Gabriel Dinu „bijutier în fier”: „Un domn mi-a cerut să-i fac un cal troian de mari dimensiuni, pentru 30.000 de euro. L-am refuzat.”
De la Brâncuși încoace, am avut numeroși sculptori de valoare, ale căror creații împodobesc muzeele și piețele marilor orașe ale țării.
Dar, cum geniul creator al românului nu cunoaște margini și nici opreliști în ceea ce privește „materia primă” folosită, astăzi, în epoca roboților și a rețetelor sociale ne mândrim cu altfel de „sculptori”, care preferă să lucreze nu cu marmură sau bronz, ci cu piese metalice uzate sau aruncate, făurind astfel veritabile opere de artă.
Citește și Doi focșăneni au descoperit o adevărată comoară cu detectorul de metale – 150 de monede vechi
Un asemenea artist „aparte” este bucureșteanul Gabriel Dinu, cu care a vorbit Aktual24.
Când ți-a venit ideea de a crea obiecte utile și frumoase din lucruri inutile și urâte?
Gabriel Dinu: A fost o chestie de moment. Totul a pornit de la pasiunea mea pentru jocurile pe computer. Prima dată mi-am propus să fac o replică a unui robot dintr-un joc video din diferite piese metalice.
Am făcut, mi-a ieșit destul de bine, am mai făcut unul, și încă unul. Prietenii m-au întrebat: „Numai de-astea știi să faci?” M-am ambiționat și am început să fac o fată din piulițe și toată lumea a spus că mi-a ieșit grozav.
Asta era acum patru-cinci ani. De atunci realizez asemenea „sculpturi din piese și deșeuri metalice”.
Citește și Sate pe cale de dispariție. Localitatea cu doar patru locuitori
Gabriel Dinu „bijutier in fier”, de la spălător de parbrize
Nu am o pregătire specială, în sensul că tot ce fac nu am învățat la scoală, la liceu ori la vreo facultate tehnică. În schimb de mic copil mi-a plăcut să meșteșugăresc, să desfac aparate, să le reasamblez…
Un rol important l-a avut și tată, care era electronist și mi-a insuflat această pasiune pentru domeniul tehnic.
La vârstă de 14 ani, spălam parbrize în intersecții, la București și câștigam destul de bine. Am abandonat școală, iar bunica-mea m-a certat: „Doar nu crezi că o să speli toată viața parbrize! Îți trebuie o meserie!”.
Așa că m-a luat de mână și m-a dus la o fabrică de marmurș, în Bucureștii Noi.
Acolo mi-am făcut ucenicia în munca grea, acolo am învățat să lucrez cu flexul, cu bormașina. Dar cel mai important, munca asta m-a ajutat să îmi dezvolt viziunea în spatiu, pentru că îmi plăcuse întotdeauna să desenez, dar abia atunci am învățat cum să creez impresia de spațiu în desene.
Pentru că piesele, înainte de a le crea, trebuie să le vizualizezi, să le știi deja în mintea ta cum vor arăta în realitate.
Abia mai târziu am urmat scoală de bijutieri din cadrul UCECOM, deci teoretic, în acte, sunt bijutier, deși „bijuteriile” cu care lucrez sunt din fier, nu din aur sau argint.
Interviul complet în Aktual24.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
