Între conștiință, onoare și datorie

Sâmbătă, 20 iulie, s–au împlinit 80 de ani de la o dată importantă din istorie.

Vorbim despre atentatul de la 20 iulie 1944, împotriva lui Adolf Hitler.

Este un subiect destul de puțin abordat, dar care trebuie rememorat, mai ales în contextul de azi.

La această dată s-a încercat asasinarea lui Adolf Hitler, Führerul celui de-al Treilea Reich.

Scopul aparent al tentativei de asasinat a fost de a prelua controlul politic asupra Germaniei și a forțelor sale armate de la Partidul Nazist (inclusiv SS) și de a incheia pacea cât mai curând posibil.

Dorința principală a multora dintre ofițerii din Wehrmacht implicați a fost aparent să arate lumii că nu toți germanii erau ca Hitler și Partidul Nazist (NDSAP).

Complotiștii erau convinși că Hitler trebuie înlăturat, astfel încât să se poată forma un guvern acceptabil pentru aliații occidentali și care să  negocieze o pace separată pentru a preveni o invazie sovietică a Germaniei.

Mulți istorici dezbat până astăzi care au fost motivele din spatele loviturii de stat.

La început a fost văzută ca un efort autentic de a pune capăt măcelului evreilor și civililor, dar unii îi bănuiesc pe complotiști de o morală selectivă.

Unele dintre figurile de frunte ale complotului doreau ca Polonia să fie anexată complet la noua Germanie.

Unii istorici consideră că motivele din spatele complotului au fost strict militare.

Aceste motive aveau scopul de a evita anihilarea completă prin semnarea unui tratat de pace cu Aliații sau poate chiar folosind strategii care puteau schimba soarta războiului pentru germani.

Un lucru este cert, acela că toți complotiștii s-au alăturat ideii că Hitler trebuie să moară pentru ca o nouă Germanie să se poată naște.

Dezbaterea istorică asupra complotului a reflectat această atitudine ambivalentă față de trecutul întunecat al Germaniei. Unii germani încă îl văd pe Stauffenberg și pe colegii săi nu ca pe niște eroi, ci ca pe niște trădători care au înjunghiat Germania în spate într – un moment de mare pericol.

Citește și: Biserica Ortodoxă Română ar trebui să recunoască preocupările Institutului Elie Wiesel de a nu repeta greșelile legionarismului ca fiind absolut legitime. Ionuț Mavrichi | INTERVIU

Mai mult, mulți încearcă să denigreze reputația lui Stauffenberg, subliniind că el și colegii săi conspiratori erau naționaliști conservatori care doreau să păstreze teritoriile pe care Hitler le anexase (inclusiv Austria, Alsacia-Lorena și o mare parte din Polonia).

Alții susțin că conspiratorii au acționat doar pentru că după Stalingrad, Kursk și Normandia era clar că Germania a pierdut iremediabil războiul.

Acest lucru este profund nedrept pentru bărbații și femeile care s – au sacrificat pentru a pune capăt guvernării naziste. De asemenea, se ignoră faptul că unii complotaseră să-l ucidă sau să-l aresteze pe Hitler încă din 1938.

Mulți dintre participanții la complot din iulie au fost, la fel ca si Stauffenberg, ofițeri de rang înalt de origine aristocratică..

Aristocrația avea tendința să-i privească pe naziști cu dezgust, nu în ultimul rând pe motive de clasă.

Ofițerii superiori de origine aristocratică îl numeau pe Hitler în convorbirile lor private ” caporalul țigan ”.

Dar pe de altă parte, l-au susținut la început, când interesele lor coincideau, iar Germania era victorioasă pe toate fronturile.

Spre meritul lor, complotiștii au vrut să pună capăt războiului.

Ei au evitat, de asemenea, guvernarea militară, apelând la politicieni pentru a prelua frâiele guvernului în urma loviturii de stat.

Unii membri ai complotului s-au opus unei tranziții la democrație, preferând în schimb un tip de stat corporativ, poate un stat semi-autoritar.

Începând din august 1943, creierul complotului a devenit colonelul conte Claus Schenk von Stauffenberg.

Contele von Stauffenberg a fost un conservator din punct de vedere al ideilor politice, un naționalist german fervent și un catolic practicant.

De la începutul anului 1942, el a ajuns să împărtășească două idei, la fel ca mulți alți ofițeri.

Germania era condusă la dezastru și era necesară înlăturarea lui Hitler de la putere.

După bătălia de la Stalingrad, în ciuda convingerilor sale religioase, el a ajuns la concluzia că asasinarea lui Hitler era un rău mai mic decât rămânerea lui la putere.

Stauffenberg a adus un nou suflu în rândurile mișcării de rezistență.

Citește și: Ansamblul monumental «Calea Eroilor» al lui Brâncuși și Frontierele Imperiului Roman – Dacia, în Patrimoniul Mondial UNESCO

Angajarea colonelului conte von Stauffenberg în complot oglindește într-o anumită măsură evoluția rezistenței militare, Comportamentul lui Stauffenberg are trei motivații principale, adică mediul familial, legăturile strânse cu poetul Ștefan George și dăruirea față de profesia sa de ofițer.

Mediul său familial era caracterizat de un interes intelectual pentru politică și de religia catolică.

S-a născut într-o veche familie aristocratică șvabo – franconiană din partea de sud-vest a Germaniei.

Din aceeași regiune erau și Erwin Rommel și ramura catolică a dinastiei Hohenzolern, care a condus România.

Pentru familia von Stauffenberg, nobilimea însemna conducerea elitei, care uneori a dus și la aroganță și la un comportament social snob.

Pentru alți nobili, privilegiile, chiar dacă sunt moștenite, trebuiesc și meritate.

Iar daca ai privilegii, ai o  obligație personală specifică față de binele comun al statului.

În timpul unei discuții din 1944 privind jurământul, el a declaratcă în calitate de credincios romano-catolic, acțiunile sale erau egale cu obiecția de conștiință împotriva regimului și că era obligația lui etică să acționeze împotriva jurământului său.

El considera că nu mai are nici o valoare jurământul depus față de o persoană care și – a pierdut orice simț moral, adică Adolf Hitler.

În al doilea rând, pasiunea pentru poezia lui Stefan George (1868 – 1933) i-au influențat viziunea asupra lumii și gândirea.

Frații Berthold și Claus von Stauffenberg erau apropiați de  poet.

Stefan George și poezia sa a fost, pentru cercul restrâns de adepți, cel care a educat elita prevăzută să  conducă ” națiunea germană și Reich – ul ”.

Frații Stauffenberg erau adepții statului de drept, dar nu erau de acord cu  ” minciuna egalității ” și doreau o ierarhie naturală care să însemne stăpânirea elitei. Acest lucru se încadrează în gândirea elitistă a lui Claus von Stauffenberg, deoarece pentru el, cea mai înaltă formă de conducere era monarhia luminată, care nu trebuia niciodată să impună pentru că nimeni nu i-ar putea nega oricum superioritatea.

Frații au crezut în viitorul unei națiuni germane și au subliniat, că pe baza bogatei moșteniri culturale germane, responsabilitatea Germaniei era de a conduce Occidentul.

În al treilea rând, interpretarea sa a profesiei militare a devenit nucleul motivației sale de a se alătura rezistenței și i-a modelat intențiile.

Citește și: Cum urmărea spionul Caraman criticii comunismului și de ce a fost declarat colaborator al Securității

Ca membru al Statului Major General, contele von Stauffenberg făcea parte din elita executivă a Wehrmacht-ului. 

Cu toate acestea, de-a lungul timpului, atribuțiile sale de ofițer de stat major l-au îndepărtat de regim.

El a realizat în timpul războiului că leadership – ul  lui Hitler a irosit resursele militare ale Wehrmacht-ului.

Ca efect, a ajuns la concluzia că numai elita ofițerilor de stat major ar putea opri pierderile insuportabile ale armatei germane.

El a fost de acord că lovitura de stat ar putea avea succes politic numai dacă vor  avea o cooperare strânsă cu cercurile influente ale opoziției civile din Berlin.

Pe baza filozofiei sale de ofițer de stat major, a gândit și în termeni politici și a încercat să depășească diferențele dintre grupurile de rezistență militare și civile.

Cu toate acestea, mulți lideri ai grupurilor civile de opoziție au avut idei diferite despre executarea loviturii de stat și ordinea politică după război.

Ca ofițer pragmatic și dinamic, Claus von Stauffenberg a încercat să medieze grupurile separate.

El a formulat o strategie cu privire la cel mai bun mod de a se înțelege, fie cu Aliații din Vest, fie cu sovieticii din Est, dar un acord cu Uniunea Sovietică nu era opțiunea preferată.

Von Stauffenberg nu a acceptat propaganda nazistă că jurământul față de Fuhrer ar însemna supunere necondiționată. Din perspectiva lui, acest punct de vedere nu se potrivea cu tradiția militară prusacă și germană.

Conform acesteia, dacă suveranul nu a respectat statul de drept, el nu mai poate avea pretenția de a fi  ascultat.

Un mare istoric francez, Maurice Baumont, a considerat atentatul din 20 iulie ca fiind ” ultima răscoală a nobilimii germane ”.

Propaganda nazistă care i-a înfățișat pe conspiratorii din 20 iulie 1944 ca o ” clică de ofițeri ambițioși și nemiloși  ” a avut ecou mult după sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Nu erau deloc sau erau puține informații disponibile pentru restabilirea reputaţiei ofiţerilor şi civililor implicaţi.

În cele din urmă, noua elită politică a etichetat 20 iulie 1944 drept  ” revolta conștiinței ” împotriva regimului nazist.

Interpretarea politică a narațiunii complotului a devenit unul din miturile noii  RFG.

Citește și: Cu 4 voturi la 1, procurorii din CSM au fost de acord cu rezultatul pseudo-concursului pentru inspectorii judiciari

Moștenirea etică a conspirației din 20 iulie 1944 a permis Germaniei de Vest să se întoarcă în ”comunitatea națiunilor civilizate”.

Moștenirea conspiratorilor a devenit ” muniție în războiul cuvintelor ” împotriva RDG.

Von Stauffenberg și  ”eroii zilei de 20 iulie” au servit drept instrumente valoroase pentru guvernul conservator din RFG sub cancelarul Konrad Adenauer pentru a-și susține valorile democratice pe care își bazau acțiunile, dar și pentru a urmări reînarmarea Germaniei de Vest în faţa unei opoziţii publice dure.

În plus, Bundeswehr, ca noua forță armată a Germaniei de Vest, și-a primit fundamentul etic și tradiția esențială  din evenimentele de la 20 iulie 1944.

Un aspect mai particular, care a evidențiat menținerea tradiției este acela că unul din fiii lui Stauffenberg a fost general în Bundeswehr, având una din cele mai îndelungate cariere militare.

Conceptul de  soldat ca ” cetățean în uniformă ”, este si el legat de amintirea acestor evenimente.

Aceasta pentru a se evidenția îndepărtarea de excesele educației militare de tip prusac, menținute parțial în armata fostei RDG.

Din punct de vedere geografic,  o parte din Prusia istorică constituia până în 1990 partea de nord a fostei RDG – DDR

Crearea unei forțe armate vest-germane într-un stat democratic și într-o societate pacifistă și obosită de război la doar zece ani după încheierea acestuia nu ar fi fost de conceput fără evocarea momentului 20 iulie.

Ca o ironie a istoriei, la acea vreme, Germania era aproape total dependentă de Rusia pentru cea mai mare parte a energiei sale, la fel ca și acum.

Deloc surprinzător, Germania a arătat inițial o reticență marcată de a condamna atacul lui Putin sau de a furniza Ucrainei tancuri și alte arme pentru a se apăra.

Citește și: Despre cinismul Comisiei Europene

Complexată de rușine față de crimele naziste și Holocaust și căutând ca Rusia să uite invazia din 1941, politica externă germană a fost efectiv una de pacifism cu față roșie.

Rușii, fiind un popor asiatic în mentalitate, exploatează la maximum acest sentiment de culpabilitate.

Respingându-și trecutul militarist, Germania a devenit un gigant economic, dar un pitic militar.

Date fiind noile realități geopolitice, Germania ar trebui să o rupă cu tradiția pacifistă.

Japonia o face deja.

Mai ales în actualul context, când este imprevizibil ce se va întampla de cealaltă parte a Atlanticului.

”Dictatorii călăresc încoace şi-ncolo tigri de pe care nu îndrăznesc să descalece. Iar tigrii încep să fie înfometaţi.”  – Winston Churchill

”Când dictatura este un fapt, revoluţia devine un drept.” – Victor Hugo

” Zelul orb poate doar să dăuneze.” – proverb german

”A nu fi ruşinat de păcat înseamnă a păcătui de două ori.” – proverb german

”Vaca şi oaia merg împreună, dar vulturul se ridică singur.” – proverb german

Urmăriți PressHUB și pe Google News!