Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său bulgar, Rumen Radev, care efectuează o vizită de lucru în România.
Cei doi șefi de stat au discutat despre diversificarea surselor de energie și au dat un mesaj de impulsionare pentru deblocarea coridorului vertical de gaze, un proiect UE blocat din cauza faptului că Grecia și Bulgaria amână de aproape șase ani o simplă interconectare.
„Reducerea dependenței energetice de Federația Rusă este un obiectiv prioritar! În acest sens, am discutat astăzi cu Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, despre diversificarea surselor de energie și a rutelor de transport. Interconectorul Bulgaria-Grecia trebuie să devină operațional cât mai rapid. Odată finalizat, acesta va putea fi conectat la gazoductul BRUA și astfel Coridorul Vertical de Gaze, care are o importanță crucială, ar deveni funcțional. Totodată, am evaluat situația gravă generată de agresiunea militară a Federației Ruse contra Ucrainei și am abordat modalitățile în care ne putem coordona pentru a face față fluxurilor crescute de refugiați. Cooperarea dintre România și Bulgaria în cadrul NATO pentru întărirea securității țărilor noastre și a regiunii Mării Negre este foarte importantă”, a transmis președintele Iohannis.
„Avem o muncă foarte intensă să recuperăm întârzierea privind coridorul (Coridorul Vertical de Gaze – n. red.). Avem promisiunea ca până la 1 iulie să se încheie. Inițial frunizarea va fi de peste 3 miliarde de mc pe an și poate crește la peste 5 miliarde. Trebuie să ne gândim pe viitor la creșterea capacității. Există potențial pentru destabilizarea situației și în Moldova, așa că riscurile sunt prezente și de aceea eforturile noastre comune trebuie să ducă la neutralizarea acestor riscuri. Acesta este și unul dintre obiectivele acestei vizite”, a declarat președintele Bulgariei, Rumen Radev.