Israel, între război și politică. Începând cu 7 octombrie, principalul subiect din politica externă este războiul între Israel și Hamas. Multă lume s-a mirat de faptul că Israelul a fost luat prin surprindere. Dar evenimentele își au originea în specificul vieții politice și a panoramei sociale din statul evreu.
Datorită contextului geopolitic, societatea israeliană este profund militarizată, armata și serviciile secrete fiind considerate printre pilonii statului. Mulți dintre politicieni provin dintre ofițerii forțelor armate (Tzahal) sau ai serviciilor secrete (Mossad, Shin Beth, Aman).
Este oarecum asemănător cu cursus honorum al demnitarilor din Imperiul Roman. Structura statului și a instituțiilor sale a copiat în mare măsură modelul britanic, înclusiv prin absența unei Constituții scrise clasice. În același timp, există și un grad destul de mare de corupție în viața politică, fapt dovedit de scandalurile și condamnările survenite în decursul anilor.
Putem vorbi de 3 partide principale israeliene. adică Mapai sau Laburiștii, Likud și Kadima. Acestea au fost singurele care au format guvernele israeliene și au dat primii – miniștri. Kadima este o facțiune care s – a desprins din Likud și a câștigat alegerile o singură dată.
Chiar dacă Likud și Laburiștii sunt principalele partide, nu putem vorbi despre un sistem cu două partide, cum este în Marea Britanie sau în Statele Unite. Partidele mai mici, cum ar fi partidele religioase, au încă o mare influență asupra coalițiilor și politicii.
Likud a fost format ca un partid laic in 1973, fiind rezultatul fuziunii a cinci partide de dreapta, dintre care cel mai mare a fost Herut. Este un partid de centru – dreapta
Partidul Laburist (Avoda) a fost inființat ca succesor al partidului Mapai. Mapai, sau Partidul Muncitorilor, a fost înființat în 1930. Din 1930 până în 1977, Mapai, iar mai târziu Labour, a fost principala forță politică din Israel. Primii patru premieri ai Israelului au fost membri Mapai.
Partidul a fost cunoscut și sub numele de „Aliniere” din 1969 până în 1986. În ultimii 200 – 30 de ani forța sa a slăbit și nu a mai câștigat nici un scrutin din 1999. Partidul Albastru și Alb este rezutatul fuziunii a 3 partide relativ noi, Yesh Atid, un partid de centry, fondat în 2012 Telem, și Israel Resilience, fondate în 2018.
Citește și Aktual24 Ciolacu schimbă Programul Rabla: „Eu îți dau voucher și tu îți cumperi Tesla”
A fost creat special ca un partid care ar putea să-l învingă pe premierul Likud, Benjamin Netanyahu, deși nu a reușit acest lucru la alegerile din 2019. Trebuie să menționăm și partidele de dreapta și ultraortodoxe
Yisrael Beitenu cere teste de loialitate pentru arabii israelieni, baza sa electorală fiind israelienii laici vorbitori de rusă. Uniunea de dreapta reprezintă în primul rând evreii ortodocși moderni.
A fost condus de fostul premier Naftali Bennett până în 2018. Kulanu este un partid de centru-dreapta care pune accent pe reforma economică liberală. Shas este partidul evreilor ultraortodocși sefarzi, dar încearcă să atragă si populația mai mare Mizrahi (evreii din Orientul Mijlociu) din Israel.
Torah Unit este partidul ultra-ortodox al evreilor ashkenazi. Mai avem și alte partide mai mici, cum ar fi Meretz (partid sionist de stânga), Hadash-Ta’al (un partid arab) și Hadash (cu rădăcini comuniste).
Dacă ne uităm în trecut, putem vedea că până in 1977, toți premierii au fost laburiști. Primul premier din partea Likud a fost Menachem Begin în 1977.
Likud a fost la putere între 1977 – 1984, 1986 – 1992, 1996 – 1999, 2001 – 2006, și cu scurte întreruperi din 2009 până în prezent.
Citește și Analiză Remus Pricopie: 2024 – Știm ce vrem?
Laburiștii au mai deținut puterea între 1992 – 1996 și 1999 – 2001. Au mai fost 3 guverne de uniune națională în Israel, în 1984 – 1986, 2001 – 2005 și 2020 – 2022. După atacurile din 7 octombrie, s – a format un guvern de război, din care face parte ca ministru fără portofoliu Benny Gantz, liderul partidului Alb și Albastru, fost șef al Statului – Major, ministru al Apărării și prim – ministru în guvernele din perioada 2020 – 2022. Majoritatea foștilor ofițeri se raliază partidelor de stânga, numai o minoritate aderând la partidul de dreapta Likud (Benyamin Netanyahu, Ariel Sharon, etc).
După 2000 a crescut foarte mult influența evreilor din fosta URSS. Din păcate aceștia au adus în viața publică toate păcatele tipic rusești, corupția, alcoolismul și violența.
Datorită acestui aspect se poate constata apropierea lui Netanyahu de Vladimir Putin și transformarea Israelului într – un prieten al Rusiei, ceea ce nu s – a mai întîmplat din 1948. Iar comportamentul lui Netanyahu este apropiat de cel al lui Donald Trump.
Legat de politică trebuie ținut cont de cele patru subgrupuri religioase majore, Hiloni („laici”), Masorti („tradiționali”), Dati („religioși”) și Haredi („ultra-ortodocși”).
Hilonii sunt cei mai puțin religioși și reprezintă aproximativ jumătate dintre evreii israelieni (49%). Israelul și SUA găzduiesc aproximativ 80% dintre evrei la nivelul întregului mapamond.
Drept rezultat, există legături puternice între cele mai mari populații evreiești din lume. Majoritatea evreilor israelieni consideră că au un destin comun cu evreii din SUA și cred că evreii din SUA au o influență bună asupra țării lor.
Citește și 3 cereri de excludere din magistratură a două judecătoare incomode pentru sistem, respinse
Evreii israelieni în general sunt mai religioși decât evreii americani. Evreii americani se împart cam la egalitate din punct de vedere politic între democrați și republicani.
Atât în Israel, cât și în SUA, evreii religioși tind să se încline mai mult spre dreapta, în timp ce evreii laici sunt centriști sau liberali. Trebuie să menționăm un aspect foarte important al vieții politice israeliene, care explică foarte mult utimele evenimente.
În ultimul deceniu, decalajul dintre elitele militare și politice din Israel a crescut și, în cele din urmă, a atins apogeul în 2019.
Atunci un grup de ofițeri superiori care tocmai se retrăseseră din Forțele de Apărare Israelului (IDF) au format un nou partid (din care făceau parte 3 foști sefi ai Statului Major al IDF, Benny Gantz, Gabi Askenazi și Moshe Yaalon) și a cerut înlocuirea guvernului premierului Benjamin Netanyahu.
Acest decalaj s-a dezvoltat deoarece guvernele anterioare ale Israelului au reprezentat un nou tip de politică polarizantă, de dreapta, dincolo de ceea ce este considerat interesul național comun.
Armata, pe de altă parte, se străduiește să mențină caracterul pe care l-a dobândit ca ”națiune în arme”, reflectând panorama întregii societăți israeliene și acționând în conformitate cu etosul său profesional și valorile naționale.
Armata israeliană este printre cele mai democratice și mai egalitare segmente ale societății. Ceea ce a permis IDF să-și mențină imaginea ca instituție națională și apolitică este faptul că se consideră un organism profesional care acționează pe baze non-partizane.
Chiar și armata profesionistă permanentă, nu numai recruții continuă să fie o „armata cetățenească” care reflectă toate componentele societății civile.
Citește și Cu droguri la examenul auto – I-a dat din greșeală polițistului pungulița cu prafuri
Drept rezultat, etosul IDF nu este unul militarist, ci reprezintă foarte puternic ideea de ”mamlachtiyut”, adică un etos național combinând noțiunile de apartenență la aceeași comunitate, de conduită corespunzătoare, de incluziune și de implicare pentru binele comun al Israelului.
Soldații și ofițerii provin din toate categoriile sociale și reflectă tot spectrul de opinii politice din societatea israeliană. Deși diferențele între eșaloanele militare și cele politice au existat mereu, s-a observat o amplificare a acestor discrepanțe în timpul guvernelor Netanyahu.
Măsurile guvernelor Netanyahu din ultimii ani au deplasat Israelul mult la dreapta, iar guvernul contestă principiile pe care s – au politicile și instituțiile statului de multă vreme.
Această schimbare a creat un conflict cu gardienii principiilor etatismului, adică poliția, justiția (în special Curtea Supremă), serviciile secrete și armata.
Unul dintre mesajele politice centrale pe care guvernele de dreapta au încercat să le impună a fost că, în cel mai bun caz, stânga politică nu înțelege securitatea sau, în cel mai rău caz, că îi ajută pe inamicii Israelului.”
Exact ca la comuniști sau la Trump și cei din MAGA. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
În completare, susținerea unei poziții militariste dure față de adversarii Israelului a fost, în ultimii ani, o strategie politică prin care dreapta politică spera să câștige voturi.
Acest lucru a creat o puternică politizare a acțiunilor și obiectivelor militare. Drept urmare, a produs o diferență tot mai mare între pozițiile pe care le lua guvernul și evaluările IDF.
O serie de evenimente care au avut loc în ultimul deceniu ilustrează acest decalaj dintre guvern și conducerea IDF
Unul dintre acestea a avut loc cu câteva zile înainte de alegerile din septembrie 2019, când liderii militari și ai serviciilor secrete l-au împiedicat pe Netanyahu să declare anexarea Cisiordaniei și au oprit o operațiune militară majoră în Gaza.
În 2010, șeful Statului Major generalul Gabi Ashkenazi și șeful Mossad-ului Meir Dagan au prevenit un atac asupra instalațiilor nucleare ale Iranului, conform instrucțiunilor primului ministru și ministrului apărării. Conducerea IDF este foarte îngrijorată de decalajul tot mai mare dintre societatea civilă și militari cea civilă.
În ultimul deceniu, o serie de șefi de stat major au declarat că acest decalaj reprezintă un pericol grav pentru IDF, chiar mai mult. decât amenințările militare ale organizațiilor teroriste sau cele din Iran. Ca rezultat al acestor realități, a apărut în 2019 partidul Alb și Albastru.
Întrucât acești ofițeri părăsiseră deja armata și deveniseră civili, implicarea lor în jocul politic era legitimă;
Citește și Nicușor Dan a dat o amendă record pentru proprietarii celor 12 hectare retrocedate în Parcul IOR
Dar ei reflectau și reprezentau pozițiile foștilor lor colegi în uniformă. Reprezentanții dreptei politice au atacat nu numai ofițerii-pensionați deveniti politicieni, ci și instituția militară în sine.
Netanyahu i – a catalogat de prea multe ori pe foștii generali membri ai partidelor de stânga ca fiind anti – sioniști.
Durata lungă a mandatului (din 2009, pe lângă primul mandat din perioada 1996 – 1999) l – a făcut pe Netanyahu să se creadă și să se comporte ca un rege.
Dar democrațiile nu pot fi decât de monarhi clasici și constituționali.Pe de altă parte, premierul israelian copiază statul teocratic iranian, bazându – se pe partide extremiste și religioase.
Israelul a acordat comunității ultra-ortodoxe scutiri majore de la serviciu militar obligatoriu, ceea ce a creat resentimente în rândul majorității seculare. Majoritatea populației este laică sau ortodoxă modernă, iar 14% sunt ultraortodocși.
După cum se vede, comportamentul autoritar și trumpist al lui Netanyahu a creat multe tensiuni în politica și societatea israeliană.
Ca și fostul președinte american, crede că interesele lui coincid cu interesul național. Cel puțin până acum atacul Hamas a fost mult mai devastator decât războiul de Yom Kippur. Atunci eșecurile au fost plătite politic de Golda Meir, care a demisionat în 1974. A avut bunul simț de a – și asuma eșecul parțial și de a demisiona.
Dar se pare că la Netanyaju și la Trump responsabilitatea și bunul simț nu prea au loc. O dovadă în acest sens este că unul din fiii premierului israelian este la Miami. Nu s – a întors in șară, ca atâtea mii de rezerviști.
Este cel puțin ciudat. Netanyahu a petrecut destui ani în unitățile de elită ale IDF, iar fratele său Yonathan, mort în 1976 la Entebbe, este unul dintre eroii Israelului. Este foarte posibil ca evenimentele din 7 octombrie să se datoreze unei proaste comunicări între premier și IDF și serviciile secrete.
Fie cei responsabili nu și – au făcut datoria, fie premierul nu i – a ascultat. Eu înclin spre a doua variantă.
După demararea conflictului ruso – ucrainean, s – a situat de partea aliatului său Vladimir Putin, refuzând să se alăture sancțiunilor impuse Rusiei.
Iar rușii, conform tradiției lor multiseculare, au jucat dublu, păcălindu–i pe israelieni și ajutând Hamas, ca să scape puțin de presiunea din Ucraina. Hamas au perceput Israelul ca fiind slăbit în urma demonstrațiilor prilejuite de încercarea liderului israelian de a subordona justiția.
Un mare pericol acum este ca premierul israelian să acționeze impulsiv și să folosească războiul în scop personal.
Este o armă cu două tăișuri. Să nu uităm că regimul militar din Argentina a folosit în 1982 războiul din Malvine pentru a atenua nemulțumirea populară. Dar a obținut efectul contrar, fiind obligat să predea puterea unui guvern civil în 1983.
Oarecum și Trump a încercat să atragă militarii în incercarea de a întoarce rezultatul alegerilor din 2020. Nu a reușit, și s – a făcut de râs. Dovadă sunt declarațiile generalului Mark Miley (fostul șef al Joint Chieffs of Staff) după trecerea în rezervă.
Vizita lui Joe Biden a domolit elanul războinic al liderului israelian.
Acesta a spus că ăși va asuma greselile sale după încheierea războiului. Ceea ce înseamnă că prelungirea conflictului este în avantjul lui. Și al lui Putin.
Trecutul ne arată că normalizarea relativă a relațiilor dintre israelieni și palestinieni s – a petrecut sub mandatul a 2 presedinți democrați. Ne referim la acordurile de pace din 1979 și 1995, patronate de Jimmy Carter și Bill Clinton.
În ultimele luni Joe Biden a insistat mult pe respectarea principiilor statului de drept în Israel. Excesele lui Donald Trump l – au îndemnat pe Benyamin Netanyahu să facă la fel.
Citește și: Israel, între război și politică (II)
Din ce în ce mai mulți isralieni îi cer demisia premierului.
Probabil acesta este principalul motiv pentru care l – a inclus în cabinetul de razboi pe rivalul său Benny Gantz (al cărui tată s – a născut la Sovata). Este greu de spus ce va urma. Nu trebuie să uităm că războaiele au avut ca efecte și democratizarea vieții sociale și schimbări profunde în societate.
Ar fi foarte bine să vedem aceste obiective înfăptuite in Israel, cea mai democratică țară din regiune.
Încheiem cu câteva mostre ale înțelepciunii evreiești:
„Nu te face atât de mare, nu ești atât de mic. ”
„Nu vinde soarele ca să cumperi o lumânare. ”
„Din două posibilități de alegere, alege-o pe a treia. ”
„Cine se culcă cu câinii, dimineața are pureci. ”
„Adevărul pe jumătate e o minciună întreagă. ” Continuarea, în ediția de mâine.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
