Investigație a Parchetului European. 15 percheziţii în România într-o anchetă privind fraude cu fonduri europene destinate Deltei Dunării

Data:

spot_img

Cincisprezece locații din București, Gorj, Giurgiu și zona Deltei Dunării au fost percheziționate în data de 24 mai, la solicitarea Parchetului European (EPPO). Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unei investigații aflate în desfășurare privind presupusele fraude cu privire la fonduri europene de peste 3 milioane de euro, a anunțat joi Parchetul European.

EPPO suspectează trei persoane de formarea unui grup infracțional organizat de la începutul anului 2018 pentru a frauda fonduri europene pentru dezvoltarea Deltei Dunării (Programul Operațional Regional 2014-2020).

În acest scop, suspecții au dezvoltat o schemă cu șapte companii, controlate fie direct, fie prin intermediari.

“Doi dintre suspecţi au pus la dispoziţia grupului patru companii care accesaseră în mod greşit fonduri europene şi le-au folosit în alte zone ale României, în afara Deltei Dunării. Suspecții au pus la punct un sistem prin care, pe baza unor documente inexacte, au creat o aparență falsă cu privire la locul de implementare a proiectelor, existența resurselor financiare aferente contribuției proprii și organizarea transparentă a procedurilor de achiziție. Manipularea procedurilor de achiziție a dus la stabilirea unor prețuri majorate artificial. Al treilea suspect a furnizat echipamente celor patru companii controlate de celelalte două, la un preț supraestimat. In condițiile in care echipamentul a fost achiziționat cu fonduri europene (aproximativ 70%), interesul grupului a fost să mențina prețurile de achiziție cât mai ridicate, pentru a obține rambursarea celor mai mari sume posibile din fonduri europene. Ulterior, diferența dintre prețul efectiv și prețul de cumpărare declarat autorității de management a rămas la dispoziția grupului”, se arată în comunicatul EPPO.

Potrivit instituției, pentru a supraestima valoarea echipamentului, au fost folosite alte trei firme, toate controlate de al treilea suspect: echipamentul a fost importat în România prin prima firmă și apoi vândut unei a doua firmă, înregistrată în Bulgaria. Atunci a avut loc o primă creștere de preț. Ulterior, firma cu sediul în Bulgaria a vândut echipamentele companiilor controlate de ceilalți doi membri ai grupului, la prețuri din nou majorate. Pentru a crea o justificare aparentă a acestei creșteri de preț s-a folosit o a treia firmă, dând impresia că au fost furnizate servicii asociate echipamentelor vândute beneficiarilor de fonduri europene, și în ale cărei conturi au fost virate sumele rezultate în urma creșterii prețului.

Prejudiciul total estimat este de 14.437.000 lei (aprox. 3 milioane de euro).

Miercuri, celor trei suspecți le-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, pentru fiecare fiind stabilită o cauțiune în valoare totală de 1,7 milioane de euro.

Citește și: Prințul Charles, în vacanță la casa sa din Valea Zălanului

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...