Istoric din Iași: 24 ianuarie nu mai este o sărbătoare naţională, este o sărbătoare confiscată de partide

Data:

spot_img

Istoric din Iași: 24 ianuarie nu mai este o sărbătoare naţională. Societatea civilă este nemulţumită de faptul că momentul celebrării Unirii Moldovei cu Ţara Românească este confiscat de partidele politice, iar autorităţile locale impun bariere.

„Nu mi se mai pare că (24 ianuarie – n.r.) este o sărbătoare naţională, pentru că este o sărbătoare confiscată de partide. Adică, pe scenă vor fi autorităţi locale, centrale, politicieni, dar şi susţinători de la PSD şi PNL. Cei mai agresivi sunt cei de la AUR, care au venit în coloane întregi, cu steaguri de partid, mesaje ultranaţionaliste. În loc să fie o zi de reflecţie, pentru partidele politice şi oamenii din spate 24 ianuarie pare a fi un loc şi o zi de afirmare a tribalismului. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri”, a declarat Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D Xenopol” al Academiei Române, filiala Iaşi, şi preşedinte al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei, potrivit Agerpres.

Istoricul se declară nemulţumit şi de faptul că sunt impuse restricţii de circulaţie şi măsuri de ordine publică pentru buna desfăşurare a evenimentelor organizate în Piaţa Unirii.

Citește și: Un alt avocat reclamă presiuni pentru a se retrage din dosarul „Ferma Dacilor”

„Acum câţiva ani, la Iaşi nu mai erau garduri între autorităţi, instituţiile de forţă şi public. Acum este plin de garduri, accesul în Piaţa Unirii a fost interzis pe anumite direcţii”, a mai afirmat Dorin Dobrincu.

În cursul dimineţii de miercuri, liderul AUR George Simion şi câteva sute de susţinători s-au adunat în Piaţa Unirii, pentru a pleca la ora 10,00, până la Palatul Culturii, într-un marş dedicat zilei de 24 ianuarie.

Municipalitatea ieşeană a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că, pe 24 ianuarie, circulaţia rutieră şi a mijloacelor de transport public în zona centrală va fi restricţionată, măsurile fiind luate de Poliţia Rutieră, cu sprijinul Poliţiei Locale. Totodată a fost anunţat că accesul în zona evenimentelor din Piaţa Unirii va fi controlat de forţele de ordine, în zonă fiind interzis accesul cu materiale contondente. De asemenea, în timpul manifestărilor organizate în Piaţa Unirii este interzisă comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri.

Ceremoniile oficiale dedicate Zilei Unirii Principatelor Române au început de la ora 11,00, când Garda de Onoare a prezenta onorul demnitarilor prezenţi, printre aceştia fiind preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. După intonarea Imnului Naţional, un Te Deum a fost oficiat de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Episcopiei Romano-Catolică de Iaşi, ieşenii urmând să asculte şi un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţiei Sale Iosif Păuleţ, Episcop Romano-Catolic de Iaşi.

Citește și: România nu mai produce nimic. O minciună ușor de combătut

Urmează discursurile oficialităţilor prezente, iar la ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii vor fi depuse coroane de flori, această ceremonie fiind urmată de parada militară.

Intonarea „Horei Unirii” şi hora populară vor preceda partea a doua a spectacolului de muzică populară „Noi suntem români!”. Atmosfera de sărbătoare este întregită de „masa populară”, unde ieşenii sunt invitaţi la ceai şi plăcinte „poale’n brâu”.

Slujba şi depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, programate la ora 13,00 la Mănăstirea Trei Ierarhi, vor încheia manifestările din zona centrală a Iaşiului dedicate sărbătoririi Unirii Principatelor Române.

În cursul serii, de la ora 18,00, pe traseul Piaţa Unirii – Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii va avea loc tradiţionala retragere cu torţe a militarilor din Garnizoana laşi şi a forţelor Ministerului Afacerilor Interne.

Citește și: Miza scandalului din BOR: mutarea azimutului spre Est?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. „… confiscata de partide…”__–___de fapt intreaga tara (si toata natia) este confiscata de partide, si chiar si mai specific, de cateva sute de personaje sinistre, din varful ierarhiei, care „conduc”, dupa bunul p,ac, urmarile fiind vizibile in orice strat al societatii, chiar ultimele proteste -la extreme- in sanatate si agricultura, dovedesc acest adevar…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Noul Cod Silvic, adoptat de Parlament

Noul Cod Silvic a fost adoptat marți în Ședința...

Republica Moldova, pregătită să reziste în fața ultimului atac rusesc | Deutsche Welle

Criza energetică este inevitabilă în Republica Moldova după revelion....

TermeneAI: Creșterea afacerii cu 27% în 2024, susținută de tehnologiile inteligenței artificiale

Termene.ro, compania care a devenit un lider recunoscut în...