști din Iași.

Citește și: Cum ieșim din tărâmul secretului: despre libertatea de cercetare în România

Aș menționa comunicatele transmise de președintele Academiei Române sau de Secția Istorie și Arheologie a Academiei Române. Și nu în ultimul rând, aș menționa scrisorile publice și luările de poziție de pe rețele de socializare, unde de fapt au avut loc cele mai importante dezbateri.

MAI și ANR ar trebui să ne spună de ce nu au organizat o dezbatere publică, modul în care s-a lucrat, cine au fost cei care au lucrat la acest proiect, care au fost formele intermediare ale acestei hotărâri de guvern.

Totodată, dacă citim proiectul, putem observa că au mai avut loc întâlniri anterioare. Spre deosebire de ultima, nu știm cine sunt cei care au participat la cele precedente. Niciunul dintre cei prezenți la întâlnirile anterioare nu a ieșit public să ne spună care este situația și cât de gravă este în realitate.

Se vehiculau zvonuri că apariția HG-ului este doar o chestiune de timp. De asemenea, dacă citim proiectul de HG, putem afla un prim răspuns despre motivele care au determinat MAI să nu organizeze o dezbatere publică despre HG: „Proiectul de hotărâre a Guvernului are caracter individual, context în care apreciem că nu impune aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”.

Reprezentanții MAI au spus că acest text ar duce la desecretizarea documentelor, „ceea este în realitate foarte departe de adevăr”, ați precizat în punctul de vedere pe care dumneavoastră și mai mulți cercetători l-ați publicat în legătură cu acest proiect. De ce nu rezolvă problema?

O simplă lectură a proiectului de HG arată că, în realitate, nu putem vorbi despre o declasificare, din moment ce sunt păstrate consemnele și marcajele de clasificare instituite de un regim dictatorial.

Nu sunt declasificate informațiile cu marcajul „Strict Secret de Importanță Deosebită” și nici cele cu marcajul „Strict Secret”, emise între anii 1972 și 1989, dacă acestea nu au fost cercetate niciodată.

Dacă trece forma actuala a proiectului de HG, documentele „Strict Secret” din anii 1980 vor putea fi cercetate abia din 2030, în cel mai bun caz. Vorbim totuși despre cel puțin un deceniu din istoria noastră recentă pus la index, nemaivorbind despre anii 1990.

Practic, în forma actuala a proiectului de HG, decidenții de la Ministerul Afacerilor Interne au stabilit o limită cronologică până la care se pot derula cercetările despre istoria comunismului, anul 1972. După acel an, vor putea fi cercetate numai documentele fără vreun marcaj de clasificare sau care au fost declasificate, numai dacă în același dosar nu se află și un document cu marcajul SSID sau Strict Secret.

Din proiectul de HG, reiese că documentele propuse a fi declasificate prin acest HG sunt cele „secret de serviciu”, „secret de stat” și „strict secret” emise înainte de 1972, ale căror termene de protecție oricum erau expirate și care au putut fi cercetate anterior.

De fapt, despre ce declasificare vorbim? De ce ar fi nevoie de o declasificare? De când nu mai sunt publice documentele gestionate de ANR?

Revin la proiectul de HG. În expunerea de motive, se arată despre aceste documente intrate la index în mai 2022: „Aceste documente (ce acoperă o perioadă îndelungată de timp, chiar și de la sfârșitul secolului al XIX lea, până în anul 1989) au fost puse în circuitul științific, conform art. 30 și anexei nr. 6 la Legea nr. 16/1996, republicată, fără a se considera că ar putea fi incidente actualele prevederi referitoare la protecția informațiilor clasificate, respectiv cele ale Legii nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002”.

Până când mai acoperim crimele, abuzurile și fărădelegile comuniste sau din timpul regimului antonescian ori încălcările legii și drepturile cetățenilor făcute de funcționarii acestor regimuri? Cui îi este teamă de aflarea adevărului? Să nu uităm că au trecut 30 de ani de la revoluția română din decembrie 1989.

Ce șanse sunt ca unele dintre aceste documente să fie, totuși, distruse în timpul cât există această clasificare exagerată?

Astfel de documente clasificate sau neclasificate, create înainte de 1989, au fost deja distruse, mai ales cele care se află încă la creatori sau deținători.

Au fost numeroase semnale de alertă în această privință, au fost oferite mai multe exemple de către arhiviști. Aș menționa în continuare câteva categorii de documente care au fost distruse în ultimii ani, potrivit articolelor publicate de arhiviștii și istoricii Livia Ardelean și Cătălin Botoșineanu:

1. Documente despre represiunea comunistă;
2. Documente cu valoare practică pentru cetățeni;
3. Documente create de fostele fabrici comuniste;
4. Documente despre vizita unor lideri politici internaționali în românia;
5. Documente despre abuzurile comise împotriva minorilor instituționalizați din anii comunismului și arhivele maternităților ieșene.

Ați depus la MAI o petiție cu privire la această situție ciudată a arhivelor. Ce ați cerut în document?

 Am solicitat următoarele:

I. Adoptarea unei Ordonanțe de Urgență sau a unei Legi prin care să se stipuleze că documentele și obiectele aflate în custodia Arhivelor Naționale ale României sau care urmează sa fie predate ANR sunt publice și nu pot face obiectul legilor privind informațiile clasificate ori confidențiale. Tot la acest punct, am mai cerut ministerului ca:

A. În exercitarea dreptului constituțional la cunoaștere, dreptul la informație, libertatea de a căuta, de a primi și/sau de a comunica și răspândi informații ori idei prin orice mijloace, fără amestecul autorităților publice, și independent de frontierele de stat, orice persoană are dreptul de a cerceta și de a avea acces în mod liber la orice document predat ANR sau selectat spre păstrare de această instituție. 

B. Orice restricție sau nivel de clasificare se ridică în momentul predării sau preluării documentelor către/de către ANR.

C. Transmiterea integrală a arhivelor Partidului Comunist Român din custodia MApN în cea a Arhivelor Naționale ale României.

D. Niciun document nu poate fi distrus înainte de procesul de selecționare și fără avizul scris al ANR, indiferent dacă are sau nu atribuit un nivel de clasificare.

E. Extinderea prevederilor acestui act normativ și asupra actelor/documentelor păstrate încă de creatori, care nu au fost preluate de Arhivele Naționale ale României, din lipsă de spațiu sau din alte motive, deși s-a împlinit termenul de predare, precum și asupra unor alte arhive publice, cum ar fi Arhivele Militare, sau asupra unor persoane juridice care au preluat în administrare arhivele unor instituții, companii sau întreprinderi comuniste ori postcomuniste care au dispărut.

F. Toate instituțiile și autoritățile publice din România, precum și personale juridice, care dețin acte și documente de interes istoric și public, se supun regimului de acces din Legea Arhivelor.”

Citește și: MAE reziliază contractul de închiriere, de 6.500 de lire pe lună, pentru locuința directoarei ICR Londra

II. Adoptarea unei legi noi a Arhivelor Naționale ale României sau modificarea celei existente prin care acestea să iasă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fie prin constituirea ei ca autoritate autonomă cu drept propriu și deplin de reglementare, de organizare și de finanțare, fie prin trecerea ei în subordinea Ministerului Educației (fost minister al Învățământului sau Instrucțiunii Publice), așa cum au funcționat până în anul 1951 sau a Ministerului Culturii (cum funcționează în Franța, alături de Biblioteca Națională a Franței și de Muzeele Naționale ale Franței).

Ce șanse sunt ca problema să fie rezolvată în termen scurt?

Problema datează deja de șase luni. La modul cum arată acum acest HG și dacă nu este revizuit radical, problema nu va fi rezolvată prea curând. Rămâne nerezolvată situația documentelor aflate încă la creatori sau deținători.

Nu se știe ce se va întâmpla cu documentele care vor intra ulterior în custodia Arhivelor sau cu documentele din anii 1990-1992, care s-ar putea afla deja la Arhive. Din punctul meu de vedere, soluția este aceasta: „Adoptarea unei Ordonanțe de Urgență sau a unei Legi prin care să se stipuleze că documentele și obiectele aflate în custodia Arhivelor Naționale ale României sau care urmează sa fie predate ANR sunt publice și nu pot face obiectul legilor privind informațiile clasificate ori confidențiale.”.

Un nou cadru legal pentru funcționarea și rolul Arhivelor Naționale este necesar, iar autonomia ei trebuie respectată. Totodată, președintele Academiei Române, directorii institutelor de cercetare din țară, indiferent dacă sunt din București sau Iași, Cluj, Craiova, trebuie să se autosesizeze cu privire la conținutul acestui proiect de HG și să reacționeze public.

Nu putem accepta reinstituirea unei cenzurii sau să acceptăm să ne spună MAI ce putem cerceta sau nu. Odată predat Arhivelor Naționale, orice document devine public și poate fi cercetat de orice persoană interesată. Nu putem transform Arhivele Naționale într-un depozit în care sunt ascunse informații clasificate și secretelor celor care au încălcat legea în diferitele regimuri politice care s-au succedat în România.

Aici textul complet al petiției.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Dumitru Lăcătușu, cercetător la Centrul de Consultanță Istorică. Foto Inquam Photos/George Călin