„Nu mai există domenii de cercetare unde să nu-și facă prezența sistemele AI, de la științe biomedicale la artă. Tot ce mai poate fi făcut este să gândim împreună cadrul pentru noua transparență și integritate din viața universitară”, spune Constantin Vică, conferențiar universitar, Departamentul Filosofie practică și Istoria filosofiei, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.
Să ne imaginăm scenariul ipotetic al unui student care studiază într-un domeniu adiacent Științelor politice și Relațiilor internaționale, care trebuie să se pregătească pentru prezentarea lucrării de licență. Cel mai probabil, lucrarea va avea aproximativ 50 de pagini, și va fi prezentată în fața unei comisii de evaluare.
În mod ideal, munca de cercetare ar trebui să se întindă pe perioada ultimului an de studii, sub îndrumarea atentă a unui profesor coordonator. Ar trebui să implice o muncă susținută de cercetare, documentare, scriere și rescrie. De multe ori în realitate, totul se reduce la doar câteva săptămâni înainte de data limită. Cu toate acestea, chiar dacă nu este cea mai încurajată metodă de cercetare, rezultatul final este produsul unei munci oneste, cu contribuție originală din partea autorului. Dar dacă munca depusă nu aparține autorului, în cazul de față, studentului?
Sunt deja cunoscute cazurile celebre de plagiate politice ale tezelor de doctorat dezvăluite de Emilia Șercan unde acest criteriu al onestității nu există. Pe un grup de Facebook al SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) se găsesc zeci de postări cu comercializarea tezelor de licență sau disertație. Plagiatul este o problemă cu care universitățile se confruntă de mulți ani.
Citește și: Mai contează la 35 de ani Proclamația de la Timișoara?
… și când apare ChatGPT? Ce mai este un plagiat?
Din noiembrie 2022, aceste posibilități de “a păcăli” sistemul s-au schimbat radical, odată cu apariția Chat GPT. Asistentul de inteligență artificială (artificial intelligence – AI), împreună cu “frații” săi mai mult sau puțin cunoscuți (Gemini, Copilot, DeepSeek), reprezintă unul dintre cele mai utile instrumente folosite de studenți ca sprijin educațional. Un studiu realizat în 2024 pe un eșantion de 3839 de studenți din 16 state, conceput de Digital Education Council (alianță globală de universități), a arătat că 86% dintre studenți folosesc AI în scop educațional.
Lipsa de onestitate nu este o condiție sine qua non a AI-ului. Din contră, există numeroase aplicabilității utile pentru procesul de învățare, după cum arată un articol Forbes.
Problema se ivește în momentul cand AI-/ul este folosit deliberat pentru a simula anumite competențe, teoretic dobândite în timpul facultății, de documentare, cercetare și redactare.
Continuând cu scenariul descris la început, am scris pentru Chat GPT următoarea sarcină: “Ajută-mă, te rog, cu un capitol pentru o teză de licență, cu subiectul «Politica externă a Statelor Unite ale Americii în perioada administrației Trump 2016-2020»”. În doar câteva secunde, asistentul a livrat un text de trei paragrafe, cu un titlu sugestiv: “Capitolul 1: De la tradiție la schimbare – fundamentele politicii externe americane și ascensiunea lui Donald Trump”.
Ulterior, scopul a fost de a face textul generat să sune “mai uman”, pentru a depăși barierele software-urilor specializate în detectarea textului cu inteligență artificială. Am ajuns la ZeroGPT și GPTZero, două platforme gratuite și destul de populare. Am selectat textul capitolului generat, iar GPTZero a oferit răspunsul că “există șanse de 11% ca textul să fie generat cu AI”. Problema a fost cu ZeroGPT care a răspuns că “textul este 100% generat cu AI”. După mai puțin de cinci minute de reformulări, eliminarea unor propoziții și căutare de sinonime, cele trei paragrafe generate de Chat GPT s-au transformat în text uman, cel puțin după considerentele detectorului de AI.
Întrebarea care apare, după acest mic experiment, este: oare poate fi realizată în integralitate o teză de licență sau disertație cu inteligență artificială, care să nu fie detectată de filtrele universităților? Răspunsul contează mai puțin decât problema de fond.
Textul generat de AI: plagiat, furt sau un concept nou?
Problema plagiatului, folosind internetul, este discutată în spațiul universitar încă de la apariția acestuia în urmă cu peste 30 de ani. Până în prezent, software-urile anti-plagiat, împreună cu intervenția umană, s-au dovedit eficiente în a identifica pasajele copiate integral. Însă, odată cu avansul inteligenței artificiale, se pune întrebarea dacă acest conținut mai poate fi numit plagiat, în sensul preluării de conținut fără a credita sursa. “Sistemele de AI generativă nu copiază per se, nici nu reproduc ca atare conținut, ci generează variații a ceea ce au descoperit și învățat ca fiind cât mai probabil să fie corect”, spune Constantin Vică, conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității București.
„Nu e o formă de plagiat, ci de utilizarea frauduloasă și lipsită de onestitate a unui conținut care nu a fost produs direct sau doar prin efort propriu. Seamănă, în anumite cazuri și într-o măsură relativă, cu comisionarea («subcontractarea») unei lucrări către o altă persoană sau firmă”, mai spune Constantin Vică.
“Un sistem de AI nu este un autor (conform legii), nu are propriile intenții – comisionarul este cel care deleagă, cere, comandă (prin prompt-uri) o anumită activitate de creație sistemului. Este o co-producție, în care studentul, să zicem, poate avea un input decisiv, poate să lucreze chiar mai mult decât dacă ar gândi și scrie pe cont propriu”.
A vorbi despre textele realizate cu ajutorul AI-ului în termeni de “plagiat” blochează adevăratele mize ale discuției și, pentru a identifica problemele, va fi necesar “să facem inginerie conceptuală și să bricolăm un nou concept pentru impactul utilizării AI în producerea de conținuturi pentru școală”, adaugă Constantin Vică.
Citește și: Candidaturile lui George Simion și Elena Lasconi, validate de BEC
Ineficiența metodelor de a detecta aportul AI – și handicapul limbii române
“Eu nu cred că platformele anti-plagiat reușesc să țină pasul cu ce se întâmplă în momentul ăsta. Cred că foarte multe din platformele astea de plagiat sunt gândite și la nivel de formă mai mult decât la nivel de conținut și identifică practic stilul de plagiat. Și aici intervine factorul uman și expertiză ta”, spune Melania Leșe, profesor asociat în cadrul departamentului de Științe Politice al Universității Babeş-Bolyai.
Software-urile de detectare AI nu reușesc să țină pasul cu evoluția platformele care produc conținutul sortit să fie detectat. Numeroasele platforme de reformulare și „umanizare” (Grammarly, Quillbit) reușesc să ajusteze suficient de convingător textul, astfel încât să nu poată fi detectat. „Pe de o parte n-avem mijloacele tehnice, știm de mult timp, știm din studii despre corupție. Întotdeauna tehnica de corupție avansează mult mai repede decât cea de-a prinde corupți. Și aici evident că se întâmplă în mod similar – nu avem mijloace de a detecta AI”, spune Sergiu Delcea, lector la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
O altă problemă este faptul că „algoritmii de detecție se descurcă mai bine în limbile unde bazele de date sunt extinse și diverse (engleză, franceză, spaniolă etc.), dar în română situația e proastă. Multe dintre programe încă nu au integrat și detecția pentru română”, spune Constantin Vică.
Un raport al World Economic Forum din 2024 atrage atenția că majoritatea Chatbots-ilor de AI sunt antrenați pe aproximativ 100 de limbi, cu toate că în întreaga lume există peste 7.000. Rezultatele generate de AI vor fi întotdeauna mai bune în limbile de circulație internațională, deoarece oferă seturi mai mari de date pentru antrenament.
Unul dintre cele mai populare software-uri de detecție folosite în universitățile din România este Turnitin. Problema este că de foarte multe ori Turnitin recunoaște în mod eronat conținutul original ca fiind plagiat sau scris cu ajutorul AI și este necesară intervenția umană „Eu am jumătate de lucrare de doctorat cu bucăți de lege. Lucrarea respectivă de doctorat, în orice program de plagiat o pui, o să apară că-i plagiată”, spune Melania Leșe. Totodată, un articol din Washington Post analizează inconsistența Turnitin în a face distincția între conținutul uman și cel generat de AI.
Pentru textele scrise în limba română, platformele care ar trebui să ajute profesorii să identifice conținutul produs de AI nu produc rezultatele așteptate. Cel puțin în prezent.
Profesorii și AI: să-l folosești ca o scurtătură nu e ok, dar ca o unealtă e ok
Sergiu Delcea povestește despre experiența lui de a verifica lucrărilor studenților într-un examen. “Am găsit recent o lucrare, cu un link de pe ResearchGate, la care nu aveam acces. Zic, stai puțin, că ceva nu e în regulă, și când am căutat, am găsit o conferință obscură, nimic major, i-a preluat motorul AI inclusiv o greșeală de traducere. Eu încă îmi permit energia să fac chestia asta [de a verifica lucrările]. Sunt absolut conștient că nu e o opțiune pentru întregul cadru profesoral”.
Având în vedere că platformele de detectare a conținutului generat cu AI au rată de succes scăzut după cum am arătat, „intervine și abilitatea profesorului de a-l identifica, fiind o chestiune de expertiză, coroborată cu faptul că tu știi ce poate studentul tău”, spune Melania Leșe. Totuși, în practică este aproape imposibil pentru un profesor să realizeze un asemenea efort logistic pentru zeci sau sute de studenți.
În cazul lucrărilor de licență sau dizertație, intervine și capacitatea studentului de a reformula suficient de convingător conținutul AI în limbaj natural. „Profesorii se confruntă cu dificultăți, nu întotdeauna, dar în genere, în a distinge între conținutul sintetic și cel scris de o persoană umană. Majoritatea studenților știu să folosească la un nivel bun aceste sisteme de AI. Unii chiar experimentează cu succes și produc rezultate foarte bune, printr-un efort colaborativ, sunt creativi și își adaptează modelele.”, spune Constantin Vică.
„Cred că numai printr-o colaborare vom reuși, transmițând semnale că să-l folosești efectiv ca o scurtătură nu e ok, dar ca o unealtă e ok. Evident că dacă vrei să tai un copac, de exemplu, mai bine îl tai cu drujba, decât cu târnăcopul.”, mai adaugă Sergiu Delcea.
Cum va arăta viitorul examenului de licență
Întrebarea firească care se pune este cât de eficientă mai poate fi această manieră de evaluare a studentului printr-o lucrare de licență sau dizertație, dacă nu există un mecanism de încredere care să verifice competențele studentului.
„Variantele ca în științe sociale să dăm numai examene scrise, grile sau examene orale, au și ele limitele, de la practice la teoretice. Deci cumva în științe sociale tot trebuie să scriem la un moment dat” , spune Sergiu Delcea. Soluția nu pare să fie lupta înverșunată cu AI-ul, cât mai degrabă o adaptare permanentă a relației dintre student, profesor și universitate.
„A renunța la o astfel de lucrare nu poate fi un lucru bun, în științele umane și sociale. Nu lucrarea ar mai trebui să conteze, ci procesul ei de creație. Trăim o epocă post-Gutenberg, unii ar spune post-adevăr și rațiune, în care mediul predilect pentru expresia ideilor, a gândirii, nu mai este cel al literei tipărite. În acest caz, nu textul este cel care contează, ci ce arată studentul, la finalul studiilor, că poate face (mai ales cu ajutorul tehnologiei)”, adaugă Constantin Vică.
Onestitatea studentului se poate educa
Impulsul de a interzice AI-ului în universități a născut dezbateri puternice în mediul academic, cu propuneri variind de la interzicerea totală, până la o mai mare integrare în universități.
„Nu ai cum să ceri unor adulți de 19 ani să nu plagieze în momentul în care ei acum un an copiau din carte în caiet și asta nu era plagiat”, afirmă Melania Leșe. “Trebuie să apreciem munca oamenilor care au scris ceva înaintea noastră și trebuie să le dăm credite. Eu le ofer inclusiv [studenților] exemple foarte cotidiene, în care spun: «ok, tu ești influencer, ai făcut poza asta, ți-ar plăcea să o pună toată lumea pe internet fără credite? Nu e frumos» Și practic, în momentul în care ai discuțiile astea cu ei, cred că lucrurile se schimbă destul de mult”.
AI-ul este o realitate, oameni din diverse domeniii îl folosesc în munca lor de zi cu zi, și nu ar fi o soluție interzicerea totală, mai ales cât timp nu există soluții prin care poți detecta eficient folosirea sa. Doar în primele șase luni din anul 2024, aproximativ 75% din angajați la nivel global au folosit AI în sarcinile de la locul de muncă, arată un raport Microsoft.
Una dintre soluții poate fi integrarea uneltelor de AI în cadrul cursurilor de scriere academică sau metodologie. Un astfel de exemplu există la departamentul de Științe Politice al Universității Babeş-Bolyai. Studenților le sunt prezentate și astfel de metode, prin care pot folosi în mod onest și constructiv inteligența artificială în scop educațional, după cum afirmă Melania Leșe.
A vorbi despre textele realizate cu ajutorul AI-ului în termeni de plagiat, blochează adevăratele mize ale discuției. Întrebarea de reflecție rămâne valabilă: câte lucrări de licență sau dizertație s-au realizat cu AI? Și până la urmă, mai este o problemă dacă nu e plagiat tradițional și studentul îl folosește în scop educațional?
“Nu avem și nici nu vom avea instrumentele să blocăm utilizarea [AI] sau să o detectăm la timp. Realist este să fim flexibili și să integrăm, cu atenție, aceste sisteme AI în viața academică”, spune și Constantin Vică.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: DALL-E)
