luni, 25 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterIohannis: Actul de votare nu e mai periculos decât mersul după pâine

Iohannis: Actul de votare nu e mai periculos decât mersul după pâine

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat, miercuri seară, în cadrul unei conferinţe de presă, de ce nu crede că este o opţiune viabilă amânarea alegerilor parlamentare programate în luna decembrie.

Astfel, şeful statului a atras atenţia că acest Parlament controlat de PSD şi aliaţii săi „expiră” pe 20 decembrie şi, chiar dacă rămâne cele trei luni cât mai are voie prin Constituţie în situaţii excepţionale, nu mai poate da legi organice. În plus, situaţia epidemiologică de peste trei luni e puţin probabil să fie net mai bună decât cea de acum, scrie The Epoch Times.

Mai mult, şeful statului a afirmat că actul de votare în sine nu este mai periculos decât mersul după pâine.

„O democraţie nu funcţionează fără alegeri, am spus aceste lucruri şi înainte de alegerile locale şi am pledat pentru organizarea alegerilor locale şi am văzut cu toţii că a funcţionat rezonabil de bine, nu au fost incidente epidemiologice, însă este clar că dacă numărul de cazuri creşte, campania electorală se va desfăşura în condiţii mai speciale decât la alegerile locale.

Însă alegerile trebuie să aibă loc, nu putem să continuăm fără un Parlament cu puteri depline, v-am explicat, acest Parlament este unul care expiră pe 20 decembrie, asta este, aşa scrie în Constituţie, după care, chiar dacă ar rămâne, nu mai are puteri depline, nu mai poate să dea legi organice, nu mai poate nici să le ia în discuţie.

Cu cât am putea să amânăm alegerile? Constituţia ne spune maximum 3 luni, şi atunci ajungem la sfârşitul iernii.

Nu cred că cineva îşi imaginează că situaţia peste 3 luni – situaţia epidemiologică – va fi net mai bună în iarnă spre primăvară faţă de 6 decembrie.

Chiar dacă admitem – condiţiile sunt speciale, suntem în pandemie, avem din păcate foarte multe persoane bolnave, trebuie să găsim o formă prin care facem campanie mai mult online decât fizic, mai mult prin televizor, prin radio, decât fizic, şi să mergem la vot.

Actul de votare în sine nu este mai periculos decât mersul după pâine, de exemplu, aţi văzut, la alegerile locale, organizarea a fost bună, au fost circuite diferite pentru intrare şi ieşire, s-a dezinfectat, s-a măsurat temperatura, deci lucrurile au fost bine controlate şi aşa va fi şi pe 6 decembrie, la alegerile parlamentare.

The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE