Ipocritul armistițiu. De ce propaganda de război a Kremlinului seamănă tot mai tare cu jihadismul

Data:

spot_img

La apelul patriarhului Kiril, Vladimir Putin a ordonat încetare a focului în zilele Crăciunului pe stil vechi. Și, în mod evident, nu trebuie să ne ducem după fentă – doar propagandiștii și idioții utili pot salute așa ceva.

Ca să fie mai clar: în caz că încetarea temporară a focului va fi cu adevărat pusă în aplicare, trupele Moscovei vor înceta să mai ucidă copii și civili neînarmați, vor încerca să mai arunce cadavre în gropi comune, vor înceta să violeze, să tortureze, să deporteze, timp de o zi sau două.

Și pentru asta, restul lumii ar trebui să-i mulțumească evlaviosului lider de la Kremlin…

De fapt, această încetare a focului este o gogoașă care vizează în primul rând publicul intern. Putin vrea să le transmită rușilor că ei sunt cei buni, iar cauza lor este dreaptă – așa cum le-a mai transmis și în discursul de Anul Nou, chipurile flancat în fundal de soldați, în realitate o butaforie asigurată de securiști, după cum mai mulți blogger au arătat.

Citește și: Putin a ordonat o încetare temporară a focului în Ucraina

Prin acest armistițiu, Vladimir Putin nu urmărește nicicum să protejeze Ucraina, ci să o demonizeze.

Ucrainenii au respins deja așa-zisul armistițiu și nu este exclus ca tocmai rușii să însceneze unele lovituri pentru a arunca apoi vina pe Ucraina și Occident.

De altfel, după anunțul de încetare a focului din partea Rusiei, șeful administrației militare regionale din Lugansk i-a îndemnat pe localnici „să evite a participa la slujbele de Crăciun în biserici”, semn că există bănuieli întemeiate că rușii ar putea încerca ceva rău, pentru a da vina mai apoi pe ucraineni.

Să nu uităm că Rusia a fost cea care a început acest război și că tocmai prin Kiril – pe care acum l-a trăsnit din senin mila creștinească – a învăluit această agresiune într-o mantie religioasă.

Propaganda Kremlinului a susținut adesea că se luptă cu necredincioșii și sataniștii, într-o Ucraină stăpânită de Occidentul decăzut. Însuși patriarhul Kiril a binecuvântat războiul și i-a exonerat, de păcate, pe soldații ruși care comit crime în Ucraina.

Această abordare pare inspirată din ideologia jihadistă, cu războiul ei total contra necredinciosului și plasarea automată în Paradis a făptuitorilor crimelor. Nu e de mirare, în definitiv Kremlinul primește un ajutor esențial din partea trupelor cecene ale lui Kadîrov.

Să nu uităm apoi că rușii n-au avut o jenă în a bombarda și a comite crime pe 25 decembrie, data la care majoritatea creștinilor celebrează Crăciunul.

Valori creștine precum toleranța și iubirea de aproape nu fac însă parte din arsenalul propagandistic al Kremlinului, îmbrăcat  în sutană.

„Ești adevărat credincios dacă ni te supui nouă” – aceasta este ideea și este, din nou, extrem de asemănătoare cu ceea ce găsim în fundamentalismul islamic.

Dar ceea ce Moscova nu poate opri este îndepărtarea ortodocșilor de ceea ce aceasta își închipuie a fi „a treia Romă”, inima noului creștinism universal (și alte închipuiri promovate cu sârg de Dughin și adepții săi, inclusiv de pe plaiurile mioritice).

Biserica ucraineană a sărbătorit deja Crăciunul pe 25 decembrie, sub bombele rusești, bineînțeles. Dar mesajul a fost clar.

În Republica Moldova, cu societatea ei atât de conservatoare și cu o puternică biserică ortodoxă supusă Moscovei, serbarea Crăciunului pe 25 decembrie se extinde vizibil, cu precădere în straturile urbane și educate ale societăți.

Președinta Maia Sandu a avut grijă să transmit mesajul de Crăciun în apropierea zilei de 25 decembrie.   

În sfârșit, exercițiul de cinism al Kremlinului vine și la doar câteva zile după ce sute de soldați ruși au fost uciși într-o lovitură ucraineană asupra unei cazărmi temporare din orașul ocupat Makiivka.

Citește și: Ana Otilia Nuțu: Degeaba scăpăm de dependența de gazul rusesc, dacă devenim dependenți de un regim la fel de autoritar

Rudele morților, precum și unii politicieni și comentatori, și-au exprimat furia și au dat vina pe oficialii militari incompetenți. Incidentul s-a petrecut în noaptea de Revelion, la puțin timp după ce, în discursul său, Vladimir Putin prevedea că anul 2023 va fi cel al victoriei.

Și mai e ceva: Kremlinul a transmis chiar că este gata pentru încetarea focului, dacă Ucraina va accepta suveranitatea Rusiei asupra celor patru provincii unde a înscenat referendumurile de alipire. O condiție respinsă ferm de Ucraina.

„Rusia trebuie să părăsească teritoriile ocupate, abia atunci va exista un armistițiu temporar. Păstrați-vă ipocrizia! (…) Rusia și Putin propun Ucrainei și restul lumii să li se accepte dreptul de a ocupa teritorii străine. Este complet inacceptabil”, a răspuns pe Twitter Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean.

O altă capcană propagandistică, de tipul celei a armistițiului de Crăciun.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012. A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR. A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel. Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu și abandonarea liniei NATO-UE-SUA de susținere a Ucrainei

Marcel Ciolacu și abandonarea liniei NATO-UE-SUA de susținere a...

Triada PSD-PNL-UDMR, o echipă aproape identică cu cea care a guvernat

Triada PSD-PNL-UDMR, o echipă aproape identică cu cea care...

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui este un subiect intens dezbătut...

Erdoğan versus Assad: Game Over

Imediat după 7 octombrie 2023 am scris un articol...