Cea mai mare investiție cu fonduri europene în confortul din casele ieșenilor: 80 de milioane de euro pentru sistemul de termoficare

Data:

spot_img

Circa 80 milioane de euro s-au băgat în pământul de sub casele ieșenilor: rețele termice, dar și cazane de apă fierbinte și de abur, instalarea unei unități de desulfurare, pompe de transport sau sistemul de colectare a cenușii: 13 km de rețea termică primară și 12 km de rețea secundară vor fi reabilitate în Iași. Rezultatul ar trebui să fie reducerea consistentă a pierderilor din rețea, dar și o eficiență mai mare în distribuția căldurii în casele ieșenilor.

Una dintre cele mai importante inițiative finanțate cu fonduri europene la Iași a vizat reabilitarea rețelelor sistemului centralizat de termoficare. Proiectele implementate de Primărie au debutat și într-un context favorabil: acum șapte ani, când au început și primele lucrări efective, sistemul a fost concesionat către Grupul Veolia. Investițiile au dus la eliminarea, în bună parte, a pierderilor din sistem, iar emisiile cu efect de seră s-au redus.

Dacă sistemul centralizat de termoficare a pierdut numeroși clienți înainte de anul 2012, în ultimii ani, situația s-a schimbat: numeroși consumatori privați și publici s-au racordat la rețea. De câțiva ani, Primăria Iași duce chiar o campanie „agresivă” în sprijinul racordării la sistemul centralizat, primarul Mihai Chirica criticând deseori alternativa centralelor termice, inclusiv din punct de vedere al poluării.

„Vom continua și în anul care urmează să reabilităm conductele de termoficare și vom promova, din ce în ce mai mult, utilizarea sistemului centralizat pentru că ai un singur coș pe care îl filtrezi, nu ai sute de mii de coșuri de la centrale de apartament care ne otrăvesc și ne otrăvim, din păcate, unii pe alții”

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași

Potrivit acestuia, tendința la nivel european este să se revină la sistemul centralizat în dauna centralelor de apartament. În paralel cu proiectele europene, Veolia Energie Iași, companie deținută de Veolia România (90%) și Municipiul Iași (10%), a derulat mai multe inițiative, printre acestea numărându-se contorizarea individuală pe orizontală. Acest sistem conferă clienților un control direct, printr-un termostat ambiental și contor digital. De asemenea, independența totală față de vecini a contat în mare măsură, atât timp cât, înainte de 2012, deconectările se făceau la nivelul unei asociații de proprietari sau scări de bloc din cauza unor persoane rău-platnice. 

Investițiile au început din 2010

Etapa I a programului de modernizare a sistemului de termoficare a demarat în 2010, odată cu aprobarea primului proiect. Până în anul 2016, au fost investiți peste 245 milioane lei (inclusiv TVA) pentru reabilitarea unor obiective precum: rețele termice primare, trei cazane de apă fierbinte și a unui cazan de abur din cadrul celor două centrale de termoficare (CET 1 și CET 2) în vederea reducerii emisiilor de noxe, instalarea unei unități de desulfurare la CET 2 (reducerea emisiilor de dioxid de sulf), pompele de transport în cele două centrale (sporirea eficienței energetice), instalarea unui sistem de colectare a cenușii uscate (reducerea cantității de zgură și cenușă a depozitului) și rețele de transport (diminuare pierderi de căldură).

Prima etapă a fost finalizată în 2016, iar în octombrie 2017 a început cel de-al doilea proiect. Primele lucrări au fost finanțate prin intermediul Programului Operațional Sectorial (POS) Mediu 2007-2013, iar în actualul exercițiu bugetar european 2014-2020, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Proiectul demarat acum doi ani are în vedere reabilitarea altor rețele termice primare și secundare, precum și lucrări de modernizare în cadrul sistemului de termoficare care au ca scop optimizarea consumurilor de energie termică și creșterea eficienței energetice. Etapa a II-a beneficiază de o finanțare de 86,6 milioane lei.

Recent, în februarie 2019, Consiliul Local (CL) a aprobat o completare a proiectului și are în plan atragerea unei finanțări suplimentare de 47,5 milioane lei. Alături de unele rețele termice primare din intravilanul Iașului care vor fi reabilitate, proiectul cuprinde și refacerea rețelelor din incinta CET 1. 

Principalele efecte ale investițiilor 

Șefii municipalității spun că unul dintre principalele efecte ale investițiilor vizează eliminarea în mare parte a pierderilor din sistemul de termoficare.

„A fost redus în mod semnificativ numărul de opriri accidentale datorate avariilor din cadrul sistemului, zonele reabilitate aflându-se în lista de priorități ale operatorului de termoficare, pe traseele respective țevile de termoficare fiind cele mai uzate”

Mihai Chirica

Un alt efect are în vedere faptul că modernizarea sistemului a atras noi consumatori privați și publici, iar municipalitatea susține că acest lucru arată că a crescut gradul de încredere al populației în sistemul centralizat.

De asemenea, primarul susține că facturile la consumatorii branșați au scăzut, aspectul vizual în domeniul urban a fost îmbunătățit (conductele de termoficare reabilitate au fost îngropate), iar emisiile cu efect de seră s-au redus prin reducerea consumului de combustibili (au fost eliminate mare pare din pierderi din sistem și s-au redus emisiile de noxe). 

Lucrări în tot orașul în acest an

Conform graficului de lucrări pe acest an, până în noiembrie 2019 se va interveni pe circa 13 km de rețea termică primară, ceea ce, conform Veolia Energia Iași, va reduce pierderile de rețea cu aproximativ 24.000 Gcal. În ceea ce privește rețeaua termică secundară, lucrările vor fi efectuate pe o porțiune de 12 km, iar estimările Veolia arată o reducere a pierderilor din rețea cu aproximativ 1.700 Gcal.

Investițiile în sistemul de termoficare de la Iași din această perioadă presupun și o extindere a rețelelor în două cartiere din oraș aflate în expansiune imobiliară: Copou și Bucium. În cadrul acestui proiect sunt branșate la sistemul centralizat zeci de instituții publice, hoteluri, blocuri de locuințe, clădiri de birouri, pensiuni, restaurante și cămine de bătrâni.

Primarul a declarat în mai multe rânduri că municipalitatea va insista ca toate unitățile de învățământ din oraș să fie racordate la sistemul centralizat. În ultimii trei ani, colegiile și liceele din zona centrală a Iașului au fost branșate, iar municipalitatea spune că sunt făcute economii consistente la factură. De exemplu, la Colegiul „Mihai Eminescu”, racordat recent la sistem, costurile de încălzire au scăzut cu 8%.

În prezent, 28.000 de apartamente, 77 instituții de învățământ, 28 de instituții publice, 8 spitale și 305 agenți economici (hoteluri, clădiri de birouri etc.) sunt racordate în Iași la sistemul centralizat de încălzire.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Ziarul de Iași în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Alex Andrei
Alex Andreihttp://ziaruldeiasi.ro
A debutat în presă în anul 2005 și în prezent este reporter la „Ziarul de Iași” în cadrul departamentului administrație-politic (din 2015). Anterior, a lucrat la cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” și a fost timp de șapte ani corespondentul din Iași al „NewsIn”, fosta agenție de știri a grupului Realitatea-Cațavencu. De-a lungul timpului, a mai avut colaborări punctuale cu diverse publicații locale și centrale. În 2017 a lansat apix.ro, un ziar online dedicat dezvoltării urbanistice a Iașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...

Stimulente între 5.000 și 2.500 de lei/lună pentru angajații ministerului Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Câciu, a...

Nicușor Dan: Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat prin PNRR

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că proiectul depus...

ANCPI: Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.