INVESTIGATIE INCOGNITO Moft social democrat: Zbor cu jet privat la Monaco și apartament de lux închiriat cu zeci de mii de euro pe lună în imobilul în care se află cel mai scump penthouse din lume

Data:

spot_img

Noul președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, zboară frecvent la Monaco cu jet privat, care costă minim 25.000 de euro cursa dus-întors, rezultă dintr-o investigație G4Media.ro.

La Monaco, soțul ei, Vladimir Ciorbă, ar avea închiriat un apartament într-un imobil de lux, unde cele mai mici prețuri la închiriere pornesc de la 20.000 de euro pe lună.

Aici, în Tour Odeon, unde se relaxează familia Vicol – Ciorbă, se află cel mai scump penthouse din lume, estimat la câteva sute de milioane de dolari.

  • G4Media.ro a reușit să confirme, prin mijloace de investigație incognito, toate informațiile despre sejururile petrecute de cuplul Vicol – Ciorbă în apartamentul din Monaco.
  • Am pretins că livrăm mobilă de lux și avem nevoie de dimensiunile intrărilor care duc la apartamentul închiriat de firma Nordis în Tour Odeon. Nordis este firma la care este asociat soțul Laurei Vicol. Angajații clădirii ni le-au oferit telefonic în detaliu, inclusiv numărul apartamentului, și au confirmat că acolo locuiesc Vladimir Ciorbă și soția sa, Laura Vicol.
  • Nordis Group susține, într-un răspuns transmis G4Media.ro, că nu deține, nici prin alte entități componente, proprietăți închiriate în afara României.
  • Deputata PSD, Laura Vicol, nu a răspuns apelurilor și mesajelor transmise de G4Media.ro.

Informația pe larg

Un jet privat Gulfstream G200 Galaxy aparținând Țiriac Air a decolat, vineri, la ora 13.06 de pe Aeroportul Otopeni în direcția Nisa, unde a aterizat două ore mai târziu.

Potrivit informațiilor G4Media.ro, la bord s-au aflat noul președinte al comisiei juridice din Camera Deputaților, deputatul PSD Laura Vicol împreună cu soțul ei.

Un indiciu solid că Vicol s-a aflat în jetul privat: telefonul ei a fost închis pe toată durata zborului, dar s-a deschis imediat la aterizare. Ultimul mesaj pe Whatapp văzut de soțul Laurei Vicol a fost la 13.03.

Cursa Țiriac Air cu indicativul TIH4C a fost urmărită în timp real de reporterii G4Media.ro cu ajutorul site-ului flightware.com. Am sunat la fiecare 15 minute pentru a verifica dacă telefonul Laurei Vicol este în continuare închis.

Telefonul ei s-a deschis la ora 15.22, la câteva minute după aterizarea jetului privat la Nisa. Avionul a aterizat, potrivit site-ului de monitorizare a zborurilor, la ora 15.18. Laura Vicol nu a răspus la apelurile G4Media.ro, nici la mesajele transmise, în care i-am solicitat o serie de lămuriri suplimentare.

Investigația completă poate fi citită pe G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...