Invazia lui Putin a falimentat Biserica rusă din Moldova. Mitropolitul i-a transmis o scrisoare dură Patriarhului Rusiei în care îi reproșează că ignoră biserica sa și-l avertizează că ar putea fi absorbită de Mitropolia Basarabiei, care ţine de România.
De asemenea, ÎPS Vladimir menționează în scrisoarea expediată patriarhului Kirill că „lumea rusă este străină valorilor noastre naționale” și îi reamintește patriarhului rus că „moldovenii au rădăcini latine” și că este firesc ca ei „să vrea să se apropie și să rămână în acest spațiu civilizațional, după veacuri de divizare artificială”.
Mai mult, mitropolitul Moldovei, subordonat Patriarhiei Ruse, îl avertizează pe Kirill că „soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri”, că „într-un timp relativ scurt ea se va reuni inevitabil cu România și, desigur, tot ceea ce susține Biserica Ortodoxă din Moldova va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române”.
„Mitropolia Basarabiei, sprijinită deschis de Patriarhia Română, de Republica Moldova și România, a demonstrat că este o forță care nu mai poate fi oprită și care, se pare, că dorește și va obține restabilirea drepturilor sale istorice, iar Mitropolia Chișinăului și a Moldovei este doar un element secundar și inutil pe scena religioasă, socială și culturală a țării noastre”, mai scrie mitropolitul Moldovei în scrisoarea sa.
ÎPS Vladimir: „Mitropolia Moldovei este percepută ca promotor al războiului”
Potrivit lui, Mitropolia Moldovei pierde teren din cauza invaziei ruse asupra „fraților de aceeași credință din Ucraina”, deoarece este percepută de cetățeni drept un promotor al războiului blagoslovit de însuși patriarhul Kirill.
Mitropolitul Vladimir susține că aceste „circumstanțe tot mai presante împing Biserica Ortodoxă din Moldova, cu viteză accelerată, la periferia societății moldovenești”.
Continuare în Deutsche Welle!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Vitalie Călugăreanu)