Între sutană și uniformă

Data:

Unul dintre mijloacele folosite de Rusia în actualul conflict este arma religiei, centrată în jurul mitului celei de–a Treia Rome. Nu trebuie să ne mirăm prea mult. În decursul istoriei biserica ortodoxă rusă a susținut statul în expansiunea sa.

Există unele aspecte în istorie de care puțini le știu, iar cei care le știu vor să uite de ele.


După schisma din 1054 a avut loc Sinodul (Conciliul) unionist de la Ferrara-Florenţa (1439-1440), prin care s–a reîncercat reunificarea celor două biserici creștine. Deși teoretic s–a ajuns la un acord, mai mult nu a funcționat. Cele mai multe reacții adverse au venit din partea călugărilor de la Muntele Athos.

Mitropolitul Moscovei de atunci, Istodor (grec de origine), a fost de acord cu unirea Bisericii ortodoxe ruse cu Roma. Opinia sa nu a fost împărtășită de marele prinţ Vasile. Drept urmare, grecii au fost consideraţi de ruşi trădători care au acceptat pactul cu catolicismul, iar căderea Constantinopolului în 1453 a fost văzută în lumea rusă drept o pedeapsă divină.

În 1448, Biserica Ortodoxă Rusă a devenit independentă față de Patriarhia de Constantinopol, conducătorul ei dobândind titlul de Mitropolit al Moscovei și al tuturor rușilor. În 1589, mitropolitul Moscovei a devenit primul patriarh al Moscovei și al tuturor rușilor, Biserica Ortodoxă Rusă devenind autocefală.

După cum se vede, la ruși fanatismul și jocul dublu au tradiție veche și pe plan religios.

Ulterior, Ivan al III-lea (fiul lui Vasili și bunicul lui Ivan al IV–lea cel Groaznic) s-a căsătorit cu Sofia (nepoata de frate a ultimului împărat bizantin – moştenitoarea Paleologilor), ceea ce însemna un atu important în imaginea Moscova de „a treia Romă”. Începând cu acest conducător, mitul celei de-a „Treia Rome” a fost răspândit în rândul ruşilor obișnuiți.

Domnia lui Petru I, „cel Mare” (1696-1725), a adus o schimbare importantă în relaţiile dintre Biserică şi Stat. Cei care s-au opus extinderii controlului statului au fost expulzaţi, iar țarul şi-a subordonat Biserica. S–a rupt total de tradiţia bizantină și a desfiinţat Patriarhia Moscovei în 1700, înlocuind-o cu un Sfânt Sinod, direct răspunzător în faţa sa. Petru cel Mare a fost primul suveran rus care a adoptat titlul oficial de împărat, ca o altă rupere de tradiție. Titlul de țar, existent înainte, a fost folosit prima dată de Ivan cel Groaznic.

Instituția Patriarhatului Bisericii Ortodoxe Ruse a fost reinstaurată de bolșevici pe data de 4 decembrie 1917. Tot atunci s–a început și infiltrarea serviciilor secrete în cultele religioase, proces copiat și în fostele țări comuniste. Stalin și–a modificat radical atitudinea față de biserică în 1943. După război, structura tradițională a Bisericii Ruse a fost refăcută, s-au redeschis câteva mii de biserici și a fost ales un nou patriarh.

Vladimir Putin a reluat practica folosirii bisericii în scop politic. Numai că nu prea i–a reușit, înclusiv în ultimii ani, în conflictul cu Ucraina. Bineînțeles că Biserica Ortodoxă Rusă a fost și este un factor esențial în propagarea ideilor lui Vladimir Putin. Chiar dacă și Ucraina este o țară majoritar ortodoxă, la fel ca și in cazul României sau Moldovei, această metodă nu prea avut success. În 1992, în Basarabia a fost reînființată Mitropolia Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române, care de atunci e în conflict cu Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Bisericii Ruse.

Un eveniment mult mai grav pentru Rusia s–a petrecut în 2018, când Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a decis acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainei, ceea ce a avut urmări negatice pentru Moscova. Acum e mai dificilă influențarea ucrainenilor, s-au redus numărul de credincioși ai Bisericii Rusiei, și veniturile obținute de la credincioșii din Ucraina. Biserica Rusiei a suferit și o lovitură de imagine, deoarece consideră Patriarhia Ecumenică o rămășiță a trecutului lipsită de importanță.

Patriarhia Ecumenică de Constantinopole este cea mai veche dintre cele 15 biserici ortodoxe autocefale. Primatul ei este considerat „primat între egali” de către ceilalţi ierarhi ortodocşi (un fel de Papă). Patriarhul Kiril are un comportament de tip putinist, în 2016 refuzînd participarea la Conciliul Pan-Ortodox din insula grecească Creta, prezidat de Patriarhul Bartolomeu.

Schisma din Ucraina este efectul voinței unei părți a episcopilor din Ucraina de a fi independenți de Biserica Rusă. Ei au creat, în 1992, Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană. Din această structură a mai apărut ulterior și Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului. Conducătorii celor două biserici au fost caterisiți și anatemizați de biserica rusă, pedepsele fiind confirmate ulterior de toate Bisericile Ortodoxe autocefale.

În 2018, Patriarhia de Constantinopol a anulat actul din 1686 prin care episcopii din Ucraina erau puși sub jurisdicția Patriarhiei Ruse, a anulat caterisirile pronunțate Biserica Rusă (fără a le recunoaște titlurile de patriarhi pe care ei și le luaseră) și a unit cele două biserici schismatice într-una singură. Din punctul de vedere al dreptului canonic a dat noii biserici un Tomos de autocefalie limitată și a recunoscut-o ca singura canonică pe teritoriul Ucrainei.

Populația ortodoxă ucraineană însumează circa 30% din totalul credincioșilor ortodocși aflați sub tutela Bidericii Ortodoxe Ruse, iar majoritatea parohiilor sunt subordonate noii Biserici Autocefale Ucrainene (aproximativ 15% din parohiile ortodoxe ucrainene fiind subordonate canonic Moscovei).

În februarie 2020 a avut loc la Amman o întrunire a bisericilor ortodoxe, unde rușii au suferit o înfrîngere usturătoare.

Au participat doar câteva din cele 15 biserici ortodoxe autocefale. Ne referim aici la Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Poloneză și Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia. Tentativa de a organiza o răscoală religioasă a devenit un eșec diplomatic. Chiar și aliații fideli (primații Antiohiei, Georgiei și Bulgariei) au refuzat să participe la întâlnire. Chiar și așa, participarea la reuniune nu indică sprijinul total al bisericilor participante.

Bineînțeles că și Biserica Ortodoxă Română nu poate asista pasivă la acestă situație. S–a hotărât recunoașterea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (autocefală) după un prealabil acord în această privință între Bisericile Ortodoxe surori, pentru a se evita accentuarea actualei schisme din Ortodoxie. Este cea mai potrivită, echilibrată și diplomatică soluție. Trebuie recunoscut faptul că în bisericile aflate sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, slujbele pentru credincioşii români s-au desfăşurat în limba română.

În acest context, este foarte posibil ca BOR să ceară drepturi extinse pentru clerul ortodox român şi credincioşii români din Ucraina (circa 500.000 persoane). Aceasta se poate face practic fie sub forma unei organizări bisericeşti sub jurisdicţia Patriarhiei române, fie sub jurisdicţia bisericii ucrainene, păstrându–se însă ritualul bisericesc în limba română. O astfel de soluție ar închide gura tuturor putiniștilor și rusofililor de la noi.

Există unele păreri conform cărora BOR ar trebui să solicite reactivarea Mitropoliei Bucovinei, care potrivit unora nu a fost desfiinţată după 1945. Dacă nu s–ar apela la această alternativă, s-ar pierde patrimoniul cultural din Cernăuţi (biserici, mânăstiri etc.). Nu a fost încă comunicată nici o decizie oficială în acest sens.

Referitor la relațiile dintre cele două biserici ortodoxe, cea română și cea rusă, trebuie arătat că în octombrie 2017, patriarhul Kiril al Rusiei, a vizitat România, prima dată după 1962. Cu câteva luni mai înainte, în aprilie, a venit Aleksandr Dugin. Acesta a efectuat un turneu pe la mănăstirile din Moldova, în cadrul căruia a răspândit mesajele Bisericii Ortodoxe Ruse.

Vizitele lui Dughin nu ar fi avut loc fără aprobarea tacită a Mitropoliei Moldovei. Mai mult decât atât, sunt informații conform cărora părerile lui Dughin despre rolul și misiunea Bisericii Ortodoxe Ruse sunt privite în mod pozitiv de destui călugări și preoți români, în special din zonele rurale, precum și de cercurile legate de mânâstirile de la Muntele Athos.

Fundamentalismul orthodox, cu adversitatea sa față de feminism, minorități sexuale, secularism, reprezintă arma de luptă împotriva „Occidentului decadent”. Ideea principală este aceea că ortodoxia creștină este fundamental incompatibilă cu modelul occidental.

Biserica Ortodoxă Română, urmează linia generală a statului şi societăţii de a nu se asocia foarte vizibil cu Patriarhia de Moscova. Dintre înalții prelați, până acum s–au exprimat deschis de partea Rusiei arhiepiscopul Tomisului Teodosie Snagoveanul și episcopul de Giurgiu..

Dar ca să ne întoarcem la contextul global, schisma religioasă din Ucraina poate diviza lumea ortodoxă în două, asemănător cu ce s–a întamplat în 1054. Atitudinea Patriarhiei Constantinopolului este determinată de faptul că este dependentă de sprijinul politic al Statelor Unite, care o folosesc în conflictul cu Rusia. Acum avem o diferență mare din punct de vedere religios, atât la nivel dogmatic, cât și la nivel jurisdicțional. Există opoziția între dintre primatul canonico-istoric al Patriarhiei de Constantinopol, adică „a doua Romă”, și Rusia care se consideră „a treia Romă”.

Dorința Patriarhului Constantinopolului de a fi un Papă al Ortodoxiei poate transforma schisma actuală în ceva similar cu 1054. Atunci Constantinopolul s-a opus puternic acestei pretenții a Romei, acum Moscova se opune puternic pretenției Constantinopolului. Dar spre deosebire de atunci, dorința Rusiei nu are motive religioase, ci politice. Repetă jocul dublu din perioada 1448–1453.

Demersurile Rusiei în lumea ortodoxă trebuie urmărite foarte atent. Religia este folosită de ruși atât pentru diplomație, cât și pentru spionaj și sabotaj. Pentru Kremlin religia rămâne una dintre principalele moduri de a influența politica. Patriarhul Kiril și întreaga Biserică Ortodoxă Rusă s–au comprimis prin susținerea unui dictator și prin binecuvântarea unui război de agresiune împotriv unui popor slav și de credință ortodoxă.

România poate juca un rol foarte important în această panorama, fiind singurul popor latin ortodox, și țara care a primit vizita a doi papi în 20 de ani.


„Nu este treaba împăraţilor de a hotărî în problemele Bisericii, ci a sinoadelor.“Sfântul Ioan Damaschin

„Dracul te bagă şi-n biserică numai ca să fii de partea lui.“Petre Ţuţea

„Lebăda nu-i albă că stă în apă, omul nu-i mai sfânt că frecventează biserica.“George Bernard Shaw

„Câinele uneori intră în biserică, dar nici biserica nu se spurcă, nici câinele nu se sfinţeşte.“proverb românesc

„Rusia este o țară cu un viitor sigur, doar trecutul ei este imprevizibil“proverb sovietic

Ovidiu Maican
Ovidiu Maican
Lector universitar doctor, Departamentul de Drept Academia de Studii Economice - Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul: